La finele lui Noiembrie va avea loc cel de-al ºaselea scrutin prezidenÞial din epoca post-totalitarã. Un scrutin aparte, cel puÞin prin faptul cã este prima datã când aceste alegeri au loc separat de cele legislative.

Istoricul prezidenĂžialelor a fost strâns legat de al legislativelor. În cinci rânduri ele s-au desfĂŁÂşurat concomitent Âşi s-au „ajutat” unele pe altele, ĂŽn funcĂžie de capacitatea candidatului. Când acesta a fost unul de calibrul lui Iliescu, a tras dupĂŁ el ĂŽntreaga moÂştenire social democratĂŁ. Iar când a rezultat o ”ameninĂžare”, de tipul Vadim, a generat un front unit, ad-hoc, ĂŽn rândurile divizate ale, (altĂŁdatĂŁ) oponenĂžilor candidatului considerat preferabil.

În 1990, competiþia pentru funcþia prezidenþialã a fost una elegantã ºi lejerã pentru Ion Iliescu, a cãrui cotã de popularitate îi umbrea pe noii veniþi, Câmpeanu ºi Raþiu. În 1992, opoziþia încã dezbinatã n-a reuºit sã facã peste noapte, din Emil Constantinescu, un contracandidat credibil, ºi Iliescu s-a impus din nou, chiar dacã FSN-ul clasic tocmai se scindase, trãgând dupã sine ºi noul FDSN. Patru ani mai târziu, presiunile externe în special, i-au obligat pe numeroºii lideri ai Opoziþiei sã se aºeze în aceeaºi barcã ºi sã vâsleascã la unison contra curentului care pãrea favorabil tot lui Iliescu. Între timp ºi Constantinescu, emanatul Societãþii Civile, mai crescuse puþin ºi semnalul dat de Occident, cã ar fi timpul unei schimbãri, a funcþionat. Iliescu a pierdut în turul 2, într-un mod care ridicã ºi astãzi semne de întrebare, lãsând locul celui care, nereuºind sã fie cu adevãrat un lider naþional, a încercat sã-ºi creeaze un statut de lider zonal. Abandonat chiar de cãtre cei care-l aduseserã la Putere, Emil Constantinescu s-a retras din cursa din 2000, care a aliniat la start mai mulþi candidaþi serioºi decât oricând (au fost ºi Isãrescu, ºi Stolojan, între alþii). Surprinzãtor, pentru turul doi s-a calificat Vadim, cel care a funcþionat atunci ca o veritabilã locomotivã electricã, fãcând din formaþiunea sa de buzunar, al doilea partid al þãrii. Ameninþarea unui preºedinte atipic a coalizat însã forþele tradiþionale care au devenit, surprinzãtor, susþinãtoarele lui Ion Iliescu.

Retragerea acestuia, dupĂŁ cel de-al doilea mandat constituĂžional (primul a fost considerat „provizoriu”)  a redeschis competiĂžia la vârf. Stilojan  reuÂşise, ĂŽnpreunĂŁ cu BĂŁsescu, sĂŁ creeze o formulĂŁ care sĂŁ se opunĂŁ buldozerului pesedist, dar cu scurt timp ĂŽnainte de scrutin s-a vĂŁzut cĂŁ Âşansele sale pe a-l bate pe NĂŁstase sunt minime. S-a retras din cursĂŁ, acuzând oareÂşce „Âşantaje” Âşi i-a lĂŁsat locul specialistului ĂŽn finiÂşuri electrizante. Iar acesta a confirmat, ĂŽntr-un mod care i-a pus pe mulĂži pe gânduri: a reuÂşit sĂŁ obĂžinĂŁ avansul decisiv ĂŽn doar ultimele trei ore, când a pĂŁrut cĂŁ toatĂŁ România a votat doar cu BĂŁsescu.

Al ºaselea val pune În evidenÞã importanÞa deosebitã pe care a cãpãtat-o funcÞia prezidenÞialã, prin abordarea neortodoxã exercitatã de Bãsescu. Practic, viitorul preºedinte va influenÞa componenÞa urmãtoarelor douã guverne. Ceea ce ridica miza votului din Noiembrie la niveluri greu de imaginat.