"Libertãtea" are meritul cã încã de prin Martie '90 sã fi publicat o luare de poziþie în care se spunea cã ziua naþionalã a României nu poate fi decât 1 Decembrie. Pentru cã, atunci, în 1918, s-a întâmplat un miracol: împlinirea unui vis care pãrea sã fie sortit a rãmâne vis -reunirea tuturor românilor sub acelaºi acoperãmânt istituþional. Asta în condiþiile în care venea dupã o ameninþare cu nefiinþa sau cu restrângerea între graniþele strâmte ale unei Moldove ciopârþite. ªi, totuºi, dacã asemenea miracole se întâmplã o datã la o mie de ani, ar mai fi existat o ºansã. ªansa repetãrii. ªansa introducerii în calendarul sufletului nostru a unei alte sãrbãtori naþionale: 30 August!
Pentru cã, atunci, în 30 August 1991, am fost, poate, doar la un pas de o Românie Mare definitivã. Dacã atunci, dupã puciul de la Moscova, forþele politice din þarã ºi din Basarabia ar fi intuit momentul irepetabil al reunirii noastre între hotarele fireºti ale românismului. Cã nu a fost aºa, þine, probabil, de faptul cã ceea ce n-au reuºit o sutã de ani de rusificare, au reuºit cincizeci de ani de sovietizare. La 20 August 1991, la Chiºinãu nu mai rãmãsese mai nimic din clasa politicã ce fãcuse Marea Unire. Se afla acolo doar o agronomenclatura mãruntã ºi meschinã, decisã doar sã nu piardã ºansa privilegiilor proprii, cu preþul înstrãinãrii neamului. Aºa încât, pânã atunci când se va întâmpla o nouã minune, sãrbãtorim, în continuare, amintirea unei mari uniri. |