Dosariada e pe val. Colegii de la CNSAS au reuşit, în ultimul moment, să se salveze de la ridicolul unor decizii pe dos renunţând să o mai ‚albească’ pe Mona Muscă. Au reuşit-o, însă cu alţi vreo şapte parlamentari, dintre cei care consideră că ei, spre deosebire de alţi turnători, îşi făceau doar datoria faţă de ţară. Că mai încasau pentru asta şi nişte bănuţi, e altă poveste. Politicienii au fost însă eclipsaţi, în ultimele zile, de oamenii de cultură şi reprezentanţii societăţii civile cu epoleţi pe sub cămăşi. Domni şi doamne cu pretenţii civice, care se bat de 17 ani cu pumnii în piept îngrijaţi până la sacrificiu de soarta democraţiei, încep să-şi recitească notele şi informările cu aproape uimire. Parcă n-au fost ei. Fenomenul e spectaculos şi reţine cu precădere atenţia unei opinii publice fascinate de spectacolul grotesc al prăpastiei dintre vorbe şi fapte, dintre pretenţii şi putinţe. Este şi asta una dintre multele diversiuni care se produc în laboratoarele de specialitate. O diversiune care, însă, nu va reuşi să acopere faptul că după calcule bazate pe documente, cam vreo 200 dintre cei 500 de parlamentari români au avut un anumit tip de relaţie cu instituţia care pare acum să fi guvernat cu o autoritate mai mare decât cea factorului politico-ideologic cariera îi era subordonată. Informatorii sunt, însă, plevuşca! Campania declanşată de Traian Băsescu, ca un fel de ucenic-vrăjitor care nu mai ştie să pună dopul la clondirul fermecat, ameninţă să explodeze pe un alt palier. Este vorba despre deconspirarea ofiţerilor acoperiţi. Aceia care, după ce au intrat în politică sau în administraţie pe funcţii importante, au semnat cu seninătate în documente oficiale, potrivit prevederilor legii, că nici usturoi n-au mâncat şi nici gura nu le mirose a securitate. Algoritmul investigaţiilor pe care CNSAS este obligat să le facă să apropie periculos de câteva nume grele şi cu poziţii extrem de importante. Oameni competenţi de altfel, care şi-au câştigat prestigiu şi apreciere, dar care au preferat să ignore o obligaţie legală decât să-şi piardă poziţiile. Aici ne rezervă actualitatea câteva dintre surprizele majore ale săptămânilor sau lucrurilor care urmează. Ca să nu mai vorbim de ravagiile pe care le poate face ordonanţa de urgenţă prin care se înlătura termenul de ‚poliţie politică’, lăsându-se cale liberă colaborării cu securitatea. Gurile rele spun că încrâncenarea cu care liberalii vor să facă acest lucru cât mai repede cu putinţă, aduce cumva cu iniţiativa sinucigaşă a ţărăniştilor din precedenta guvernare care au impus un prag electoral pe care ei înşişi n-au mai reuşit să-l treacă. Doar vreo 20 de liberali se vor afla în situaţia de a trebui, din această cauză, să renunţe la mandat, basculând întregul eşicher politic, poate până la a-l arunca din scaun pe premierul Tăriceanu.