Au medicii dreptul să greşească? Având în vedere că sunt oameni, răspunsul este, desigur, da! Un răspuns delicat şi dificil de acceptat, atâta timp cât cea mai mică eroare a unui medic poate avea consecinţe tragice, de nereparat. Până când ştiinţa va ajunge la punctul în care tehnica medicală va putea exclude sau reduce la minimum posibilitatea de eroare, oamenii vor mai muri cu zile, la fel cum oameni cărora nimeni nu le mai acorda vreo şansă, revin la viaţă graţie îndemânării şi dedicării medicilor. Eroarea medicală este o realitate şi ea este acceptată. Societatea a găsit şi metodele de a-i diminua consecinţele: asigurarea de malpraxis. Desigur, nu este normal ca să se umple puşcăriile cu medici, mai ales atâta timp cât este greu de verificat şi de dovedit că o anumită intervenţie sau tratament nu au fost făcute cu maximă corectitudine. Ceea ce s-a întâmplat deunăzi la un spital bucureştean, unde chirurgul l-a lăsat pe pacient fără cel mai semnificativ dintre membrele sale, sfidează însă orice logică. Omul era operat pentru cu totul altceva decât o chestiune în care organul sexual să fie implicat. Cu toate acestea, 'nefericitul mădular' i-a fost amputat. Pur şi simplu, la o năzăreală. Şi nu doar atât. Parcă spre a-şi desăvârşi dementa intervenţie, chirurgul a mai adăugat câteva secţiuni cu bisturiul care mai să-l omoare pe bietul om. Cum a fost posibil aşa ceva? Medicul pretinde că i s-a pus, brusc, o pată, şi n-a mai ştiut ce face. Cei care-l cunosc spun că asemenea pete i se puneau des, şi nu doar în sala de operaţie. Personalitatea sa, nu doar dificilă, dar şi imprevizibilă, făcea din el o ameninţare nu doar pentru studenţii pe care-i făcea cum îi venea la gură, ci şi pentru pacienţii care-i cădeau în mână. Existau suficiente semne care să ducă cu gândul că ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Panduri, avea să se întâmple. Cu toate acestea, nu s-a luat nici o măsură, nici pentru a-i proteja pe pacienţi şi nici pe studenţi. Responsabilitatea amputării tânărului condamnat să nu-şi mai poată împlini funcţia de procreere, revine celor care au tolerat o astfel de situaţie. Care, mai mult ca sigur, nici nu este singulară. Mă tem că există şi alţi medici, cu probleme asemănătoare, pe care doar întâmplarea - sau neştiinţa noastră - i-au scutit până acum de performanţe asemănătoare.