Scriam, cu vreo ºapte ani în urmã, într-un editorial cã, dacã n-ar fi marcat de uriaºul sãu orgoliu de ex-premier, Petre Roman ar fi putut fi, poate, cel mai bun ministru de Externe al nostru. Cum însã, nici el, ºi nici nevasta lui nu concepeau o funcþie sub cea deja deþinutã, dl Roman s-a retras în sihãstria Opoziþiei, de unde ºi-a pregãtit spectaculoasa revenire din '96.
ÃŽn aceºti primi trei ani de guvernare în Coaliþie, atitudinea versatului om politic a fost plinã de ambiguitãþi. Partidul Democrat a navigat constant cu fundul în douã bãrci, degajându-se prudent de camarazii din Coaliþie ori de câte ori se ivea la orizont pericolul pierderii de popularitate. PD-ul ºi-a ales ministere cheie din punct de vedere economic (Industria ºi Transporturile!) ºi ministere de reprezentare (Externele ºi Armata). A încercat constant sã inducã în public ideea cã miniºtrii democraþi, spre deosebire de cei þãrãniºti, în special, sunt singurii care fac Reformã (ce reformã au fãcut ºi Bãsescu, ºi Berceanu, vom constata cât de curând). Pe Vasile, bãiat de gaºcã, l-au.tratat ca pe unul de-al lor, gãsind întotdeauna o cale de înþelegere. Iatã-i acum, mai uniþi ºi mai intransigenþi ca oricând, la startul celui de-al treilea guvern al Convenþiei. Un guvern prezidat de Mugur Isãrescu, dar condus, în realitate, de Petre Roman. ÃŽn acest guvern, el este cel mai mare în rang ºi are drept de veto. Externele sunt considerate calea cea mai sigurã de recâºtigare a terenului pierdut în guvernarea internã, prin artificiile atât de dragi poliglotului Roman în zona externã. Isãrescu nu are nici un fel de autoritate asupra fostului (ºi poate ºi actualului?) sãu ºef ºi nu cred cã-i va ieºi vreodatã din vorbã. „Modestia" dlui Roman a scãpat, se pare, ºi preºedintelui Constantineseu, de care se va ciocni, cu siguranþã, pe terenul câºtigãrii galoanelor zonale ºi internaþionale.