Asta ar putea fi prima loviturã de teatru a actualei stagiuni politice. Cea de-a doua ar fi putut fi o refacere a Alianþei DA. Cum nimic nu este imposibil în politicã, mã aºteptam sã-i vãd din nou, braþ la braþ, pe Bãsescu ºi Stolojan, eventual cu unul lãcrimând pe umãrul celuilalt. Dat fiind ultimele declaraþii, asezonate cu injurii pe care hârtia încã le mai suportã, aceastã probabilitate capãtã un contur mai neclar.
Oamenii sunt oameni, îºi pot ierta reciproc multe lucruri, inclusiv trãdãri, dar existã ºi o limitã, pe care cele douã partide – PD-L ºi PNL – par sã o fi atins.
Un fapt, minor în aparenþã, deschide însã o perspectivã surprinzãtoare: Vadim ºi-a putut pãstra scaunul de vicepreºedinte al Senatului cu sprijinul cui credeþi? Al celor mai înjuraþi colegi din Parlament: democraþii. Aceºtia au votat cu Vadim în chestiunea funcþiei cedate de PC într-un moment în care pãreau sã nu mai aibe nevoie de ea, ºi reclamatã atunci când s-a considerat cã este momentul sã i se dea Tribunului, rãmas singur pe covertã, lovitura de graþie. Rezultatul: Vadim îºi pãstreazã pentru încã trei luni funcþia ºi privilegiile – în special acela de a vorbi de la tribuna Parlamentului ºi nu din salã. Grija cu care Emil Boc a þinut sã justifice acest gest ridicã mari semne de întrebare: sã-i fi lovit, aºa deodatã, în moalele capului, pe democraþi, spiritul de echitate? Sã fi votat ei din conºtiinþã pentru cel considerat nedreptãþit? Sã fie gestul lor unul gratuit, de genul celor care nu se prea întâlnesc în politicã?
Sincer, nu cred. Nu cred cã un partid condus de oameni pragmatici, care în general nu-ºi fac prea multe scrupule, devine peste noapte unul de deontologi. PD-L-ul lui Bãsescu are o problemã: e drept, e primul în sondaje, dar zestrea sa îi este insuficientã pentru a guverna, doar cu binecuvântarea preºedintelui sãu. Dar mai mult decât atât, PD-L-ul este un partid izolat, fãrã aliaþi ºi fãrã prieteni. Este o condiþie pe care o datoreazã în special preºedintelui, care a reuºit sã-i îndepãrteze, prin stilul sãu, pe toþi cei care ar fi putut sã facã oarece front comun cu ei.
ÃŽncercarea de a sparge PNÞCD-ul a fost una eºuatã, ºi, oricum, beneficiul unei astfel de susþineri este zero. De ce sã nu se încerce o apropiere de PRM, partid care, cu ultimele zvâcniri ale liderului sãu, se mai poate salva? O alianþã PD-L – PRM, oricât de împotriva naturii ar pãrea, poate fi o soluþie. Nu mai moralã decât altele, dar în mod cert mai eficintã. ªi atunci sã nu ne mai mirãm – oricât de mare este imprevizibilitatea lui Vadim – dacã la iarnã vom avea avea pe baricadã o Alianþã „pentru þarã ºi Preºedinte”...
|
| Accesari:
2675
|
Adauga o opinie