Ciuvică a ieșit la rampă și a lovit din nou. El prezintă noi documente din care reiese că Traian Băsescu ar fi fost colaborator al structurilor informative ale Armatei și că ar fi fost recrutat de Securitate pe vremea studenției - acestea din urmă fiind secrete. Prima replică a președintelui a fost aceea că Ciuvică a mai pierdut un proces pe această temă, din care s-ar putea crede că instanța a respins aserțiunile respective și documentele pe care se bazau. Ciuvică însă explică faptul că procesul n-a fost pierdut din acest motiv, ci pentru faptul că într-o conferință de presă i-ar fi scăpat din gură un porumbel referitor la faptul că în studenție Băsescu și-ar fi putut turna colegii. Chestiunea rămâne, deci, în coadă de pește și până când vom afla - dacă vom afla - adevărul, se impun câteva întrebări. Prima dintre ele este cât de interesat este românul de rând dacă Băsescu a fost sau nu informator în studenție sau mai târziu? Atâta timp cât orice gest nonconformist al acestuia nu face decât să-i crească popularitatea, mă tem că nu este un amănunt relevant. Cu totul altfel ar sta lucrurile dacă în presupusa sa activitate Traian Băsescu și-ar fi turnat, într-adevăr, colegii și dacă aceștia ar fi avut de suferit de pe urma acțiunilor sale. O astfel de dezvăluire n-a fost încă făcută și dl Băsescu se poate bucura de prezumția de nevinovăție. O altă întrebare: cine este interesat de această problemă și de ce? Câți dintre cei care s-au repezit să o întoarcă și să o dezbată pe toate fețele au în vedere exclusiv adevărul, și nu poziția sau interesele lor față de acesta? Mă tem că subiectul, teoretic ca să-i spun așa, aproape că nu contează. Importantă este bătălia dintre susținători și detractorii domnului Băsescu. Dintre cei care se socotesc datori să-l apere până dincolo de realitate și de bun simț, și cei pentru care atacarea și lovirea lui reprezintă supremul țel. În astfel de circumstanțe este greu de crezut că se va ajunge la un rezultat, atâta timp cât nici una dintre tabere nu va fi dispusă să accepte argumentele celeilalte. Disputa va rămâne mereu deschisă, mereu netranșată, și ea se va prelungi în instituțiile al căror rol este să clarifice problema. Vă imaginați că în CNSAS lucrurile vor sta altfel, atâta timp cât deciziile acestei instituții vor ține cont nu de documente, de claritatea sau autenticitatea lor, ci de votul membrilor Colegiului desemnați pe bază de algoritm politic? Nici o nădejde. Vom rămâne pe mai departe, fiecare cu adevărul lui și cu toți cu neadevărurile celorlalți.
|