Cineva îmi spunea cã 'legea 18' a lui Ceauºescu n-a fost abrogatã ºi cã ar putea fi oricând repusã în funcþiune pentru a mai curãþi peisajul de îmbogãþiþii fãrã temei legal care au umplut þara. Bineînþeles, în limitele procentajului de bogaþi. Legea 18 nu mai poate fi folositã, pentru cã, în general, cadrul este altul. Ea poate servi, însã, de lecþie, de model, pentru cã dincolo de îmbrãcãmintea sa politicã - sistemul vedea un pericol în tot ceea ce ieºea din rând, în orice abateri de la regula egalizãrii la nivelul de jos al întregii societãþi , cu excepþia categoriilor autorizate de partid - principiul sãu rãmâne valabil: averea trebuie sã fie transparentã, din punctul de vedere al modului în care a fost dobânditã. Iar dacã Legea 18 nu mai este bunã, nici n-ar mai trebui inventatã o alta, atâta timp cât existã, în þãrile cu democraþie avansatã, instituþiile specifice necesare. România, aflatã la începuturile drumului capitalismului multilateral dezvoltat, a oferit celor cu abilitãþi în aceastã direcþie, oportunitãþi nelimitate: o legislaþie incompletã, plinã de 'gãuri negre' sau cu zone întregi neacoperite, instituþii ale statului cu corupþia generalizatã, un patrimoniu naþional lãsat de izbeliºte, reglementãri legale teleghidate, menite sã serveascã anumite interese de grup - toate acestea au fãcut ca sã aparã o întreagã categorie de oameni avuþi, asupra cãrora nu se mai poate exercita vreun control, cu atât mai mult cu cât dupã 'primul milion' aceºtia au încercat sã-ºi canalizeze afacerile pe zone mai puþin supuse riscului. Societatea se vede nevoitã, astãzi, sã tolereze acest principiu, constatând cã, pe cale legalã, ºansele românilor de a face avere erau, dupã cãderea sistemului comunist, nule. Ar fi însemnat ca totul sã fie pus pe tavã deþinãtorilor strãini de capital. A fost, la urma-urmelor, ºi asta o formã de patriotism. La momentul de faþã averea românilor mi se pare a fi o problemã mult mai puþin semnificativã decât averea politicienilor. Mi se pare normal, firesc ca cei care dau semne a fi acumulat bogãþii nejustificate dintr-o leafã de miniºtri sau de funcþionari sã fie luaþi la puricat. Dar cu ce instrumente? Pentru cã declaraþiile de avere n-au fãcut altceva decât sã legifereze acumulãrile de pânã atunci, indiferent în ce mod au fost realizate. A fost o manevrã iscusitã a fostei puteri de a produce acest moratoriu, de care au beneficiat în mod egal ºi reprezentanþii ei, ºi a opoziþiei. ªi nici investigarea selectivã nu mi se pare în regulã, pentru cã existã personaje mai prudente, care nu ºi-au etalat bunãstarea, mascând-o iscusit prin diverse formule, ºi care astfel apar neprihãnite, în timp ce alþii, ale cãror nume au fost vehiculate mai intens, din raþiuni diverse, picã fãrã a fi cu mult mai culpabili decât ceilalþi. Nu cred în aceste cercetãri ºi în efectele lor, pentru cã nu dispunem de instrumente adecvate ºi pentru cã motorul acþiunii nu este 'curãþenia moralã', ci rãfuiala politicã. Aº fi avut un dubiu dacã, în locul lui D.I.Popescu, s-ar fi început - aºa cum recomanda chiar Bãsescu - cu unul dintre reprezentanþii Alianþei. Dar nu s-a întâmplat aºa... |