Remember 2003 <<"În România, antisemitismul nu mai are obiect" - spunea, dupã 1990, rabinul Moses Rosen, un om în general echilibrat ºi cu simþul realitãþii.Motivul pe seama cãruia punea el "criza" antisemitismului era acela ca dupã masivele "vânzari" de evrei din timpul lui Ceauºescu, comunitatea se redusese drastic. Cifrele vehiculate atunci variau între 10 ºi 20.000, între aceºtia nefiind sigur cã se numãrau ºi cei care îºi asumau deschis o astfel de descendenþã sau nu. Acest lucru depindea, de obicei, de conjuncturã ºi de interese, dar nu era în mãsurã sã modifice spectaculos procentul populaþiei de origine evreiascã. În astfel de condiþii, evreii români nu mai constituiau o entitate pe seama cãreia sã poatã fi puse unele dintre crizele curente din viaþa unei societãþi. Lucrurile nu s-au schimbat fundamental în ultimii ani, populaþia evreiascã nici scãzând ºi nici crescând semnificativ. Premierul ceartã posturile de televiziune - ºi presa, implicit - pentru faptul cã, în programul de pregãtire a ºcolilor pentru noul an, nu reuºeºte sã vadã ºi lucrurile bune, oprindu-se cu obstinaþie doar asupra celor negative - ºcoli dãrãpãnate, cu lucrãrile neterminate sau în pericol de a nu-ºi putea primi elevii.Pe fond, nu poþi sã nu fii de acord cu dl Nãstase. S-au fãcut, desigur, o grãmadã de lucruri în acest domeniu. S-au reabilitat ºcoli, în programe finanþate de Banca Mondialã. S-au realizat dotãri suplimentare. Cu alte cuvinte, dracul nu e chiar atât de negru cum ar dori sã dea de înteles presa, sau o anumitã parte a ei. Dl Nãstase este, însã, guvernant. Nu om de presa. Au trecut mai bine de 50 de ani de când mii de români au dispãrut fãrã a lasa urme în imensitatea stepelor ruseºti, unde au fost duºi într-un prizonierat cu þintã clarã de exterminare, de cãtre trupele NKVD-ului.Împinºi fãrã voie într-un razboi care nu era al lor, ºi-au parcurs pânã la sfârºit calvarul, dându-ºi sufletul, de foame, frig ºi boalã, în minele de cãrbune sau de cupru ale Karagandei. Pentru cei rãmaºi acasã, trecerea lor în nefiinþã a rãmas înconjurata de mister. Cei dragi lor dispãrusera pur ºi simplu în imensitatea sinistrã a Asiei. Dupa 50 de ani, rudele ºi cei apropiaþi nu ºtiu încã dacã vor putea sã le mai aprindã o lumânare la cãpãtâiul lumesc. Vizita lui Ion Iliescu în Kazahstan a avut darul de a pune, într-un fel, capãt acestei aºteptãri. Tânãrul nostru ambasador la Alma Ata, Vasile Soare, om energic ºi cu initiaþivã, care nu-ºi iroseºte timpul aºteptând indicaþii de la Bucureºti, a declanºat o încãpãtânatã cercetare a arhivelor kazahe pentru a da de urma românilor morþi în prizonierat. ªi a reuºit! |