O simplã socotealã ar putea arãta cã dacã imediat dupã
cãderea regimurilor comuniste din Est, în anii ’89-’90, Occidentul ar fi privit
problema dintr-un punct de vedere mai pragmatic, lumea contemporanã n-ar fi
fost confruntatã, la nici zece ani, cu spectrul unei noi divizãri ºi al unui
nou rãzboi rece. Un plan Marshall, de tipul celui demarat dupã cea de-a doua
conflagraþie mondialã, ar fi fost de naturã sã reducã mult mai rapid decalajele
structurale dintre cele douã "felii" ale Europei, fãcându-le mult mai
rapid apte unei unificãri de facto. Cu atât mai mult cu cât Europa de Est
dispune de un potenþial uman remarcabil ºi de structuri economice compatibile,
ce ar fi putut fi fãcute funcþionale în scurt timp. Mult mai scurt decât cel
care a fost necesar pentru sãrãcirea sau epuizarea unor þãri lãsate în bãtaia
vântului ºi lipsite de busolã. A acþionat - extrem de contraproductiv -
principiul pieþei: economiile estice au fost "ajutate" sã se degradeze
pânã la nivelul la care puteau fi achiziþionate la cel mai mîc preþ posibil.
S-au pierdut însã din vedere, în focul luptei pentru eficienþã, efectele
negative: sãrãcia generalizatã a reactivat vechi conflicte etnice ºi de altã
naturã, radicalizând segmente importante de populaþie ºi generând o periculoasã
nostalgie dupã stabilitatea ºi relativa securitate socialã a vechilor sisteme.
"Vântul" semãnat cu nerãbdare în ’90-’91 în forþarea dezmembrãrii
Iugoslaviei a fãcut ca astãzi sã se culeagã roadele unei veritabile furtuni,
care nu se va putea rezuma la terenul de luptã propriu-zis. Dolarii care se
cheltuiesc de o lunã încoace pentru a distruge bazele economice ale
"regimului Miloºevici" ar fi fost suficienþi pentru a da un imbold
economiilor buimace ale întregii zone. Ar fi avut de câºtigat toatã lumea, dar
mai ales o Europã care tânjeºte dupã stabilitate ºi calm ºi unde cicatricele
celor douã conflagraþii mondiale se mai vãd încã sub stratul de fard al
europrosperitãþii. Pentru cã nu doar în Balcani se aflã un butoi cu pulbere.
Acestea mai existã ºi prin Spania, ºi prin Marea Britanie, ºi prin Italia ºi
este suficient un fitil aprins spre a genera o reacþie în lanþ distrugãtoare.
Lansatã cu timiditate la recenta aniversare a NATO, ideea
unui nou Plan Marshall ar trebui sã fie împãrtãºitã ºi de cei care pot beneficia
indirect de efectele sale - ca o lecþie despre faptul cã pacea poate fi mai
eficientã decât orice rãzboi, ºi nu doar pentru cei care produc armele.