La ora când scriu aceste rânduri pentru ediţia de luni, incertitudinea asupra rezultatelor acestui tur de scrutin este la fel de mare, ca şi în zilele precedente. Puţinele indicii asupra pulsului acestei zile pe care Dumnezeu a binecuvântat-o cu o vreme neaşteptat de frumoasă pentru această parte zbuciumată a anului vin de la numărătoarea celor care votează. Procentele nu sunt spectaculoase, ele au intrat deja într-o normalitate ce caracterizează procesul în majoritatea ţărilor cu o democraţie aşezată, deşi agenţiile de presă au exultat în faţa cozilor formate la unele centre de votare, amintind de 'fenomenul'90'.Experienţa celor patru scrutinuri precedente ne-a oferit o lecţie fundamentală, de care suntem tentaţi de fiecare dată să nu ţinem seamă. Şi anume că electoratul, marele decident, are întotdeauna dreptate. El nu greşeşte sau, dacă greşeşte, nu este vorba de erori fundamentale. Există un instinct colectiv, superior oricărei analize politologice, care validează cea mai bună soluţie pentru momentul respectiv. Dacă ar fi altfel, probabil că democraţia ar fi fost înmormântată de mult. Şi nu este cazul. Acest electorat căruia atât de mulţi teoreticieni se străduiesc să-i dea lecţii şi să-l îndrepte în direcţia dorită de ei, are darul de a fi şi suficient de elastic, de a oferi şanse şi de a sancţiona drastic irosirea lor. Este motivul pentru care cred cu tărie cu decizia pe care a luat-o duminică electoratul este cea corectă. Şi, pornind de la această premisă, forţele politice angrenate în competiţie au datoria să evalueze cu maximă seriozitate şi răspundere rezultatul. Câştigători sau perdanţi, învinşi sau învingători, au acum cel mai bun prilej de a pune pe cântar tot ce au făcut. De a consolida ceea ce a fost valoros în demersul lor, şi de a elimina ceea ce i-a făcut să piardă voturi şi procente. Se va vedea, cu acest prilej, cu mai multă claritate, că progresul economic nu e posibil, nu e întreg fără o atitudine morală, că faptele bune au nevoie să fie ambalate în haina modestiei şi a respectului faţă de cei mulţi, că acţiunea politică trebuie să fie continuă şi consecventă şi că ea nu se poate limita la un an din patru, sau că orice demers critic trebuie să se sprijine pe performanţa proprie şi că dialogul politic trebuie să ţină cont de limbajul adecvat. Dar, mai ales, de faptul că orice bătălie între politicieni are, trebuie să aibă, un unic câştigător: alegătorul!