Nu sunt, de felul meu, superstiþios, dar parcã mã încearcã o undã de îngrijorare la gândul cã în acest cel de-al treisprezecelea an de libertate ºi de democraþie continuãm sã aºteptãm de la guvernanþi ºi de la soartã raza de luminã de la capãtul unui tunel al tranziþiei mai lung decât ne-am aºteptat. Mã gândesc cu îngrijorare la faptul cã în acest cel de-al treisprezecelea an aºteptãm rãspunsuri la douã dintre întrebãrile fundamentale legate de viitorul nostru european: vom fi integraþi în NATO? Vom începe procesul de aderare la Uniunea Europeanã? Avem capacitatea de a ne depãºi propriile limite pentru a demostra lumii cã suntem capabili sã rãspundem unor exigenþe fireºti? Deºi îmi este teamã, cred cã dupã atâtea încercãri, dupã atâtea eºecuri, dupã atâtea bâlbâieli trebuie sã soseascã ºi ora noastrã astralã, în care sã prevaleze calitãþile acestei naþii în faþa atât de cunoscutelor ºi pãguboaselor noastre defecte. Un prim rãspuns l-am putea avea chiar în aceste prime luni. Rãspunsul la întrebarea dacã ºtim ºi putem sã ne adaptãm propriului nostru viitor. Ridicarea obligativitãþii vizelor este pentru români, un examen aproape hotãrâtor. Pentru cã orice eroare, orice supralicitare, orice tentativã de rãstãlmãcire a acestui favor se poate întoarce ca un bumerang împotriva noastrã. Va fi suficient ca valuri de români setoºi de trai mai bun fãrã prea mult efort sã se abatã asupra unor zone ale Europei, cãrora sã le dea peste cap metabolismul comunitar, pentru ca perspectivele noastre sã se îndepãrteze ºi sã se acopere de ceaþa refuzului ºi a neîncrederii. Uneori mi-e teamã cã nu ne dãm seama cât de important, cât de decisiv este acest examen, ºi cã-l vom trata, ca deobicei, cu nepãsarea ºi cu inconºtienþa care ne-au fãcut întotdeauna atât de mult rãu. Sã dea Domnul - dar ºi conaþionalii noºtri, care aºteaptã cu nerãbdare startul cursei spre Europa - sã nu fie aºa. |