Pentru al doilea an consecutiv, mama Naturã intervine în discursul politic atrãgând atenþia cã altele sunt prioritãþile. Cã nici alungarea din scaunele de care nu se dau deslipiþi a reprezentanþilor fostei puteri, nici orgoliile de forþã conducãtoare în alianþe a douã partide, nici concurenþa dintre cercurile de interese ºi nici dosarele securitãþii nu sunt temele care ar trebui sã preocupe, în mod serios ºi cu precãdere, pe cei care hotãrãsc destinele acestei þãri. România este, în mod evident, o þarã rãmasã în urma lumii din jur din mai toate punctele de vedere. O rãmânere care are ºi o componentã istoricã, obiectivã, dar ºi una acut subiectivã: vreme de peste un deceniu ºi jumãtate, în România s-a vorbit incomparabil mai mult decât s-a fãcut. S-a pierdut timp ºi s-au irosit resurse ºi energii cu chestiuni absolut colaterale, fãrã relevanþã în progresul vieþii de zi cu zi a românilor. Dupã ce a abãtut asupra noastrã nu mai puþin de ºapte valuri de inundaþii, care au fãcut victime ºi pagube cât în douã decenii, Natura ne avertizeazã de pe acum cã scenariul este repetabil. O face într-un mod aº zice tolerant, dând semnalul acolo unde nu mai putem fi luaþi prin surprindere: pe Dunãre. Chestiunea Dunãrii e mai aparte. Ea þine de o anumitã configuraþie naturalã. Nu vom putea niciodatã sã construim diguri suficient de rezistente încât sã nu mai avem surprize. Dunãrea mai ºi adunã apele dintr-o jumãtate de Europã, cu care de cele mai multe ori nu avem nici o corespondenþã. Nu ne rãmâne decât sã credem în statisticã ºi în imposibilitatea repetãrii sistematice a fenomenului. Cu totul altfel stau însã lucrurile în þarã, în locuri unde torenþii ºi râurile reacþioneazã la fiecare ploaie ºi unde deja se ºtie care este regimul ºi comportamentul hidrografic. Aici procedãm prost ºi rezultatele se vãd. Sub imperiul emoþiilor de moment, anul trecut s-a recurs la un hei-rup general pentru refacerea caselor afectate de viituri. Dar aproape pe aceleaºi amplasamente. Unele dintre ele au fost deja afectate de noi viituri. Altele le aºteaptã pe cele de anul acesta. Refacerile n-au fost însoþite de analize temeinice ºi de planuri de intervenþie în configuraþia care a fãcut posibile dezastrele. Pur ºi simplu s-a sperat cã tot ceea ce s-a întâmplat a fost un simplu accident. Existã un mare numãr de proiecte de amenajare a bazinelor hidrografice care au fost abandonate din lipsa de bani. Or, cu mult mai puþin decât s-a cheltuit pentru refacerile de locuinþe sau cu reparaþiile de mântuialã se puteau definitiva aceste lucrãri. Nu s-a pus piciorul în prag în legãturã cu sistematizarea localitãþilor în aºa fel încât sã nu se mai construiascã în zone predispuse la asemenea evenimente. ªi, în general, nimeni nu pare a fi tras vreun învãþãmânt de pe urma experienþelor dramatice prin care am trecut. Cine nu învaþã din lecþiile istoriei ºi ale naturii, este condamnat sã repete la infinit erorile de pe urma cãrora are de suferit. Este exact ce se întâmplã la noi, cu noi.
|