Ultima tresărire a acestei ierni relativ blânde, fără prea multă zăpadă și doar cu câteva pusee de ger, s-a dovedit aproape fatală pentru primul oraș al țării. Bucureștiul a fost, de ieri imediat după prânz, paralizat pur și simplu de zăpadă și de viscol. Testul cel mai dur l-a reprezentat circulația. Principalele artere, dar și artere secundare, au fost parcurse în mers de melc, intersecțiile dovedindu-se a fi veritabile capcane din care cu greu se putea ieși. Traversarea orașului pe axele principale a luat până la 5-6 ore celor care s-au încumetat să spere că pot ajunge la capătul călătoriei. Haosul a fost amplificat de o reglementare rutieră precară și de indisciplina devenită cronică a șoferilor. Într-un oraș în care și așa circulația se desfășoară tot mai anevoios, în condițiile în care vreme de aproape 20 de ani nu s-a mai făcut nimic pentru fluidizarea și optimizare, în care nu s-a construit nici un pasaj sau vreo cale de legătură suplimentară și în care proiectele pentru care au existat finanțări au fost suspendate de dispute politice sterile și păguboase, prima zăpadă mai serioasă a arătat limpede care este realitatea: un oraș nefuncțional, dereglementat, lăsat pradă neglijenței și indisciplinei rutiere. Dincolo de faptul că și în această iarnă s-au cheltuit sume enorme pentru a asigura intervenția, că firmele agreate de primărie și-au căptușit buzunarele cu miliardele contribuabililor, fără a face mare lucru în acest sens, rămâne ideea că indiferent de natura perturbațiilor meteo-ninsori, inundații, viscole sau doar secetă - orașul rămâne o pradă sigură în fața stihiilor. De peste 16 ani, cei care s-au perindat pe la cârmele administrației n-au făcut altceva decât să acuze 'greaua moștenire' a precedenților și faptul că sunt victime ale unor forțe obscure care nu le permit să performeze. Nici pleiada de provizorii, de până la alegerile locale din '92, dar nici Halaicu, Ciorbea, Lis sau Băsescu n-au reușit să-și lege numele de ceva concret, făcut în favoarea colectivității. Practic, nu știi pe ce s-au cheltuit banii alocați, pentru că utilitățile continuă să fie nefuncționale, că străzile reparate se strică iremediabil după primul îngheț, că locurile de parcare lipsind cu desăvârșire determină blocaje în lanț și fac mari porțiuni de carosabil impracticabile. Poate pentru bordurile schimbate din doi în doi ani pe artere necirculate sau în trotuare de lux amenajate pe unde circulă doi pietoni pe zi.
Întâmplările din ajunul mărțișorului ar trebui să reprezinte cel mai serios semnal de alarmă și să determine din partea administrației un efort de concentrare care să conducă spre demararea măsurilor de fond care să salveze orașul de la o previzibilă sufocare.
|