Aflat la un pas de disoluţie, partidul lui Corneliu Vadim Tudor dă semne de resuscitare. L-a ajutat injecţia cu adrenalină a lui Gigi Becali, scos şi el dintr-un anoniman emergent, de o spectaculoasă reţinere cu mascaţi şi de priponirea sa în arestul de la Rahova pentru un motiv cel puţin controversabil.

Corneliu Vadim Tudor, redevenit pentru o perioadă om de litere, sociolog, filosof şi comentator sportiv, prinde din zbor firul speranţei şi crede că europarlamentarele, pentru care face tandem cu cel cu care până nu demult îşi împărţea electoratul, vor constitui o bună trambulină pentru prezidenţialele din iarnă, când pare foarte hotărât să încurce iţele şi să triumfe în dauna tripletei „oficiale” Băsescu-Geoană-Antonescu.

Iar în cazul în care va fi ales preşedinte, Tudor a declarat că este hotărât să-l numească pe Gigi Becali premier. Dincolo de enormitatea faptului în sine – în condiţiile actuale – hai să aruncăm o privire asupra acestei eventualităţi. Să zicem că Vadim intră în turul 2 al prezidenţialelor, cu oricare dintre cei trei şi că electoratul va decide să-i dea lui ţara pe mână. Învăţând din „lecţia Băsescu”, Vadim va găsi soluţia de a-şi impune omul – pe Gigi Becali – pentru formarea noului guvern. Probabil că, aşa cum s-ar fi întâmplat şi în iarna trecută, parlamentarii nu vor dori să rişte pierderea posturilor mănoase în care abia s-au acomodat şi vor ceda şantajului constituţional. Gigi Becali va primi din partea preşedintelui Vadim sarcina să formeze noul guvern. Cu cine-l va forma? Hai să zicem că nu asta e problema. Ce, parcă Băsescu n-a venit cu panarame de genul lui Dobre sau cu Pârvuleasca, pentru Transporturi şi Integrare Europeană, în 2004? Parcă în actualul guvern Boc nu sunt nişte anonimu de toată frumuseţea, care până ieri vindeau saltele Relaxa pentru Cataramă şi acum constituie societatea informaţională? De ce n-ar fi verii şi cumetrii lui Gigi Becali buni pentru a fi puşi în fruntea unor ministere unde nu vor trebui decât să-şi pună la rândul lor oameni pricepuţi să stoarcă bani pentru ei şi pentru partid – cum face toată lumea? Cu ce-ar fi mai prejos un Giovani Becali la Finaţe decât o Elena Udrea la Turism? De ce n-am putea accepta ideea că oricare dintre membrii rămaşi lângă Vadim după ieşirea din Parlament n-ar putea fi ministru?

Cât de bine s-ar descurca un astfel de ministru şi câtă viaţă lungă ar putea avea, este o altă problemă. Şi nu una de fond. Pentru că nu competenţa ministrului este ceea ce îi preocupă pe cei care veghează la destinele României, aşa cum veghează, ci îndeplinirea obiectivelor de partid, grup, gaşcă sau cum s-o mai fi numind tipul de asciere care funcţionează la vârf.

Aşa că dacă dl Boc se descurcă – dl Boc care n-a prea făcut afaceri în viaţa lui (şi asta se vede), de ce nu s-ar descurca Gigi Becali, care a făcut, slavă Domnului?