Dacă fostul preşedinte Iliescu a lansat sloganul 'sărac, dar cinstit' - sărăcia fiind, în acest caz doar o figură de stil, clasa politică actuală impune, treptat, un altul: bogat şi curat! Deşi prin prisma judecăţii comune, între cei doi termeni este o anumită incompatabilitate, în tot mai multe cazuri constatăm că oameni care au îndeplinit diferite funcţii în administraţie - funcţii, în general, nu foarte bine plătite - şi-au îmbunătăţit substanţial condiţia materială. Nu este doar o evidenţă, ea reiese mai ales din declaraţiile de avere, aşa incomplete cum sunt acestea şi greu de verificat (încă nu are cine să facă acest lucru) şi, de cele mai multe ori, şansa pare să joace rolul principal: şansa de a avea mătuşi bogate, de a avea veri în străinătate, de a face plasamente inspirate în momente în care preţurile sunt joase sau de a avea neveste cu spirit antreprenorial remarcabil. Un singur lucru nu s-a întâmplat printre demnitari - deşi modelul a fost lans at, pe vremea comuniştilor, când începuse verificarea averilor prin legea 'ilicitului': nu câştigă (încă) la Loterie! Or, ţinem foarte bine minte faptul că aceasta devenise, cu ani în urmă, sursa şi scuza tuturor celor care câştigau mai mult decât din leafă şi trebuiau să dea seamă pentru asta. Există, desigur, problema majoră a probării indubitabile a eventualelor incorectitudini şi până când o instanţă autorizată nu va clarifica lucrurile, toţi cei bănuiţi îşi prezervă prezumţia de onestitate. Juridic vorbind. Moral, problema este mult mai complexă. Sentimentul - tot mai acut - că cei mandataţi cu responsabilităţi publice folosesc aceste poziţii pentru a se îmbogăţi în mod incorect aruncă blamul asupra întregii clase politice şi a administraţiei. Zilele trecute a apărut şi cinica problemă a plângerii miniştrilor democraţi că au lefuri prea mici. Nimeni nu-i obligă însă să rămână miniştri şi să sufere material. Sunt liberi să se îndrepte spre sectorul privat unde să-şi folosească abilităţile. Societatea românească are nevoie de o delimitare tot mai limpede între serviciul public şi afaceri. Nu poţi să le faci pe ambele - sau n-ar trebui. Aici rezidă şi principala problemă care riscă să ne afecteze termenul de integrare: corupţie există pentru că sistemul este extrem de permisiv, că lasă deschise portiţele prin care legea poate fi fentată fără teama că cel care o face poate fi tras la răspundere. Când vom afla că nu ştiu care ministru sau deputat despre care se ştie că are aptitudini să cumuleze valori a şi câştigat la Loterie, înseamnă că sistemul a atins cota maximă. Mi-e teamă că acest lucru se va întâmpla mai curând decât bănuim.