Meandrele concretului
|
'De exemplu, eu vreau să fac saună cu Alina Mungiu Pippidi'.
-- Corneliu Vadim Tudor, președintele PRM
|
|
„În materie de politică există nişte interese fundamentale perene”
INVITAT: Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe
DATA: 06 februarie 1996
Octavian Andronic: În relaţiile diplomatice rezidă, cred, o serie de
disfuncţionalităţi şi de neclarităţi în subordonări şi competente. V-aş da un
singur exemplu sau două: recentul caz Ghinea. Câtă responsabilitate avea
ambasadorul din Republica Sud Africană pentru activităţile domnului Ghinea, şi
cum şi le-ar fi putut exercita; sau cazul de tristă amintire al expoziţiei de la
Roma de acum un an. În ce măsură vă simţiţi dumneavoastră responsabil pentru
aceste disfuncţionalităţi,şicum se pot rezolva?
Teodor Meleşcanu: Aş vrea să vă spun că, fără îndoială, ambasadorul României în
orice ţară, Ministerul de Externe ca interlocutor al ambasadorului sunt de fapt
răspunzători pentru tot ceea ce este legat de activitatea oficială a României în
ţara respectivă. Deci, şeful unui oficiu diplomatic este răspunzător absolut
pentru tot ceea ce se întâmplă . Dar în interiorul acestei răspunderi care este
generală intervine după aceea diviziunea administrativă a activităţii, din acest
punct de vedere, pentru că v-aţi referit la cazul Ghinea, aş spune că există o
împărţire foarte clară a competenţelor între aşa numitul birou al ataşatului
comercial, care este subordonat, dublu, Ministerului de Externe dar şi
Ministerului Comerţului şi sarcinile foarte complete, atribuţiile care revin
fiecăruia. Aş vrea să vă spun că în ceea ce ne priveşte cred că am ajuns la o
bună împărţire a sarcinilor între noi şi Ministerul Comerţului şi cred că în
ceea ce ne priveşte am făcut foarte multe lucruri pe plan instituţional pentru a
preveni asemenea lucruri, dar aş vrea să vă spun că nici cea mai perfectă
împărţire a sarcinilor, nici cea mai perfectă reglementare nu poate să fie
întotdeauna, nu poate să constituie totdeauna o siguranţă absolută, că un om sau
altul care nu respectă aceste instrucţiuni, sau în pofida acestor instrucţiuni
se pretează la un comportament care este nu numai imoral dar chiar intră sub
incidenţa legilor penale. Deci, aş vrea să vă spun că există un efort pentru a
reglementa lucrurile, pentru a împărţi foarte bine atribuţiile, dar asta nu ne
scuteşte în absolut toate cazurile de surprize. Ceea ce este important este ca
orice "surpriză" de acest tip să fie captată în mod corespunzător şi atunci când
cineva se face vinovat, este dovedit vinovat, să răspundă penal, material după
caz pentru faptele lui.
Octavian Andronic: Vorbeaţi la un momentat de sistemul american, sistemul
israelian de numire a ambasadorilor. În America, este o chestiune curentă, sunt
două categorii de candidaţi la posturile diplomatice, diplomaţii de profesie şi
susţinătorii din campania preşedintelui şi chiar prieteni apropiaţi, dacă îmi
amintesc bine domnul Green era un prieten al preşedintelui Bush, şi nu avea nici
un fel de pregătire diplomatică. Ce se întâmplă la noi din acest punct de vedere,
cam în ce fel se cristalizează lucrurile, adică alături de dumneavoastră,
ministru, mai impune şi Parlamentul, impune şi Preşedenţia, există nişte cote,
există nişte înţelegeri ?
Teodor Meleşcanu: Nu, nu există un algoritm, dacă la acest lucru vă referiţi, de
tipul celui care se aplică în Parlament. As spune că una din principalele
probleme cu care ne confruntăm este procesul rapid de mărire a Ministerului de
Externe. La ora actuală peste jumătate din personalul nostru se compune din
oameni care au fost angajaţi în urmă cu 3, 4 maximum 5 ani, care sunt la nivelul
de lucru foarte bun, foarte promiţător, dar care nu au ajuns încă la stadiul în
care să poată să fie şefi de oficii. Nu au experienţa, şi nu au nici, aş spune,
cunoştinţele necesare pentru acest lucru. Din cauză că serviciul nostru
diplomatic este confruntat cu problema, să spunem, găsirii unor oameni pentru
funcţii mai importante, am făcut de multe ori apel şi vom face şi în continuare
la personalităţi politice, deci oameni din Parlament sau alte personalităţi
politice, la personalităţi publice din viaţa noastră culturală, ştiinţifică
pentru a ne reprezenta în diferite posturi în străinătate. Nu există însă o cotă,
un sistem foarte bine reglementat şi pentru că va-ţi referit la americani v-aş
spune care este deosebirea mare între noi şi serviciul diplomatic american.
