Ne ies greu din minte ºi din obiºnuinþã reflexele cãpãtate în cei 50 de ani de comunism. Unul dintre acestea este starea de arest. Odatã arestatã, soarta unei persoane era practic pecetluitã. Indiferent de fapta comisã sau prezumatã. Arestul era începutul drumului fãrã întoarcere spre puºcãrie. Tot ceea ce urma reprezenta simple formalitãþi. Nu vreau sã spun nici cã justiþia comunistã era în totalitate abuzivã, dar nici cã instrmentarea cazurilor era fãrã cusur. De regulã, arestul constituie momentul crucial al unei anchete, cel care zdrobea, practic, rezistenþa oricãrui învinuit. De aceea ºi stabilirea adevãrului era pe atunci mai uºoarã: victima ºtia cã nu are nici o ºansã ºi, de regulã, abandona lupta. Într-o societate democraticã prezumþia de nevinovãþie prevaleazã în faþa celei de vinovãþie. Principiul fundamental al dreptului democratic este cã mai degrabã scapã cei vinovaþi decât un nevinovat sã fie condamnat pe nedrept. În comunism era exact invers. Sã revenim însã la arest. Deºi refuzãm sã acceptãm valabilitatea metodelor comuniste, ne vine greu sã acceptãm ideea cã o persoanã, odatã ce s-a fãcut vinovatã de o culpã, mai este în libertate. Reflexul este sã o ºtim dupã gratii. Dar, din perspectivã modernã, europeanã, dupã gratii trebuie sã se afle cei violenþi, periculoºi, sau cei în stare sã influenþeze mersul anchetei. Or, aceasta din urmã este chichiþa de care se agaþã toþi procurorii - între care domneºte încã ideea cã primul lor rost pe lume este sã aresteze, ºi abia apoi sã ancheteze. Pe mulþi i-a ºocat eliberarea judecãtoarei Ciucã, arestatã în urma unui flagrant destul de clar. Dar, înclin sã cred, cã din momentul eliberãrii, ea nu mai avea cum sã influenþeze ancheta, ºi cã menþinerea ei în arest nu-ºi mai avea rostul (în afarã de acela de a demonstra opiniei publice cã judecãtorii corupþi meritã sã se afle printre cei pe care-i trimit dupã gratii). Sunt sigur cã ºi o eventualã eliberare - pânã la proces - a Ioanei Maria Vlas va scandaliza lumea. Deºi asta nu va influenþa cu nimic condiþia sa de viitoare puºcãriaºã. Ba, cred cã pentru noi, cei ieºiþi din totalitarism, este un exerciþiu necesar sã înþelegem cã, atunci când am greºit, trebuie sã plãtim, fãrã ca pentru aceasta sã fie nevoie sã se foloseascã forþa sau arestul preventiv. |