Parlamentul României este un teatru cu 50 de vedete şi vreo 450 de figuranţi. Doar primii se bucură de notorietatea şi privilegiile pe care le oferă mediatizarea.Aceştia sunt, de regulă, cei din conducerea Camerelor şi a Comisiilor, oameni cu funcţii înalte în partidele pe care le reprezintă şi vreo câţiva parlamentari simpli, dar care reuşesc să dea bine pe ecranele televizoarelor, ceea ce îi transformă într-un fel de vedete ale showbiz-ului naţional. După patru tururi de scrutin este tot mai evident că onoarea de a face parte dintre aleşii naţiei se plăteşte uneori scump, prin ruperea de rosturi şi de profesie, sau prin incapacitatea celor în cauză de a face faţă rigorilor meseriei de parlamentar. Competiţia acerbă pentru un loc eligibil pe liste începe să se potolească şi sunt semne că, deja, o parte dintre cei care au populat în ultimul mandat aulele parlamentare, au început să aibă alte gânduri. Printre primii par să se fi dumirit cei care au opt at pentru candidaturi la funcţiile de primari sau consilieri locali şi judeţeni. Aici lucrurile sunt mai clare, competenţele mai clar delimitate, iar privilegiile mai concrete. Avem deja câţiva parlamentari de frunte care s-au instalat autoritar în posturi din administraţia locală, nu doar într-o tentativă de a cuceri noi redute pentru partid, ci pentru a-şi asigura un viitor mai confortabil. Senatorul PSD, Constantin Nicolescu a preferat să meargă la Piteşti unde este acum preşedinte al Consiliului Judeţean. Deputatul Laurian Bădulescu a lăsat şi el Camera pentru preşedinţia CJ Ilfov. Deputatul democrat, Sorin Frunzăverde s-a instalat în acelaşi post la Caraş-Severin. Udemeristul Robert Raduly a lăsat şi el Parlamentul pentru o primărie ardeleană şi lista poate continua. Acest fenomen spune multe despre percepţia mult mai pragmatică a rolului pe care-l joacă administraţia locală în arhitectura puterii şi despre trendul existent în rândul actorilor de pe scena politicii.