Nişte bătrânei de treabă, simpatici chiar, în stare să explice suficient de convingător cum de se întâmpla ce se întâmpla pe vremea în care ei erau în preajma marelui conducător. Aşa le apar, cel mai adesea, spectatorilor de azi, foştii şefi ai regimului comunist. Nişte neajutoraţi, copleşiţi de forţa malifică pe care o degajau celebrele personaje, cărora nu ezita să le confere o forţă interioară capabilă să strivească tot ce era în jur.Şi ei, şi noi, uităm însă că atunci când erau în funcţii, la rândul lor inspirau aceleaşi sentimente şi trăiri celor aflaţi mai jos de ei. Se repetă, în mod stereotip, scenariul puterii: cel care primea binecuvântarea, de deasupra sa, devenea el însuşi purtătorul unor haruri asemănătoare. Există, fără îndoială, o anumită aură a puterii care, în condiţii şi în momente date, modifică nu doar personalitatea purtătorului acestuia, dar şi percepţia celor din jur. Vă imaginaţi oare că Ceauşescu însuşi, dacă ar fi avut soarta unui Jivkov de pildă, şi ar fi apucat să trăiască el însuşi în condiţiile pe care le hărăzise naţiunii sale, ar mai fi avut forţa de a impresiona pe care a avut-o cât avea puterea? Fiţi siguri că, asemeni colaboratorilor săi, ar fi sfârşit în a apărea el însuşi în postura unui moşneag, cam viclean dar înţelept, neînţeles şi păcălit de cei din jur, victimă a unei istorii tot mai de neînţeles.Nu vreau să cantonez demonstraţia în anecdotica noastră tradiţională. L-am văzut, de curând, la New York, la o Convenţie a agenţilor de turism americani, pe fostul secretar de stat, Colin Powell. Fusese cam al doilea om în ierarhia puterii executive. L-am întâlnit de mai multe ori, dar cel mai puternic mi-a rămas întipărită în memorie prestaţia sa de la Summit-ul Pământului, de la Johannesburg, în 2002. Venit în locul lui Bush, a avut parte de o primire extrem de ostilă, de neînţeles aproape din partea celor de aceeaşi culoare cu el. Alocuţiunea sa a fost întreruptă în repetate rânduri de vociferări şi scandaluri. De fiecare dată, şi-a păstrat controlul şi şi-a continuat discursul în momentele în care protestatarii încetau. Era de un calm olimpian şi simţeam, în jurul său, aura puterii, de reprezentant al celui mai puternic om din lume. Nimic nu-l putea clinti, nimic nu-l putea impresiona. Acum, la New York, din fostul secretar de stat rămăsese doar învelişul uman. Aura dispăruse. Powell s-a străduit preţ de o oră, conform contractului (prezenţa sa acolo fusese plătită, cu nu puţini bani, de o mare companie), să fie nu doar inteligent, ci şi amuzant. A reuşit în mare, cu toată concurenţa unui concert rock dintr-o hală vecină, dar fără ca ceea ce spunea să mai aibă ceva din greutatea de altădată. Adică de doar cu vreo trei luni în urmă...