Ceea ce se petrece, practic de la pierderea alegerilor încoace, la țărăniști, seamănă cu una dintre scenetele din comedia dell'arte, în care caracterele personajelor pot fi recunoscute de la mare distanță, ele căpătând valențe generice pentru categorii întregi. Revăzându-i astăzi, în hainele comediei pe tragedienii de ieri ai guvernării, mai că-ți vine să te întrebi cum au ajuns ăștia actori. Pardon, politicieni. Domnul profesor Marga, de pildă. De ce n-o fi stat dânsul cuminte, la catedră, să scrie studii despre marxism
pardon, țărănism, în loc să se agite pe la televiziune arătând cum va schimba el numele și orientarea partidului. Sarcină imposibilă deoarece, după cum bine se știe, tot prostul ține la numele lui, chiar dacă e de râs. Cât despre orientare, una care nu există nu are cum să fie schimbată. Marga este un Don Bartolo perfect. După cum Lupu este un fel de Gargantua sau un fel de Păcală cu dreptul la bază. Chiriță - un Rică Venturiano. Om cu idei, dar pe care nu știe să le exprime. Și mult prea ocupat pentru a face poze. De grup. Ei, cu nenea Ciorbea e o altă poveste. Cu larghețe am putea vedea în el un Don Quijotte, călare pe o Rosinantă ANCD-istă, luptându-se cu morile de vânt pedeserist. Visând cu ochii deschiși la Dulcineea, moțiunea cei poartă numele. Domnii Sârbu si Mureșan fac o pereche reușită, un tandem ilustru: Farfuridi și Brânzovenescu. Dacă-i trădare să o știm și noi! Dar nu ne autosuspendam nici morți. Nu dăm apă la moară hidrei pesediste! Din stal, Diaconescu contemplă scena gândindu-se melancolic: cine or fi băieții ăștia că nu-i mai țiu minte? Tineret țărănist? Colegi de pușcărie? Specialiști? Mister. Venerabilul ațipește, cu toată larma din scena pe care personajele s-au prins într-o horă: hora unirii tuturor forțelor țărăniste, pentru refacerea partidului și a credibilității sale. Din stal se aud câteva aplauze anemice. Sunt niște membri de partid rămași în sală încă de pe vremea lui Maniu. |