Dl. Ludovic Orban este nãpãdit de regrete faþã de soarta crudã a colegului Remeº. Zice ministrul Transporturilor: „... îmi pare rãu cã a ajuns în aceastã situaþie penibilã, târât de o Iudã. Aºa cum este el, mucalit, nu are maniere în relaþia cu presa sau de comunicare. A salvat România în anul 1999 când se afla în incapacitate de platã, totul numai datoritã lui, ºi nu trebuie sã aruncãm cu pietre ºi noroi”.
Este cea mai confuzã, cea mai ilogicã ºi mai stupidã cugetare emisã îm ultima perioadã de un personaj care exceleazã la capitolul „relaþia cu presa” ºi „comunicare”, domenii pe care le stãpâneºte incomparabil mai cu talent decât transporturile propriu-zise, unde contribuþia sa decisivã rãmîne tot la nivelul declaraþiilor. Deci, dupã dl. Orban, Remeº este o victimã. A acelei „Iude” nenumite, care l-a vândut pe 15.000 de arginþi. ÃŽn mintea dlui ministru, ex-colegul sãu era un fel de Iisus neprihãnit, care nu a precupeþit niciun efort pentru a salva þara. De la ce? De la dezastrul provocat de guvernarea din care fãcea parte. ªi cum a salvat-o? A adus cumva bani de-acasã, sã plãteascã ratele scadente ale îndatorãrii þãrii? Hai sã fim serioºi! Poate cã ar trebui sã-i ridicãm dlui Remeº ºi o statuie ecvestrã, cu dânsul cãlare pe unul dintre scaunele pe care voia sã punã taxã la cârciumi.
Tot în mintea dlui Orban, reacþiile la fapta colegului sãu constituie o „aruncare cu noroi”. Dar cu ce ar trebui sã se arunce oare în cel dovedit a fi comis cea mai înjositoare faptã la care se poate preta o persoanã mandatatã cu încrederea publicã? Cu trandafiri? Cu ramuri de mãslin? El, Remeº, primeºte exact ceea ce meritã. Iar vânzarea acelui „Iuda” n-a fãcut decât sã punã capãt unei cariere infracþionale. Nu ºtiu dacã dl. Remeº a mai luat sau nu ºpagã ºi înainte. Este foarte limpede însã cã dacã aceasta i-ar fi þinut, nu s-ar fi oprit aici. Vãzând cât de simplu este sã realizezi ceea ce n-ai putea realiza altfel, s-ar fi dedicat, probabil, unei astfel de ocupaþii. Mai ales cã ce mare efort fãcea? Nici nu trebuia sã îl bage pe Ciorbã în faþã. Trebuia doar sã îndemne la exigenþã faþã de ceilalþi. Ori, din punctul acesta de vedere, ministerul sãu s-a dovedit o vacã bunã de muls. Mai ales cã are în subordine o Regie din care banii publici curg râuri-râuri spre buzunarele clientelei agreate. O ºtiu foarte bine cei care au trecut pe acolo lãsând urme adânci, pentru ca acum sã facã pe neprihãniþii.
Compasiunea dlui Orban mi se pare a fi, mai degrabã, un exerciþiu retoric de auto-protecþie. Vezi Doamne, cât de expuºi suntem noi ãºtia care vrem sã facem bine, ºi vine câte-o Iudã din asta ºi dupã aia ne împroaºcã cu noroi, uitând subit cât bine am fãcut noi þãrii ºi de la câte dezastre am salvat-o.