Dupã 63 de ani de la gestul socrului sãu, dar într-un cu totul alt context, principele Radu de Hohenzolern abdicã: renunþã sã mai candideze pentru funcþia de preºedinte.
În urmã cu câteva luni, când îºi anunþase intenþia, delfinul Casei Regale Române marca o premierã absolutã: era primul cap (ne)încoronat care-ºi contrazicea propria condiþie, renunþând la privilegiul moºtenit în favoarea unui principiu democratic: alegerile! A avut, în acest gest temerar, totala susþinere a socrului sãu, Regele Mihai, iar expunerea de motive datã publicitãþii era suficient de convingãtoare. În loc de a rãmâne "încremenit în proiectul" democratic, Casa Regalã se adapteazã la o nouã realitate renunþând la rolul pasiv pe care i-l rezervaserã noile autoritãþi.
Candidatura prinþului Duda a fost privitã cu o dozã de simpatie, ce contrazicea adversitatea majoritãþii republicane faþã de o dinstie ce pãrea sã-ºi fi trãit veacul.
Principele se inserase în viaþa publicã cu discreþie ºi tact, îndeplinind - cu ajutorul socrului - rolul de ambasador de bunãvoinþã pe care i-l acordase guvernul precedent condus de Adrian Nãstase.
Contribuþia Casei Regale la succesul demersului românesc, de aderare la Uniunea Europeanã, e dificil de cuantificat dar, cu siguranþã, acþiunile interprinse la nivelul celorlalte curþi regale europene nu a fost inutil.
Aºa cum s-a mai întâmplat o datã, în '96, guvernarea de dreapta s-a delimitat de regalitate, în contradicþie vãditã cu programul istoric al partidelor din aceastã zonã. Ce a re-dobândit Casa Regalã de la Guvernul de stânga, a început sã fie pus sub semnul întrebãrii, iar una dintre primele mãsuri a fost "disponibilizarea" prinþului.Aici cred cã a stat ºi originea originalului sãu demers. ªocul nu a fost, însã, suficient de puternic ºi nici personalitatea sa suficient de convingãtoare. În cele câteva luni în care a încercat sã-ºi facã loc în mass-media, în ciuda unui boicot insuficient de discret, ºansele sale, din sondaje, nu au reuºit sã creascã pânã la un nivel care sã justifice efortul. De aici ºi gestul "abdicaãrii", prin care Casa Regalã evitã se se punã în postura jenantã de concurent plasat la coada plutonului.
Motivul invocat, în scrisoarea în care se anuþa ieºirea din competiþie, principele invocã faptul cã scrutinul din iarnã va fi unul al "clanurilor", nu a politicienilor neticãloºiþi, ceea ce nu pare departe de adevãr. Cert este cã prin aceastã renunþare regalitatea iese definitiv din arena acþiunii, rezervându-ºi postura de spectator.