"Fugit" din ţară în 1959, după ce dăduse capodopera romanului românesc - "Cronică de familie" - Petru Dumitriu n-a mai revenit în România decât după 37 de ani, în 1996.   Şi a venit într-un moment tensionat - campania electorală - descinzând din avionul care-l aducea din Germania direct în studioul Antenei 1 unde, la vremea aceea, moderam "Turneul candidaţilor", în compania candidatului Ion Iliescu.   Deşi a fost acuzat de a fi pus la cale o "lovitură de imagine", pot să vă spun, cu mâna pe inimă că dl Iliescu nu a ştiut nimic despre această mişcare. A fost surprins, dar bucuros, pentru că era un admirator al marelui scriitor. Surpriza, pusă la cale de consilierii săi de atunci - Iosif Boda şi Eugen Mihăescu - nu a avut un impact major asupra electoratului.   Mulţi nici nu ştiau cine este Petru Dumitriu.   Lipsea de aproape patru decenii din manuale, din cărţile de istorie şi din librării.   "Cronica de familie" fusese reeditată prin '91, dacă nu mă înşel, dar în nebunia ce se instalase în comerţul de carte, trecuse aproape neobservată.   Unele dintre reticenţele criticilor săi erau determinate şi de faptul că timp de şase ani, de când putea să o facă, a ezitat să revină în patrie. A revenit în momentul în care ţara era acut împărţită între partizanii celor doi candidaţi la preşedinţie, riscând acceptări şi respingeri la fel de vehemente. La ceasul când punea piciorul pe pământul ţării, jumătate din viaţa sa se consumase departe de ţară. Alţi 37 de ani i-a dedicat unor alte culturi, scriind în altă limbă şi trăind în alt mediu.   I-au fost, însă, suficienţi primii 37 pentru a ne dărui o operă a cărei valoare de excepţie continuă să intrige şi astăzi.   Prin perfecţiune şi prin miraculoasa sustragere de la rigorile ideologice ale vremii. "Cronica de familie" este, în primul rând, o cronică românească, bună pentru toate sezoanele, imună la orice demers partizan, veritabil reper de valoare într-o istorie literară nu lipsită de vârfuri. După alţi şase ani de la jumătatea vieţii, Petru Dumitriu pleacă încă odată, spre lumea de dincolo, lăsând în urma sa moştenirea fabuloasă a talentului său inegalabil. REMEMBER Vineri, 27 septembrie 1996. Este în plină desfăşurare "Turneul Candidaţilor" - prima competiţie mediatică la care au fost antrenaţi cei mai importanţi 9 din cei 16 candidaţi la preşedinţie. Este finalul primului tur în care candidaţii se prezintă tele-alegătorilor. Îşi prezintă intenţiile şi proiectele. Este rândul preşedintelui în exerciţiu. N-au trecut decât zece minute din emisiune şi uşa studioului s-a deschis brusc. O.Andronic: Dle preşedinte, scuzaţi-mă puţin, dar am impresia că ceva ne tulbură liniştea acestei întâlniri. Am să rog (în studio îţi face apariţia scriitorul Petru Dumitriu, însoţit de Eugen Mihăescu) Petru Dumitriu: Dle preşedinte, ce bucurie pentru mine! Ion Iliescu: Va mulţumesc foarte mult şi vă salut cu plăcere. Bine aţi venit! Petru Dumitriu: Bine v-am găsit! Ion Iliescu: Vă rog! O.Andronic: Dar asta, dle preşedinte, este chiar o surpriză! Ion Iliescu: Dl Petru Dumitriu revine după mulţi ani în România. Dânsul o să spună mai concret. Eu l-am invitat în România, dar nu credeam că va veni şi la această întâlnire. Ştiam că soseşte astăzi după-amiază cu avionul, n-am avut timp să merg să-l întâmpin, prietenii l-au însoţit, dar adevărul e ca mi-aţi făcut şi mie această surpriză. Petru Dumitriu: Nu sunt un manechin aici împins din umbră, de prieteni şi admiratori ai dvs. şi eu sunt admiratorul şi prietenul dvs. O.Andronic: Vă rog să luaţi loc alături de noi. Petru Dumitriu: Vă mulţumesc. O.Andronic: Stimaţi telespectatori, este chiar o surpriză, un moment pe care, probabil, mulţi dintre dvs. l-au aşteptat îndelung, probabil că l-au aşteptat chiar 37 de ani, cât a durat absenţa din ţară a dlui Petru Dumitriu, remarcabil romancier, autorul acelei capodopere a literaturii române "Cronică de familie". După 37 de ani de exil, domnia sa s-a întors chiar astăzi în ţară şi ne-a făcut surpriza de a fi prezent în studio alături de noi. Bine aţi revenit, dle Petru Dumitriu! Petru Dumitriu: Mulţumesc. Bine v-am găsit. Va mulţumesc. O.Andronic: Cum ne-aţi găsit? Petru Dumitriu: Prin nişte sforării ale unor oameni care sunt prieteni de-ai mei şi personalităţi strălucite, sfetnici ai d-lui preşedinte. Trebuie să-i numesc? O.Andronic: Cum doriţi dvs. Petru Dumitriu: de exemplu, dl Eugen Mihăescu şi alţii asemeni domniei sale care au organizat venirea mea, vizita mea, în sfârşit, în ţară. O.Andronic: Ce aţi simţit la sosire? Petru Dumitriu: Nu pot să vă spun. Eliberarea sufletului. Străinatatea este străinatate. Poate să fie foarte frumoasă, poate să fie admirabilă, poate să fie foarte primitoare, dar este stăinatate. Eu nu speram, vă mărturisesc, eu am crezut până în 1989 ca o să dureze dictatura până în 2020. Eram sigur că se schimbă ceva, că se face o liberalizare, dar nu mă aşteptam la prăbuşirea asta şi la rînviere, din fundul Rusiei, din Siberia, până aici, la noi. îmi era greu să cred. Eram unul dintre aceia care prevazuseră că va fi progres, dar care credeau că progresul va veni după zeci şi zeci de ani, după moartea mea. Si când acolo - ce să vezi? România care reînviază şi care merge înainte, prin nişte greutăţi teribile, dar care arată. Domnule, românii nu-şi dau cu pumnul în piept, nu fac pe eroii, dar sunt eroici prin răbdare şi uneori se manifestă prin umor. Ştiu să glumească când n-ai crede, când alţii ar plânge. Curajul românilor există, şi răbdarea, şi îndârjirea secretă. Şi cu binele - îndărjiti, dar cu binele. Noi nu am avut în decembrie 89 războiul civil care ar fi putut avea loc. Dacă trăgea Armata şi Securitatea în Armată şi ambele în civili. O.Andronic: în restul lumii. Petru Dumitriu: Şi nu s-a făcut. Au avut curajul moral şi înţelepciunea şi uite, pălăria jos! O.Andronic: Domnule Petru Dumitriu, vă mulţumim pentru prezenţa în studio! Vă invităm să rămâneţi alături de noi pe parcursul emisiunii. Aş mai face o singură menţiune: dl Petru Dumitriu a revenit în ţară dupa 37 de ani şi a plecat din ţară la 37 de ani. Petru Dumitriu: Prima jumătate a vieţii mele am petrecut-o în ţară şi a doua jumătate în străinătate. Acum începe a treia jumătate..