Pe parcursul lunii de bombardamente asupra Iugoslaviei ce s-a împlinit recent, NATO a dovedit o remarcabilă transparenţă faţă de uzanţele din vreme de război. Aşa se face că dl Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianţei, a devenit una dintre cele mai cunoscute - era să zic populare - figuri ale momentului. Atât el, cât şi generalul Wesley Clark sau miniştrii apărării american şi englez, ca să nu mai vorbim de preşedintele Clinton şi de premierul Tony Blair, au fost extrem de activi în a explica lumii, prin cvasitotalitatea mijloacelor media, ce se întâmplă acolo, de ce se iau anumite decizii, care este strategia viitoare a alianţei, ba - mai mult - au şi explicat cu scheme, filme şi hărţi cum s-au produs erorile umane ce au făcut să fie bombardate coloane de refugiaţi. Nimic de spus, este un pas important făcut pe calea democratizării războiului, ca să-i spun aşa, dar nu doar atât. Prezenţa liderilor alianţei pe ecranele televizoarelor şi în paginile ziarelor constituie un element important de "marketing” şi de "public relations” - elemente fundamentale în asigurarea succesului unei afaceri. Căci, până la urmă, despre aşa ceva este vorba.

Dar nu la acest lucru vreau să mă refer. Ci la faptul că democraţia, pentru care şi în numele căreia se face acest impresionant demers ce angajează resursele naţiunilor ce şi-au clădit forţa şi prosperitatea pe principiile acesteia, implică în primul rând libertatea de gândire şi de exprimare. Or, bombardarea televiziunii sârbe încalcă grav şi premeditat acest principiu. Una este să fie atacate baze militare, depozite de muniţii, unităţi de luptă şi alta să închizi gura adversarului care nu face altceva decât să-şi susţină în acest fel propriile poziţii. Dacă acestea sunt false sau antidemocratice, cu atât mai rău pentru ele. Omul sfârşitului de mileniu are deja un serios exerciţiu al percepţiei şi judecării lucrurilor prin accesul practic nelimitat la informaţie. Nu mai suntem în perioada nazistă când poporul era obligat să asimileze doar ceea ce îi servgajaropa-ganda oficială. Şi nimeni n-ar putea pretinde că poporul sârb este ţinut sub obroc informaţional. Slavă Domnului, şi preşedintele Clinton şi d-na Allbright i s-au adresat în direct (doamna, pare-se, chiar în sârbeşte) şi printre bombele "obişnuite" au fost aruncate asupra sa şi câteva milioane de manifeste în care i se explica ce şi cum cu aceste bombardamente.