Dăinuie încă legenda cum că ţările româneşti au fost, vreme de un secol şi ceva, grânarul Europei. Recolta Bărăganului se îndrepta, în care, spre Giurgiu şi Brăila, de unde pe Dunăre sau pe mare ajungea în inima continentului, omenită de români cu ceea ce prin tradiţie nu le-a lipsit: pâinea şi - bineînţeles - sarea...Lucrurile s-au schimbat odată cu noile mecanisme economice introduse de comunişti. Rapid, România s-a aliniat la lipsa endemică a pâinii, atât de caracteristică flămândului frate mai mare de la Răsărit. Bioritmul ţăranului, modificat cu mijloacele agitprop-ului, n-a mai fost acelaşi. Pe pământul care nu mai era al lui, devenit un soi de funcţionar cu sapă, el ieşea la arat, la prăşit sau la recoltat când primea ordinele de la Bucureşti, nu când cânta cucul sau ciocârlia. Pâinea nu i-a mai ajuns nici lui, nici statului, cu toată generozitatea pământului. Lupta pentru supravieţuire a fost transformată, prin mijloace orwelliene, într-o competiţie pentru recolte-record fantomă, aranjate din condei de activişti, conform preţioaselor indicaţii, niciodată regăsite în hambare. Obsesia lui Ceauşescu de a obţine o tonă de cereale pe fiecare cap de român nu a prins însă viaţă niciodată, nici măcar în scripte.Anul ăsta bezmetic, cu multe ploi şi vijelii, a avut partea lui bună, de a suplini sistemele de irigaţii, distruse de elanul revoluţionar. La ora recoltatului la "păioase", ţăranii de diferite ranguri s-au trezit că nu mai au pe unde să-şi depoziteze sacii rămaşi goi ani la rând. După bucuria şi uimirea primelor momente, a urmat decepţia: o recoltă bogată, în economia asta tulbure de piaţă, poate deveni un blestem! Grâu mult - bani puţini! Ofertă mare - cerere mică! Până una-alta, noul ministru al Agriculturii, Petre Daea, un "tehnocrat" care şi-a trăit viaţa mai mult pe câmp decât prin birouri, a refuzat verdictul implicit. Fără mare tam-tam, i-a strâns pe cerealiştii de toate rangurile într-un seminar în care aceştia şi-au spus unii altora cum de s-a ajuns ca într-o Românie fără prea multă mecanizare, fără prea multe pesticide, fără prea mult ajutor din partea unui stat cu buzunarele goale, s-a obţinut o recoltă medie de 6,3 tone la hectar, faţă de o Germanie super-tehnologizată, cu 7 tone!? Sărbătoarea "de lucru" a grâului ce a avut loc la Romexpo ar trebui să fie semnalul pe care oamenii îl dau autorităţilor: aveţi o problemă! Cum o rezolvaţi? Pentru că rezolvarea "blestemului" unei recolte prea mari nu mai stă în mâinile lor. E treaba celor care fac legi şi regulamente şi le aplică, să găsească soluţiile care să tranforme "blestemul" într-o adevărată şi reală bucurie. Acum, şi pentru anii care urmează, ani în care România va continua să fie (şi) o ţară agrară. Chiar dacă nu "eminamente"...