De data aceasta dl Băsescu n-a mai fost dispus să fie la fel de elegant, aşa cum a făcut-o la înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea, când i-a invitat, alături de el, pe foştii preşedinţi Iliescu şi Constantinescu şi pe regele Mihai într-un gest menit să arate publicului un preşedinte cu faţă umană. Una e înmormântarea - mondenă a Papei şi alta este semnarea acordului cu UE, ultimul pas dinaintea integrării depline, la 1 ianuarie 2007. Dacă, bineînţeles, nimic neprevăzut (sau prevăzut?!) nu se întâmplă în următoarele 16 luni pentru ca să intre în vigoare clauza de salvagardare, cea care ar putea împinge aderarea până la 1 ianuarie 2008. Luni, la Bruxelles, a fost, aşadar, o zi mare pentru România şi ea a fost onorată de prezenţa preşedintelui şi a primului ministru. În pofida aluziilor mai mult sau mai puţin directe, venite dinspre partea unei Opoziţii care reclama munca 'pe brânci' de patru ani pentru alegerea acestui obiectiv, dl Băsescu nu s-a lăsat impresionat şi din delegaţia oficială n-au făcut parte, nici Năstase şi nici măcar noul lider al Opoziţiei, Geoană. 'Frate - frate, dar brânza succesului e pe bani' - pare să-şi fi spus în sinea sa preşedintele, apelând o clauză de austeritate pe care a experimentat-o şi pe pielea jurnaliştilor. Excepţie a făcut doar dl Iliescu, căruia în acest fel i s-a oferit un premiu de consolare şi fostul preşedinte Emil Constantinescu.La Bruxelles, preşedintele s-a aflat la unul dintre capetele unei alte axe decât cea pe care-i place să o invoce atât de des, în ciuda resentimentelor unor francezi sau a unor nemţi care consideră c ă Europa este mai mult franţuzească sau germană decât englezească. Este capătul fericit al axei. Cel nefericit este la Bagdad, acolo unde, după expirarea ultimatumului de patru zile dat de răpitori jurnaliştilor români, se pot produce evenimente tragice. Cu consecinţe încă greu de estimat. Un lucru este cert: aşa cum doreşte să ia pe cont propriu succesul său de la Luxemburg, Traian Băsescu va fi nevoit să treacă în beneficiul său şi eventualul şi nedoritul eşec al tratativelor de la Bagdad. Câştigul de notorietate şi de popularitate de la Luxemburg se poate topi în orice clipă în balta de sânge din Irak. În ochii românilor, semnăturile de la Luxemburg ar conta infinit mai puţin decât un eşec, într-o Asie în care nici nu dorim să intrăm şi de care nici nu ne leagă altceva decât datoriile lui Saddam pe care urmaşii săi nu le vor lua în consideraţie poate niciodată.