Departe de litoralul însorit, în vuiet de sirene de poliţie şi într-un oraş paralizat de lucrările la drumuri a început şi s-a sfârşit Forumul Mării Negre. La această manifestare ce ar fi trebuit să-i reunească pe liderii ţărilor din bazinul Mării Negre, au participat, alături de iniţiatorul Forumului, preşedintele român Traian Băsescu, alţi cinci preşedinţi - ai Azerbaidjanului, Armeniei, Georgiei, Ucrainei şi Moldovei. Au lipsit, din diferite motive, cei ai Rusiei, Turciei şi Bulgariei. Practic, ai celor mai importante ţări din zonă, excluzând România. Cea mai semnificativă absenţă rămâne cea a Rusiei, aceasta nearătându-se interesată de iniţiativă şi, ca atare, neobosindu-se să-şi trimită vreun reprezentant, sarcina informărilor rămânând pe umerii ambasadorului Tolkaci. Trăgând o linie şi încercând să schiţăm un bilanţ putem spune că a fost un exerciţiu de imagine reuşit. România a fost, pentru o zi, în centrul atenţiei celor interesaţi de problemă. Iar Traian Băsescu şi-a bifat una dintre iniţiativele care îi definesc acţiunea prezidenţială, pentru că Marea Neagră rămâne unul dintre termenii de referinţă ai politicii externe abordat cu prilejul preluării mandatului, alături de celălalt reper de marcă: axa Bucureşti - Londra - Washington. În fapt, preşedintele şi colaboratorii săi au avut un foarte bun prilej să ia pulsul ponderii pe care o deţine, pe plan internaţional, România anului 2006. Iar pulsul acesta este dat de interesul moderat al celor care n-au ce pierde şi de dezinteresul din partea celor care n-au ce câştiga. În fond, prin participarea, dar mai ales neparticiparea la acest Forum, au definit calibrul actual al României: unul modest. Atâta timp cât nu are ce oferi - cu excepţia unui posibil expert de democraţie în ţări care n-au nevoie de aşa ceva, nimic! Relaţia proastă cu Rusia este, de data aceasta 'ratificată' oficial şi calitatea de membru NATO al României este de departe cea mai puţin importantă pentru o fostă (şi viitoare) superputere care nu se simte confortabil să aibă în coastă un posibil teren de manevră al adversarilor. În calitate de viitor membru al UE, România nu este în măsură să ofere nici lecţii şi nici sprijin celor care aspiră la o viitoare şi incertă integrare. Ce mai rămâne? Orgoliul unei ţări mici de a se da drept altceva decât este: o mică putere. Şi militară, şi economică. Una care ar vrea să se erijeze în moderator al unui talk-show internaţional în care se vorbesc cu totul alte limbi. Că Rusia nu va agrea şi nu va participa la nici o iniţiativă a României este aproape de la sine înţeles. Aşa cum ne-au tăiat macaroana în tentativele noastre de a lua parte la procesul de normalizare a situaţiei din Moldova, aşa o vor face oridecâteori ne va mai veni o idee asemănătoare. Marea Neagră, 'lacul rusesc' se poate lipsi de România cu multă uşurinţă, nici măcar băgând-o în seamă. Or, cam asta s-a întâmplat luni la Bucureşti: o demontraţie inutilă şi păguboasă de orgoliu nesusţinut de nici un fel de argumente.