Zilele trecute, ĂŽnsoĂžind niÂşte prieteni timiÂşoreni, am fost martorul unui episod Âşocant prin normalitatca sa, ĂŽntr-o lume ĂŽn care anormalitatea este numitorul comun al trĂŁirilor de fiecare zi. Am poposit duminicĂŁ seara, cu titlu de surprizĂŁ, la un local bucureÂştean amuzant prin pitorescul sĂŁu: amenajat ĂŽntr-una din pivniĂžele fabricii de berc Bragadiru, acesta are ĂŽnfĂŁĂžiÂşarea unei tipice berĂŁrii nemĂžeÂşti - mese lungi, cu bĂŁnci de o parte Âşi de alta, doua recipiente uriaÂşe de aramĂŁ pentru decantare, ca decor, Âşi o fanfarĂŁ cu repertoriu acoperind o arie geograficĂŁ largĂŁ. Meniul - ĂŽn ton, cu preparate la fel de nemĂžeÂşti (supĂŁ de cârnaĂži, cremvurÂşti, ciolan cu fasole) dar Âşi cu neaoÂşii mici balcanici. Peste toate acestea trona berea „la metru" sau ĂŽn halbe uriaÂşe de un litru. Lipsea la Beker-Brau (pe undeva pe lângĂŁ Casa Poporului) doar legĂŁnatul, braĂž la braĂž, ĂŽn ritmul orchestrei, chestie pe care doar nemĂžii-nemĂži sunt capabili sĂŁ o trĂŁiascĂŁ.

Ei bine, În aceastã atmosferã de lucru ºi-a fãcut apariÞia, la un moment dat, o pereche compusã din soÞia ambasadorului american ºi dl Rosapepe Însuºi. Cei doi consumatori, fãrã sã-i conducã nimeni ºi fãrã sã-i gardeze nimeni (cel puÞin la prima vedere), au intrat, au cãutat din ochi o masã liberã, s-au aºezat ºi au Început sã studieze meniul. Un ospãtar - care cu siguranÞã habar nu avea pe cine serveºte - le-a luat comanda, revenind Întâi cu o halbã la litru pentru dl ambasador ºi o Cola pentru doamna, iar apoi cu supa ºi cârnaÞii doriÞi. Au mâncat, au ascultat muzicã, au mai schimbat câteva impresii ºi dupã vreo orã au plecat cum au venit. Cu aceeaºi discreÞie ºi naturaleÞe, adicã. Bun, veÞi zice, ºi ce-i cu asta? Este. Este cã ditamai ambasadorul american reuºeºte sã se comporte normal Într-o lume În care miliardarii de carton sau parlamentarii de muºama se remarcã prin numãrul badigarzilor, prin luxul ostentativ al 4x4-lui parcat chiar În intrarea cârciumii, prin termenele pe care le aºteaptã (ºi le pretind) de la toatã suflarea localã, prin aerul superior cu care contemplã peisajul ºi prin greaÞa ºi plictiseala profundã pe care le-o provoacã nevoia de a trãi printre oamenii obiºnuiÞi.

În stilul sãu, de-acum cunoscut, dl Rosapepe ne-a oferit (fãrã sã vrea) o lecþie de bun simþ ºi de normalitate. Oare e cineva în stare sã înveþe ceva din ea?