Cu NATO ne-a mers, ca niciodată, din plin - dovadă că pentru atingerea unui obiectiv de acest gen prima condiţie nu o constituie interoperabilitatea, ci conjunctura.În '97, la Madrid, am ratat pentru că încă nu se întâmpla pe scena internaţională ceva care să dea o semnificaţie prezenţei noastre. Au fost preferaţi, atunci, "premianţii" Estului, mai mult într-un gest de PR internaţional decât de necesitate. Rândul nostru a venit odată cu războiul din Iugoslavia şi, apoi, cu evenimentele de la 11 septembrie, urmate de războaiele din Irak şi Afganistan. Hotărâtor a fost, însă, 11 septembrie, când americanii s-au dezmeticit şi şi-au dat seama de pericolul mortal pe care-l reprezintă terorismul internaţional, şi de necesitatea de a forma o coaliţie împotriva acestui flagel. Atunci au apărut, mai clare, şi dimeniunea României, şi aşezarea ei geografică, şi stabilitatea ei internă, şi eforturile de angajare în soluţionarea conflicte lor globale. A fost "ora astrală" a unei decizii care ne-a adus în cea mai puternică coaliţie militară (şi singura) a lumii, oferindu-ne ceea ce ne-am dorit dintotdeauna, aici la întretăierea drumurilor celor puternici: garanţii de securitate. Teoretic, de-acum înainte ne-am putea considera la adăpost de orice griji privind o eventuală agresiune din partea unei alte ţări. Este greu de imaginat de unde ar putea veni o astfel de ameninţare, într-un format clasic, de tip militar. Noua noastră condiţie ne aruncă însă în prima linie a războiului nevăzut cu ameninţarea teroristă. A posibilităţii de a suferi în orice moment un atac din partea unor forţe necunoscute, în faţa cărora nu poate fi pus la bătaie arsenalul clasic. Este, dealtfel, noua perspectivă căreia va trebui să-i facă faţă NATO, şi pentru care va trebui să-şi modifice fundamental strategiile şi tactică.Pentru noi rămâne, deocamdată, satisfacţia acc esului într-un club select, care ne oferă un alt statut psihologic şi naţional. Avem, chiar, norocul, ca, în confruntarea cu contestările tot mai vehemente ale acţiunii din Irak şi ale modului în care situaţia de acolo este administrată, America să simtă nevoia să transforme aderarea noilor parteneri într-un show mediatic care să-i asigure adeziunea şi sprijinul de principiu din partea partenerilor recunoscători.Altminteri, formalităţile aderării ar fi trebuit să aibă un caracter mult mai firesc, decât festivismul care le-au marcat luni.