Democraþia are, ca orice lucru, pãrþile ei bune ºi pãrþile rele. Depinde din ce punct priveºti problema. Alegerile democratice sunt cea mai bunã formã de reprezentativitate. O alta n-a fost inventatã. Dar ele pot avea rezultate regretabile. Hitler a ajuns la putere ºi a dus Germania unde a dus-o printr-un sufragiu popular. Acelaºi tip de sufragiu pune în fruntea celei mai democratice societãþi - Statele Unite - un preºedinte care, de 200 de ani n-are nici o ºansã sã devinã un autocrat. Pentru cã societatea americanã ºi-a creat instrumentele de control ºi de protecþie necesare. Pe de altã parte, Rusia îºi împlineºte aspiraþia de a redeveni mare putere prin acordarea de puteri discreþionare unui lider ales în acelaºi fel. Rusia n-are nici tradiþie democraticã ºi nici mijloacele de a se proteja altfel decât printr-o politicã de mânã forte. Cum stau lucrurile la noi, pãstrând proporþiile? Nici noi nu prea avem tradiþii democratice. Ceea ce s-a întâmplat în perioada interbelicã nu a fãcut decât sã scandalizeze societatea ºi sã conducã, inevitabil, spre dictaturile în lanþ care au urmat. Teama de repetarea unor astfel de evenimente a fãcut ca croitorii Constituþiei sã-i ia mãsurile în aºa fel încât sã-l incomodeze în miºcãri pe oricine ar îmbrãca-o. Lui Iliescu i s-a potrivit pentru cã n-a avut aspiraþii autoritare. Lui Bãsescu nu i se potriveºte de fel, tocmai pentru cã el interpreteazã în chip cu totul diferit menirea sa istoricã. La nivelele de mai jos, lucrurile basculeazã sistematic. Democraþia din partide? Aºa ceva practic nu existã. În formaþiunile noastre politice domneºte un soi de dictaturã personalã care face ca liderul sã poatã aranja procesele aºa cum îi convine. ªi odatã instalat la vârf, creeazã cele mai propice condiþii pentru a fi dat cu greu jos. Coborând pe scara ierarhicã, lucrurile sunt ºi mai clare. Liderii locali sunt mici domnitori peste activul din subordine, pe care-l trateazã în mod autocratic. Ei repetã, într-un fel, modelul istoric al boierului pe care Vodã trebuia ori sã-l cumpere, ori sã-i taie capul, pentru a-ºi împlini vrerea... Am fãcut aceastã lungã introducere pentru a ajunge la subiect: alegerile din organizaþia municipalã Bucureºti a PSD. Aici existã un singur candidat serios, împotriva cãruia ar face front comun - dacã ar putea - aproape toatã lumea. Cei nemulþumiþi însã de ideea devenirii politice a unui model de tipul Vanghelie nu reuºesc sã mobilizeze un contracandidat credibil. Aºa cum n-au reuºit sã-i opunã lui Bãsescu un adversar, nu reuºesc sã-l contreze nici pe Vanghelie. Astfel, primarul de la sectorul 5 are toate ºansele sã ridice la nivel municipal prototipul liderului politic de cartier. O ridicare în grad nefireascã ºi periculoasã de-a dreptul. Vanghelie, însã, n-are culturã, dar are vânã de lider. Iar ceea ce înfruntã îl face sã creadã, pe bunã dreptate, cã locul sãu e mai sus. ªi cã nu poate fi oprit! N-au putut ai lui sã-l opreascã sã candideze ºi sã câºtige în 2004 la sector. De ce-ar putea acum? Problema, însã, nu mai este aceea de a-l opri. Problema este: ce se va întâmpla dupã ce va câºtiga? Care va deveni viitorul sãu obiectiv? Ce forþe ascunse din PSD se vor trezi în acel moment ºi cum vor reacþiona? Cum va reacþiona întreaga clasã politicã la asaltul sistematic al forþelor de tipul Vanghelie? De tipul Vanghelie-Becali-Bãsescu?