Mişcarea lui Boc a fost bine ticluită: adăugându-şi la şirul de asumări de până acum şi pe aceea pentru modificarea pensiilor „neruşinate”, arată un cartonaş roşu celor care ar dori să trântească Guvernul printr-o moţiune de cenzură, al cărei motiv ar fi în ochii poporului  cu drept de vot, apărarea intereselor proprii ale parlamentarilor (din celelalte partide), beneficiarii de pensii speciale.

Premierul a făcut mare caz în ultimele luni în legătură cu aceste pensii, stăruind asupra celor care sfidează bunul simţ: de peste o sută de ori mai mari decât pensia minimă. Ce n-a prea spus dl Boc este faptul că eventualele corecturi vor fi extrem de greu de operat - inclusiv din punct de vedere juridic - şi că efectele asupra pensiilor mici va fi aproape nul. Tema este, însă, populară  şi pe fondul dificultăţilor momentului ar acorda celor aflaţi în nevoie o satisfacţie platonică.

Decizia asumării este, cum spuneam, o provocare. La fel ca şi remanierea lui Nica, ea a fost bine gândită şi calculată. Iar raţiunile ei ies la iveală, una câte una. Strategia eliminării social-democraţilor de la guvernare a fost însoţită de intense – dar discrete – tratative cu parlamentari din alte partide, pentru a trece în barca  puterii şi a obţine susţinerea necesară. Rezultatele sunt vizibile: asemenea „generalilor trădători” Oprea şi Iordănescu, cel puţin vreo duzină de alţi membri al PNL-ului au făcut pasul în faţă. Odată cu remanierea apare o şi altă categorie de nemulţumiţi care vor prefera osul guvernării în locul demnităţii opoziţiei. Încet dar sigur, partidul prezidenţial face procentul pe care şi l-ar fi dorit la alegeri dar pe care n-a putut să-l obţină pe căile tradiţionale. De aceea chestiunea moţiunii nu mi se pare deloc tranşată, cu tot avantajul teoretic pe care l-ar aduce trecerea PSD-ului în Opoziţie.

Revin la asumare: de când s-a instalat la Palatul Victoria, cu ajutorul PSD-ului, Boc (vorba vine!) guvernează de parcă Parlamentul nici n-ar exista.  Cele mai importante legi, vitale de-a dreptul, n-au trecut prin filtrul Parlamentului şi ele vor fi aplicate chiar cu riscul de a genera efecte ireparabile în cazul în care multe dintre ele nu vor primi, în final, OK-ul celor două Camere.

Este un mod de lucru care face din asumarea răspunderii o manieră de-a dreptul iresponsabilă. E drept şi că Parlamentul n-a prea dat semne de nerăbdare pentru a primi în lucru marfă  guvernamentală, preferând mai degrabă să piardă timpul cu fel de fel de comisii care au nici o finalitate.