După 63 de ani de la gestul socrului său, dar într-un cu totul alt context, principele Radu de Hohenzolern abdică: renunţă să mai candideze pentru funcţia de preşedinte.

În urmă cu câteva luni, când îşi anunţase intenţia, delfinul Casei Regale Române marca o premieră absolută: era primul cap (ne)încoronat care-şi contrazicea propria condiţie, renunţând la privilegiul moştenit în favoarea unui principiu democratic: alegerile! A avut, în acest gest temerar, totala susţinere a socrului său, Regele Mihai, iar expunerea de motive dată publicităţii era suficient de convingătoare. În loc de a rămâne "încremenit în proiectul" democratic, Casa Regală se adaptează la o nouă realitate renunţând la rolul pasiv pe care i-l rezervaseră noile autorităţi.

Candidatura prinţului Duda a fost privită cu o doză de simpatie, ce contrazicea adversitatea majorităţii republicane faţă de o dinstie ce părea să-şi fi trăit veacul.

Principele se inserase în viaţa publică cu discreţie şi tact, îndeplinind - cu ajutorul socrului - rolul de ambasador de bunăvoinţă pe care i-l acordase guvernul precedent condus de Adrian Năstase.

Contribuţia Casei Regale la succesul demersului românesc, de aderare la Uniunea Europeană, e dificil de cuantificat dar, cu siguranţă, acţiunile interprinse la nivelul celorlalte curţi regale europene nu a fost inutil.

Aşa cum s-a mai întâmplat o dată, în '96, guvernarea de dreapta s-a delimitat de regalitate, în contradicţie vădită cu programul istoric al partidelor din această zonă. Ce a re-dobândit Casa Regală de la Guvernul de stânga, a început să fie pus sub semnul întrebării, iar una dintre primele măsuri a fost "disponibilizarea" prinţului.Aici cred că a stat şi originea originalului său demers. Şocul nu a fost, însă, suficient de puternic şi nici personalitatea sa suficient de convingătoare. În cele câteva luni în care a încercat să-şi facă loc în mass-media, în ciuda unui boicot insuficient de discret, şansele sale, din sondaje, nu au reuşit să crească până la un nivel care să justifice efortul. De aici şi gestul "abdicaării", prin care Casa Regală evită se se pună în postura jenantă de concurent plasat la coada plutonului.

Motivul invocat, în scrisoarea în care se anuţa ieşirea din competiţie, principele invocă faptul că scrutinul din iarnă va fi unul al "clanurilor", nu a politicienilor neticăloşiţi, ceea ce nu pare departe de adevăr. Cert este că prin această renunţare regalitatea iese definitiv din arena acţiunii, rezervându-şi postura de spectator.