Au trecut 11 ani de la "Duminica orbului" ºi nimeni n-a pãrut sã bage în seamã coincidenþele acestei aniversãri cu ceea ce s-a întâmplat în acest agitat final de sãptãmânã: debarcarea lui Roman ºi recuperarea lui Mihai! Acum 11 ani, la primele "alegeri libere" (ghilimelele nu se datoreazã vreunei suspiciuni de incorectitudine la urne - pentru cã a fost ultimul lucru de care s-ar fi putut vorbi cu seriozitate) românii au stat la prima coadã post-decembristã pentru a vota cu cei care credeau ei cã le vor putea oferi tot ceea ce le fusese interzis vreme de o jumãtate de secol. Procentajul zdrobitor cu care "emanaþia" revoluþionarã a câºtigat acest prim scrutin îºi are explicaþia în psihologia momentului: lipsa de coerenþã ºi de putere de convingere a "opoziþiei" istorice, încremenitã în discursul anticomunist, sentimentul ameninþãtor al anarhiei pe care-l radia o Piaþã a Universitãþii, intolerantã ºi agresivã ºi, mai ales, teama generalã faþã de necunoscutele democraþiei ºi ale economiei de piaþã. Toate aceste lucruri explicã de ce naþiunea românã a preferat sã parcurgã primii paºi ai tranziþiei în compania ºi sub conducerea celor pe care îi ºtia deja - foºtii comuniºti, convertiþi mai mult sau mai puþin la principiile ºi normele democraþiei occidentale. În acest fel se explicã ºi eºecul spectaculos al "marelui democrat" Raþiu, cel care vorbea o limbã pe care nu eram încã capabili sã o înþelegem, ºi acela mai rezonabil al lui Radu Câmpeanu, cel care evadase din "lagãrul salamului de soia" pentru a se dedulci la "caviarul bordelurilor pariziene". Dar, în cea mai mare mãsurã, explicaþia scorului electoral a constat în valoarea tandemului Iliescu-Roman în care electoratul profund a vãzut o îmbinare de calm ºi experienþã, cu deschiderea ºi dinamismul tinereþii, aptã sã garanteze cã schimbãrile care urmeazã nu vor bulversa complet echilibrul ºi aºa precar al stãrii prin care societatea româneascã trecea ca printr-un purgatoriu. La 11 ani de la primul sãu triumf, Petre Roman iese din scenã, în timp ce Ion Iliescu îºi consolideazã piedestalul prin întâlnirea ºi reconcilierea spectaculoasã cu fostul rege. Aºa se scrie istoria.