Miºcarea lui Boc a fost bine ticluitã: adãugându-ºi la ºirul de asumãri de pânã acum ºi pe aceea pentru modificarea pensiilor „neruºinate”, aratã un cartonaº roºu celor care ar dori sã trânteascã Guvernul printr-o moþiune de cenzurã, al cãrei motiv ar fi în ochii poporului cu drept de vot, apãrarea intereselor proprii ale parlamentarilor (din celelalte partide), beneficiarii de pensii speciale.
Premierul a fãcut mare caz în ultimele luni în legãturã cu aceste pensii, stãruind asupra celor care sfideazã bunul simþ: de peste o sutã de ori mai mari decât pensia minimã. Ce n-a prea spus dl Boc este faptul cã eventualele corecturi vor fi extrem de greu de operat - inclusiv din punct de vedere juridic - ºi cã efectele asupra pensiilor mici va fi aproape nul. Tema este, însã, popularã ºi pe fondul dificultãþilor momentului ar acorda celor aflaþi în nevoie o satisfacþie platonicã.
Decizia asumãrii este, cum spuneam, o provocare. La fel ca ºi remanierea lui Nica, ea a fost bine gânditã ºi calculatã. Iar raþiunile ei ies la ivealã, una câte una. Strategia eliminãrii social-democraþilor de la guvernare a fost însoþitã de intense – dar discrete – tratative cu parlamentari din alte partide, pentru a trece în barca puterii ºi a obþine susþinerea necesarã. Rezultatele sunt vizibile: asemenea „generalilor trãdãtori” Oprea ºi Iordãnescu, cel puþin vreo duzinã de alþi membri al PNL-ului au fãcut pasul în faþã. Odatã cu remanierea apare o ºi altã categorie de nemulþumiþi care vor prefera osul guvernãrii în locul demnitãþii opoziþiei. ÃŽncet dar sigur, partidul prezidenþial face procentul pe care ºi l-ar fi dorit la alegeri dar pe care n-a putut sã-l obþinã pe cãile tradiþionale. De aceea chestiunea moþiunii nu mi se pare deloc tranºatã, cu tot avantajul teoretic pe care l-ar aduce trecerea PSD-ului în Opoziþie.
Revin la asumare: de când s-a instalat la Palatul Victoria, cu ajutorul PSD-ului, Boc (vorba vine!) guverneazã de parcã Parlamentul nici n-ar exista. Cele mai importante legi, vitale de-a dreptul, n-au trecut prin filtrul Parlamentului ºi ele vor fi aplicate chiar cu riscul de a genera efecte ireparabile în cazul în care multe dintre ele nu vor primi, în final, OK-ul celor douã Camere.
Este un mod de lucru care face din asumarea rãspunderii o manierã de-a dreptul iresponsabilã. E drept ºi cã Parlamentul n-a prea dat semne de nerãbdare pentru a primi în lucru marfã guvernamentalã, preferând mai degrabã sã piardã timpul cu fel de fel de comisii care au nici o finalitate.