La fel ca și Tăriceanu, Geoană învață din mers să încaseze. Să ai stomacul tare și bărbia solidă devine una dintre condițiile fundamentale pentru a rezista în politica de vârf. Considerat o simplă marionetă a lui Traian Băsescu (inclusiv de către acesta), premierul a primit lovituri în serie până când a constatat, oarecum surprinzător, că poate să răspundă. Din momentul acela meciul la vârf s-a echilibrat, cu un sensibil avantaj pentru cel care deține pârghiile executive, în pofida reprezentativității unui președinte cu mănuși constituționale prea grele pentru a-i permite să-și țină garda sus. Câștigător neașteptat al unui scrutin programat pentru un candidat unic, Mircea Geoană a parcurs și el toate treptele neîncrederii și ostilității vechii gărzi, înlăturate prin puciul din 2005 de la comanda organizatorică. I s-a pus la îndoială și legitimitatea și capacitatea de a controla o mașinărie complicată și tot mai ineficientă. În disputa dintre cele două tabere istorice - cea a lui Iliescu și cea a lui Năstase - el a ieșit învingător fără o echipă proprie. Încercările de a o construi și impune s-au lovit de nenumărate piedici și nici la ora aceasta Geoană n-ar putea să afirme că are un staff și o strategie proprie. Marea lui performanță rămâne însă aceea de a se fi mișcat în așa fel încât să nu dea naștere la o confruntare decisivă cu Ion Iliescu. A răspuns prudent la provocările acestuia, dar nu a avut nici forța și nici interesul de a-l elimina, din punct de vedere organizatoric.Păstrarea fostului președinte la cârma grupului parlamentar din Senat în ciuda tot mai numeroaselor voci care-l acuză pe acesta de ineficiență și de neimplicare, reprezintă o decizie corectă. PSD nu-și poate permite, nici acum și nici în viitorul apropiat, cu sau fără alegeri anticipate, să piardă sprijinul electoratului personal al lui Ion Iliescu. Fără acesta, probabil că PSD-ul s-ar zbate acum prin zona pragului electoral. La rândul său, cu toate 'neghiobiile' pe care e nevoit să le asculte, iar apoi să le dezmintă, Iliescu nu-și poate permite nici el să iasă din jocul politic 'autorizat', garantat de apartenența la o forță politică. Nu este - încă - vremea liderilor singuratici, capabili să producă seisme politice prin ei înșiși. Și nici a liderilor fără o 'patalama' care să le confere un statut social și politic pe care altminteri nimeni n-ar fi dispus să-l recunoască. Așa încât 'armistițiul' de luni, în care nici Iliescu n-a mai ridicat problema neghiobiilor și nici Geoană pe cea a neimplicării rămâne ca o mică victorie personală a ambilor asupra propriilor orgolii. Și un colac de salvare pentru un partid care reușește cu greu să-și revină din degringolada produsă de dispariția unui lideriat de tip autoritar, cu cel practicat de... Apropo, cum îl cheamă pe băiatul acela arogant, care era, la un moment dat, și premier, și președinte de partid, și candidat la președinție?
|