Se tot discută, de vreo zece ani încoace, despre rolul şi rostul avocaţilor, al juriştilor în general, în mecanismul legislativ. Ce trebuie să facă avocaţii care ajung în Parlament? Să-şi încuie birourile şi să renunţe la clientelă? N-a făcut-o nimeni, până acum. În general, se consideră că juriştii sunt cei mai potriviţi pentru postura de parlamentar: cine să facă legi, dacă nu juriştii? Or, Parlamentul este, în ultimă instanţă, o fabrică de legi. Sunt buni şi ingineri, şi profesori, şi medici, dar greul cade, trebuie să cadă pe umerii juriştilor. La ritmul în care lucrează parlamentul şi, faţă de enorma cantitate de proiecte legislative care-şi aşteaptă rândul pentru a fi dezbătute, avocaţii de acolo n-ar trebui să aibă timp nici să respire. Or ei au. Trebuie să aibă. Pentru că au procese importante pe roluri. Marii evazionişti, marii ţepari, marii miliardari de carton au şi ei dreptul la apărare. Şi cine să-i apere mai bine decât avocaţii cu trese de parlamentari? Cei despre care judecătorii şi procurorii ştiu că pot deveni mâine-poimâine miniştrii ai justiţiei, sau sunt membri ai comisiilor care îi pot ajuta să urce spre instanţele superioare? Aşa încât reiese că parlamentarii-avocaţi nu sunt doar o realitate, ci chiar un rău necesar. Pentru ei şi pentru societate. Ideea că ar trebui ca pe timpul mandatului să înceteze a profesa este cel puţin năstruşnică: atunci pentru ce s-ar mai face parlamentari? Să stea în aulă, să citească presa şi să ridice mâna? Şi toate astea pentru o leafă de parlamentar, plus diurna de deplasare "în teritoriu"? Să fim serioşi! Dacă proiectul deputatului Szekely Ervin - ca parlamentarii să nu mai poată să-şi execute profesia, pe motiv că şi-ar putea folosi statutul pentru a influenţa cercetările sau deciziile instanţelor - ar fi adoptat (prin absurd!) vom asista la un exod. Parlamentul se va goli şi vor rămâne să dezbată legi inginerii şi cântăreţii de folclor. Discuţia este inutilă, atâta timp cât orice neavizat ştie că un avocat vrea să devină parlamentar doar pentru a-şi spori tarifele şi clientela. Cum vi s-ar părea un Iorgovan - simplu parlamentar, fără procese şi fără clienţi faimoşi? Nu-i aşa că n-ar avea haz ca ales al naţiei?