Pe parcursul lunii de bombardamente asupra Iugoslaviei ce
s-a împlinit recent, NATO a dovedit o remarcabilă transparență față de uzanțele
din vreme de război. Așa se face că dl Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al
Alianței, a devenit una dintre cele mai cunoscute - era să zic populare -
figuri ale momentului. Atât el, cât și generalul Wesley Clark sau miniștrii
apărării american și englez, ca să nu mai vorbim de președintele Clinton și de
premierul Tony Blair, au fost extrem de activi în a explica lumii, prin
cvasitotalitatea mijloacelor media, ce se întâmplă acolo, de ce se iau anumite
decizii, care este strategia viitoare a alianței, ba - mai mult - au și
explicat cu scheme, filme și hărți cum s-au produs erorile umane ce au făcut să
fie bombardate coloane de refugiați. Nimic de spus, este un pas important făcut
pe calea democratizării războiului, ca să-i spun așa, dar nu doar atât.
Prezența liderilor alianței pe ecranele televizoarelor și în paginile ziarelor
constituie un element important de "marketing” și de "public
relations” - elemente fundamentale în asigurarea succesului unei afaceri. Căci,
până la urmă, despre așa ceva este vorba.
Dar nu la acest lucru vreau să mă refer. Ci la faptul că
democrația, pentru care și în numele căreia se face acest impresionant demers
ce angajează resursele națiunilor ce și-au clădit forța și prosperitatea pe
principiile acesteia, implică în primul rând libertatea de gândire și de
exprimare. Or, bombardarea televiziunii sârbe încalcă grav și premeditat acest
principiu. Una este să fie atacate baze militare, depozite de muniții, unități
de luptă și alta să închizi gura adversarului care nu face altceva decât să-și
susțină în acest fel propriile poziții. Dacă acestea sunt false sau
antidemocratice, cu atât mai rău pentru ele. Omul sfârșitului de mileniu are
deja un serios exercițiu al percepției și judecării lucrurilor prin accesul
practic nelimitat la informație. Nu mai suntem în perioada nazistă când poporul
era obligat să asimileze doar ceea ce îi servgajaropa-ganda oficială. Și nimeni
n-ar putea pretinde că poporul sârb este ținut sub obroc informațional. Slavă
Domnului, și președintele Clinton și d-na Allbright i s-au adresat în direct
(doamna, pare-se, chiar în sârbește) și printre bombele "obișnuite"
au fost aruncate asupra sa și câteva milioane de manifeste în care i se explica
ce și cum cu aceste bombardamente.
Cred, mai degrabă, că această inițiativă nefastă este un
reflex al sechelelor totalitarismului care zac în mințile unor strategi, decât
o acțiune gândită cu un scop anume. Una dintre erorile care se adaugă celor
deja comise - între care și bombardamentele în ziua de Paște sau vizarea
locuinței lui Miloșevici - și care nu face decât să confirme necesitatea
accesului la informație: atât al opiniei publice iugoslave la sursele
occidentale, cât și al Occidentului la sursele iugoslave. Ca semn al
democrației.