Nu existã soluþii perfecte pentru a implementa democraþia. Democraþia însãºi este imperfectã, dar ceva mai bun societatea nu a reuºit sã inventeze încã. Aºa cã trebuie sã lucrãm cu ceea ce avem la îndemânã.
ÃŽn 1990 am reinventat un sistem electoral. Diferit de ceea ce se petrecuse pânã atunci, într-o formulã de o simplitate de cristal: candidaþi unici ºi dreptul de a spune „da”. Pânã la un procent de sutã la sutã. Pluripartidismul a adus o complicaþie: aveam de ales între mai multe partide, e drept, foarte asemãnãtoare unele cu altele, cam cu aceleaºi platforme, dar cu unele diferenþe. ÃŽn cele din urmã, alegerea s-a referit, aproape sistematic, la persoane, la carisma sau lipsa lor de carismã. Abia mai târziu a început sã funcþioneze principiul apartenenþei la o fortã politicã de un anumit tip. Opþiunea pentru listele de partid a fost, în primii ani de democraþie, una fireascã. Nu exista un alt mijloc de a departaja opþiunile. Fiecare partid avea una sau mai multe „locomotive”, la remorca cãrora evoluau oameni ce abia dupã aceea urmau sã fie cunoscuþi ºi percepuþi. Aºa cum era de imaginat, treptat ºi în liste ºi-au fãcut tot mai des loc candidaþi ale cãror „jertfe patriotice - cel mai adesea financiare - trebuiau rãsplãtite. Sau candidaþi care trebuiau - din raþiuni superioare - puºi la adãpost cel puþin patru ani. Omul vota, dar abia dupã un timp constata ce-a votat. ªi pe cine. Surprizele au fost inerente. Dar, trebuie spus, practic întreaga clasã politicã actualã este rezultatul votului pe liste. Votul pe liste a permis consolidarea grupãrilor ideologice (sau de interese) ca partide. Altminteri ar fi fost aproape imposibilã coagularea actualã. Am plecat, în ’90 , de la un vreo 200 de partide, dintre care vreo douã duzini au intrat în primul parlament. Dar asta în condiþiile existenþei unui partid mare care ºi-a asigurat pârghiile de putere. Imaginaþi-vã, în parlamentul de astãzi, 24 de partide, cu tot atâþia lideri, cu tot atâtea grupuri parlamentare, cu tot atâtea opþiuni divergente. Intregul sistem politic acual este construit pe principiul listei. Iar defectele sau inconvenientele sale nu derivã din principii, ci din proasta sau defectuoasa sa gestionare. Intrarea în parlament sau în consiliile locale a unor neaveniþi sau ariviºti nu este consecinþa principiului, ci a aplicãrii lui. ÃŽn loc de a se lucra pentru corijare ºi pentru perfecþionare, acum se scoate practic patul din casã pentru a se pedepsi consoarta cu apucãturi pãcãtoase. A fost mult mai simplu pentru toatã lumea sã accepte – pentru a apãrea drept „corect politic”- un alt principiu, decât sã se perfecþioneze cel existent. Uuninominalul va fi la fel de defectuos ca ºi lista, dacã la baza funcþionãrii lui se vor pune aceleaºi procedee politicianiste. ÃŽn locul unor neaveniþi vom avea alþii. ÃŽn plus, o bunã perioadã, pânã când va începe sã-i fie înþeles mecanismul, lumea va trãi într-o confuzie, suportâdu-i consecinþele.
Trecerea de la listã la uninominal – un model de conformism ºi de oportunism care va marca mersul împleticit al politicii pentru o bunã perioadã de acum încolo, ridicând semne de întrebare faþã de capacitatea de a ne însuºi principiile elementare ale democraþiei. Este, pânã la urmã, un exerciþiu de alchimie, din care nu va rezulta „metalul preþios” la care visãm.