Luni searĂŁ la TV, ĂŽntr-un decor de teatru, Traian BĂŁsescu Âşi-a lansat campania pentru cel de-al doilea mandat. A spus-o explicit: „StaĂži cĂŁ ĂŽncĂŁ nu mi-am terminat mandatul, sau mandatele!”. A fost, implicit, o atenĂžionare cĂŁtre inamicii sĂŁi politici, pe care i-a enumerat conÂştiincios ĂŽn cursul emisiunii: TĂŁriceanu (omul care nu s-a dovedit de ĂŽncredere), GeoanĂŁ (premierul de DĂŁbuleni), Iliescu (unul dintre promotorii suspendĂŁrii), Voiculescu (vestitorul viitoarei suspendĂŁri), Hrebenciuc (fĂŁrĂŁ comentarii) Âşi… Icsulescu Rafinatorul! Singurul pe care nu l-a pomenit pe nume este Âşi adversarul cel mai detestat, promotor al grupului de interese Âşi inspiratorul din umbrĂŁ al acĂžiunilor oneroase ale primului ministru. Inventarul a fosr necesar pentru demonstraĂžia de forÞã pe care a anunĂžat-o cu acest prilej preÂşedintele ĂŽncĂŁ ĂŽn exerciĂžiu: „Acum nu-i mai las!”. Pe cine? Pe cei care au dat „lovitura de stat”. Pentru Traian BĂŁsescu, definiĂžia personalĂŁ este mai importantĂŁ – Âşi mai productivĂŁ – decât cea din dicĂžionar. Suspendarea sa a fost o loviturĂŁ de stat – Âşi nu o acĂžiune constituĂžionalĂŁ – asta trebuie sĂŁ le intre ĂŽn cap oamenilor Âşi pentru aceasta o repetĂŁ de câte ori are prilejul. PreÂşedintele considerĂŁ cĂŁ prin acĂžiunea sa pasivĂŁ a ĂŽncurajat acĂžiunile adversarilor sĂŁi politici. „Nu voi mai tolera o loviturĂŁ de stat! Am luat toate mĂŁsurile legale sĂŁ nu se mai petreacĂŁ o loviturĂŁ de stat ĂŽn România!”. Convins cĂŁ suspendarea sa a fost o acĂžiune ilegalĂŁ, este hotĂŁrât cĂŁ dacĂŁ ceea ce a anunĂžat Voiculescu se va ĂŽntâmpla, sĂŁ nu mai plece de la Cotroceni, cum a fĂŁcut-o, ci sĂŁ sesizeze Curtea ConstituĂžionalĂŁ pentru un „conflict ĂŽntre instituĂžiile statului”.
Traian BĂŁsescu Âşi-a expus pe ĂŽnĂželes planul de acĂžiune: nu va numi ca premier pe TĂŁriceanu Âşi nici pe GeoanĂŁ (candidaĂžii de Ciofliceni Âşi DĂŁbuleni) ci pe acela care se bucurĂŁ de ĂŽncrederea sa. Încrederea va prevala ĂŽn faĂža principiului majoritĂŁĂžii – „o majoritate care nu are nici un bun simĂž ĂŽn a respecta preÂşedinĂžia”. De asemenea, desemnarea viitorului prim-ministru este o chestiune de ĂŽncredere a preÂşedintelui ĂŽn persoana respectivĂŁ. Degeaba adunĂŁ voturi formaĂžiunea care va propune un candidat neagreat: „Parlamentul va trebui sĂŁ accepte numele celui pe care-l desemnez eu, ĂŽn care eu am ĂŽncredere”. Altminteri ĂŽl dizolv! – scoate preÂşedintele din mânecĂŁ atu-ul decisiv.

SĂŁ recapitulĂŁm deci: drumul spre al doilea mandat e pavat cu intenĂžii clare! Prima – cĂŁ nu se mai lasĂŁ suspendat. A doua – cĂŁ numeÂşte premier pe cine vrea el, nu pe cine vor alegĂŁtorii. A treia: cĂŁ Parlamentul voteazĂŁ ceea ce-i dicteazĂŁ el, ĂŽn caz contrar noii aleÂşi pleacĂŁ acasĂŁ. ÂŞi astfel, cu un Parlament cuminĂžit Âşi cu un Guvern care sĂŁ-i mĂŁnânce din palmĂŁ, drumul spre cel de-al doilea mandat devine o autostradĂŁ fĂŁrĂŁ restricĂžii.
Mare democrat domnul preÂşedinte. DacĂŁ mai era vreun dubiu…