Scoaterea din priză a liderului palestinian Yasser Arafat este o premieră în politica mondială. Dacă moartea unor importanţi lideri a fost ţinută ascunsă zile în şir, până s-a considerat că au fost luate toate măsurile pentru ca succesiunea să nu se transforme într-un haos, de data aceasta iminenţa decesului n-a mai putut fi ascunsă. Singura problemă care a agitat cabinetele lumii a fost dacă şi când va fi deconectat liderul palestinian de la aparatele care îl mai ţineau în viaţă.Cu Arafat se încheie, probabil, o epocă. Aceea a facţiunilor teroriste legitimate politic. Ca şi alţi câţiva lideri evrei, ca şi Mandela, Arafat şi-a început cariera pe frontul luptei împotriva evreilor, luptă în care au fost folosite absolut orice mijloace. Atunci când problema palestiniană a ajuns să aibă o gravitate excepţională, lumea s-a mai dezmeticit şi a început să vadă că acolo, în Orientul Mijlociu e o problemă ce nu poate fi tratată exclusiv cu instrumentele represiunii. Această nouă viziune a dus la legitimarea OEP şi odată cu el, a lui Yasser Arafat, devenit din inamic public, un partener politic autorizat. Vârful carierei sale îl constituie, fără îndoială, acordul de pace cu Israelul semnat la Oslo, într-o încercare aproape disperată de reconciliere istorică. Apariţia unui stat palestinian a fost consecinţa directă a unor demersuri intense desfăşurate pe parcursul a câtorva decenii şi cu toate imperfecţiunile, relaţiile celor două părţi, ajunse din nou la o cotă critică, nu exclud definitiv ideea unei posibile păci în Orient.În ultimii ani, Arafat a fost, practic, prizonierul israelienilor. Repudiat de americani, detestat de evrei, el nu a putut fi însă înlăturat de la putere, privilegiul s ău istoric fiindu-i suficient pentru a rezista tuturor asalturilor. Politica israeliană şi-a concentrat în ultimii ani atenţia asupra lui Arafat, considerând că acesta este responsabil de toate relele din zonă. Acum Arafat iese d in scenă. Vor ieşi odată cu el şi motivele care fac din Palestina butoiul cu pulbere al secolului XXI? Se scot, odată cu deconectarea sa, din priză toate crizele care inflamează zona? Vor fi cei care-l vor înlocui, mai capabili să ia decizii raţionale?