Elena Stănculescu, soţia generalului care, la Revoluţie, şi-a pus piciorul în gips pentru a nu participa la represiunea de la Timişoara şi-a pus capăt zilelor.  A făcut-o doar cu o zi înainte de momentul în care, în urmă cu 14 ani, şeful soţului său, generalul Milea, comitea acelaşi gest; pradă remuşcărilor şi formidabilei presiuni a momentului, şi doar cu patru zile înainte ca cel căruia-i lăsaseră Ceauşeştii în grijă familia să le organizeze procesul de la Târgovişte, urmat de o execuţie precipitată.  Generalul Stănculescu a fost unul dintre martorii tăcuţi ai controversatului proces care i-a dus la zid pe Elena şi pe Nicolae, un proces făcut după reguli ad-hoc, într-un moment în care vechile legi nu mai aveau valoare, iar cele noi nu apăruseră încă.  Practic, după regulile oricărei Revoluţii. Elena Stănculescu, fire sensibilă şi retractilă, a suportat cu dificultate presiunea mediatică exercitată asupra soţului său. A mai încercat cel puţin odată să renunţe la viaţă, dar a fost salvată în ultimul moment.  Probabil că ceea ce a determinat-o să facă saltul fatal a fost tocmai sentimentul declanşării unui nou val de comentarii şi acuze la adresa rolului jucat de soţul său în Revoluţie.  Un rol complex, pentru care a fost răsplătit şi cu demnitatea conducerii armatei, vreme de doi ani, dar şi cu o condamnare de 15 ani, pentru aceleaşi merite. Nenorocirea abătută asupra generalului pare să fie urmarea unui blestem.  Blestem care-i urmăreşte pe cei care au participat la procesul din ziua de Crăciun a lui '89.  Judecătorul Gică Popa a fost prima victimă, împuşcându-se după doar câteva luni.  Avocatul Niki Georgescu a primit, în împrejurări neclare, o lovitură de cuţit, fiind la un pas de moarte. Dan Voinea, după o ascensiune spectaculoasă sub guvernul CDR, este astăzi pus la index.  Gelu Voican Voiculescu a dispărut rapid de pe scena politică, autoexilându-se pe la ambasadele africane.  Virgil Măgureanu, după o carieră plină de controverse, nu şi-a mai regăsit busola politică, eşuând în aproape toate tentativele sale.  Mugurel Florescu, promovat rapid şi spectaculos, a recăzut în uitare cu aproape aceeaşi viteză.  Nu mai lungesc lista cu nenorocirile care li s-au întâmplat unora dintre cadrele militare de la unitatea din Târgovişte. Este posibil ca această concluzie să fie una subiectivă.  Şi să nu aibe nici o legătură cu momentul evocat. Fiecare întâmplare poate să fie doar un element dintr-o statistică rece şi obiectivă. Tentaţia de a le alătura şi a le evalua prin prisma unui eveniment istoric extrem rămâne, însă, mare...