Numirea formaþiunii politice care urmeazã sã facã viitorul Guvern este una dintre capcanele în care a 'cãzut' (nu cu totul dezinteresat) Traian Bãsescu. El purcede la o interpretare originalã a Constituþiei, favorizatã ºi de superficialitatea cu care a fost formulat articolul respectiv. Bãsescu spune cã, dupã ce va câºtiga turul 2, el îl va numi pe cel ce urmeazã sã formeze noul guvern. Se înþelege de aici cã, neexistând nici o formaþiune care sã câºtige de drept aceastã poziþie, prin înregistrarea unei majoritãþi de 51% din voturile de la legislative, chestiunea rãmâne la latitudinea preºedintelui. Dacã vrea, dl Bãsescu îl poate nominaliza chiar ºi pe Corneliu Vadim Tudor. Bineînþeles, însã, cã nu o va face. Dânsul îl va numi pe colegul sãu Cãlin Popescu Tãriceanu, premierul Alianþei ºi nu va mai avea, apoi, decât sã investeascã formula propusã de acesta.Este, desigur, o viziune simplistã ºi corectã doar în mãsura în care, anterior desemnãrii, dl Tãriceanu va avea suficiente argumente sã demonstreze cã poate dispune de majoritatea necesarã, prin acorduri post-electorale cu alte formaþiuni.Eroarea liderului Alianþei este, însã, una pur electoralã. El sperã, în acest fel, sã agite spiritele ºi sã provoace o disputã de fond între pãrþile implicate, obþinând ceva beneficii pentru turul 2. Deoarece, chiar dacã aceastã Constituþie neglijent revizuitã, nu o spune cu claritate, indiferent cine va fi viitorul preºedinte, acesta nu va putea desemna pentru formarea noului guvern, decât pe acel lider politic care se aflã - teoretic, cel puþin - în posesia majoritãþii necesare. Altfel, povestea se transformã într-un soi de loterie, noul preºedinte urmând sã-i punã la încercare pe toþi ºi sã se opreascã în final la cel cu scorul cel mai bun. Mai mult, este posibilã ºi funcþionarea unui sistem în care un partid sau o alianþã nu este decât sprijinitã, fãrã implicarea directã a formaþiunii sprijinitoare, lucru care se realizeazã deasemenea, prin acorduri ºi înþelegeri între partide.Regula democraticã a guvernãrii este simplã ºi nu implicã nici un fel de experimente: guverneazã cel (sau cei) care deþin(e) majoritatea! Iar preºedintele nu are altceva de fãcut decât sã-i valideze acest statut. Restul sunt poveºti de adormit alegãtorii. P.S. În 1996 a fost investit cu formarea noului guvern reprezentantul formaþiunii câºtigãtoare (PDSR), ci cel al Coaliþiei care grupa partidele componente ale CDR, care fãcuserã pact electoral cu PD. Quod erat...