Pânã de curând credeam cã nivelul de iresponsabilitate ºi de amatorism care s-a manifestat în perioada Guvernului Ciorbea nu va putea fi egalat. Se întâmplaserã pe atunci lucruri care te fãceau sã te cruceºti ºi sã te întrebi în ce fel de þarã trãim ºi cine sunt cei care au ajuns sã ne conducã ºi pe care noi înºine am fãcut greºeala sã-i alegem. Cooperativa electoralã care a fost Convenþia Democraticã a promovat în prima linie reprezentanþii necalificaþi ºi nepregãtiþi a trei centre de putere: þãrãniºtii, liberalii ºi democraþii. Dupã trecerea dificilului examen al algoritmului pentru ocuparea principalelor funcþii a venit rândul verificãrii modului în care întregul mecanism putea sã funcþioneze. A reieºit un Executiv pe mãsura ºefului sãu, lãlâu, nehotãrât, împiedicat în propriile decizii. Premierul Ciorbea avea de condus un guvern format din alte trei - dacã nu chiar patru - guverne, fiecare cu ºefii ºi cu disciplinarea sa proprie. Vor rãmâne în anale ºedinþele de guvern din acea vreme, care începeau dimineaþa devreme ºi se terminau noaptea târziu, pe parcursul cãrora miniºtrii veneau ºi plecau de câte trei-patru ori rezolvându-ºi diferite probleme, nu numai personale, în timp ce dl Ciorbea rãmânea neclintit pe locul sãu, rezistând eroic pe baricada nehotãrârilor de guvern. Sechele ale acestui stil de lucru s-au rãsfrânt ºi asupra urmãtorului premier, Radu Vasile, a cãrui relaþie contondentã cu Cotrocenii se reflecta asupra modului de lucru cu reprezentanþii acestui curent: de pildã, ministrul Sârbu îl sfida direct, pãrãsind ºedinþele de guvern în toiul dezbaterilor! Sârbu mãcar dãdea pe acolo. Monica Macovei nici nu mai catadicseºte sã facã asta. Ea îºi trimite de la bun început un reprezentant de rangul doi sau trei, cum s-a întâmplat la ºedinþa de guvern de sãptãmâna trecutã. Întrebatã de ziariºti de ce n-a participat, a rãspuns cu candoare: pãi, premierul nu m-a invitat! Adicã Tãriceanu nu numai cã nu i-a trimis o invitaþie cu floricele în care sã-ºi exprime fericirea de a o avea alãturi, la palatul Victoria, pe ministreasa cu ale justiþiei, dar nici mãcar un telefon nu i-a dat, ca sã-i spunã: Rodico, ce faci mâine pe la 10? Nu vii sã bem o cafea la Palat? Cã premierul Tãriceanu are probleme mari într-un guvern pe care nu-l mai controleazã nici mãcar în partea care-i revine din Alianþã, e tot mai evident. Dupã episodul Flutur, avem acest prelungit episod Macovei, în care disputele au depãºit cadrul intern ºi se tranºeazã în presa internaþionalã cãreia doamna Macovei, incapabilã sã-ºi promoveze altfel politica, îl pârãºte pe ºeful sãu cã n-ar mai avea chef sã lupte cu corupþia. În orice altã þarã normalã o asemenea declaraþie ar fi trebuit sã fie însoþitã de o demisie, de onoare, dacã nu de o demitere. Tãriceanu þine însã prea mult la scaunul sãu pentru a ºi-l risca printr-o poziþie hotãrâtã, preferând sã navigheze în zig-zag pe apele tulburi ale unei Coaliþii cãreia i se vede urzeala rarã, decât sã-ºi afirme demnitatea de premier.