Ştiţi cine este Serghei Gorbunov? Desigur – tipul suspectat de comiterea crimelor de la Braşov, învoit de la puşcăria din Craiova ca să-şi facă operaţia de glaucom, şi care a uitat să se întoarcă după cele trei luni acordate cu clemenţă de trio-ul medic-procuror-judecător. Nici n-aţi avea cum să nu ştiţi, pentru că omul e prezent seară de seară pe micul ecran al tuturor canalelor de ştiri, dacă nu live, cel puţin prin portretul robot pe care prevăzătorii poliţişti l-au alcătuit asasinului prezumtiv, după portretul său.

Dar Gheorghe Lala, ştiţi cine este? Aţi auzit de el? Nu. Sau nu prea. Este destul de greu de făcut legătura dintre acest nume şi portretul niciodată văzut pe aceleaşi ecrane, a celui care a trecut între cei drepţi, primind un glonte în inimă, de la cel pe care a încercat să-l oprească din acţiunea sa criminală. Este simplul cetăţean cu spirit civic, care şi-a pus impulsul de responsabilitate înaintea spiritului de autoconservare. E omul pe care nu l-a sfătuit nimeni că dacă în stradă se petrece o acţiune violentă, cel mai bun lucru pe care poate să-l facă este să nu se bage. Cum, dealtfel, procedăm cei mai mulţi dintre noi. Care nu ne băgăm nici măcar acolo unde nu ne pândeşte un pericol de calibrul celui care l-a trimis pe lumea cealaltă pe Gheorgle Lala.

Între două reportaje despre crime, furturi sau violuri, s-a strecurat mai zilele trecute ştirea înmormântării lui Gheorghe Lala. O înmormântare modestă, aşa cum a fost şi omul. Preşedintele i-a acordat chiar şi o decoraţie. Post mortem, bineînţeles. O decoraţie care nu le va ţine nici de cald şi nici de foame celor pe care Gheorghe Lala i-a lăsat în urma sa să-l plângă şi să se întrebe de ce a trebuit să se întâmple ce s-a întâmplat. Dacă cumva aţi prins aceste ştiri, vă mai amintiţi dacă i-aţi văzut fotografia? Dacă ştiţi ceva despre el? Câţi ani avea, cu ce se ocupa, cum arăta? Despre Gorbunov ştiţi deja o grămadă de lucruri: câte tentative de omor a comis. Câte gloanţe a tras în cei pe care i-a jefuit sau a încercat să-i jefuiscă. La cât a fost condamnat şi cât a executat. Cum l-au prins la graniţă. Câte cereri de eliberare pe motive medicale a solicitat şi cine i le-a aprobat şi cum, până la urmă. Mai ştiţi, desigur, că era pasionat de lupte şi că în timpul evadării – căci neîntoarcerea la puşcărie la termenul acordat de judecător asta înseamnă – se antrena conştiincios într-o sală de sport, visând să devină campion de K1. Una peste alta ştiţi aproape tot ceea ce se poate şti despre cel care s-a presupus a fi fost asasinul lui Gheorghe Lala. Că n-a fost el, este o simplă chestiune de amănunt. A fost altul, iar dacă poliţia va pune, totuşi, mâna pe el (poliţia pune deobicei mâna pe cei care se predau de bună voie, ca să-i caute e prea complicat) veţi afla în cel mai scurt timp, tot ce se poate şti despre el: cine e, ce mănâncă, ce frustrări a avut în copilărie, ce prieteni are şi prin ce medii, dacă-i place borşul sau cârnaţii cu varză, ce fac rudele lui apropiate şi pe unde-a umblat în ultimii doi ani. Veţi afla tot ce n-o să aflaţi vreodată despre Gheorghe Lala, tipul acela care, în afară de faptul că a încercat să împiedice un criminal să omoare şi să jefuiască, n-a făcut nimic notabil în viaţa lui. Nimic în legătură cu ce să-şi bată capul fătucile cu microfoane în mână şi cu ambiţia de a afla primele tot ce se poate afla despre un criminal, devenit vedetă. Adică ceea ce Gheorghe Lala n-o să poată deveni niciodată...