Serviciul diplomatic american în orice ţară, chiar într-o ţară foarte mică, este
o structură bine organizată deobicei cu un număr important de diplomaţi de
profesie şi cu un număr important de colaboratori din ţara de reşedinţă. Este
inclusiv cazul României. Este mult mai uşor să pui un om să fie ambasador, chiar
dacă nu are o experienţă deosebită în materie, atunci când este servit de un
corp profesionist bine constituit cu o bogată experienţă în materie şi care îl
ajută întotdeauna foarte bine. V-aţi referit la cazul domnului ambasador Green
pe care l-am apucat şi eu, şi vreau să vă spun că dânsul nu a venit niciodată la
Ministerul de Externe, la mine la o discuţie sau la un coleg de al meu fără a fi
însoţit de cineva, de primul colaborator de obicei şi atenţie fără a avea o
hârtie bine elaborată pe care mi-o citea şi care la plecare o lăsa celui cu care
a purtat discuţia. Diferenţa este că România, în foarte multe cazuri, cu
excepţia a zece ambasade, care ne consumă de altfel peste jumătate din buget, nu
este reprezentată de un număr mare de diplomaţi. De multe ori ambasadorul este
şeful de misiune cel mai important, de multe ori este şi lucrătorul diplomatic
cel mai important sau uneori, singurul. Sunt foarte multe cazuri în care nu ne
putem permite luxul să creem un staff de sprijin pentru ambasadori. De aceea
avem o combinaţie între oficiile mari unde poţi să imaginezi reprezentarea sub
formă politică cu sprijin tehnic foarte serios, iar în multe cazuri avem
ambasade, vă spuneam, compuse din doi trei oameni în care ambasadorul trebiue să
ştie să facă totul. În primul rând trebuie să aibă mijlocul de comunicare, limba
străină, trebuie să aibă măcar minimum de cunoştinţe ale activităţii diplomatice
în munca de relaţii, de informare, de influenţă ş.a.m.d., de promovare a
intereselor noastre, mai ales a celor economice, deci la noi aş spune că e o
combinaţie, ca să scap uşor de dumneavoastră, v-aş spune că este o perioadă de
tranziţie şi în acest domeniu.
Octavian Andronic: Perioada asta de tranziţie, îmi dau cu părerea, poate că ar
trebui să ţină cont de rigorile austerităţii şi de o anumită investiţie în
viitor şi poate nu numai în viitor, m-aş referi la un singur exemplu. Ambasada
Ungariei Ia Washington are două sute de lucrători. Noi avem acolo douăzeci de
oameni. Este o chestiune că ne vine nouă mai uşor să lucrăm cu americanii şi
ungurilor mai greu.
Teodor Meleşcanu: Pot să vă dau un răspuns facil. Sigur, vreau să vă spun ca la
ambasada noastră la Washington avem oameni foarte buni, foarte tineri şi foarte
bine pregătiţi. Dar sigur că nu asta este explicaţia. Explicaţia este mult mai
simplă şi anume că şi noi la Externe ca şi multe alte instituţii din România
suntem limitaţi de un anumit buget de cheltuieli. Repet şi revin la ce v-am spus,
avem un număr de zece ambasade care consumă peste jumătate din bugetul
ministerului. Gândiţi-vă că avem la ora actuală peste o sută de oficii
diplomatice. Deci celelalte nouăzeci de oficii îşi împart ceea ce mai rămâne,
nouăzeci şi nouă de oficii, deci trebiue să ţinem seama şi de nişte limite
materiale în care ne mişcăm.
Octavian Andronic: Cu voia dumneavoastră, o observaţie, şi aş dori să nu vi se
pară răutăcioasă. În timp ce aveam puţini oameni la Washington fostul nostru
ambasador domnul Aurel Dragoş Munteanu avea o a doua reşedinţă care costa vreo
cinci mii de dolari pe lună. Domnul Geoană beneficiază de acelaşi regim?
Teodor Meleşcanu: Domnul Geoană va beneficia de întregul nostru sprijin, pentru
că aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, făcând o numită aluzie, relaţia cu Statele
Unite este pentru noi o relaţie prioritară . Deci va beneficia de aceeaşi
reşedinţă, de acelaşi mijloace, singura noastră speranţă este ca rezultatele
activităţii să fie pe măsura investiţiilor pe care le facem, repet, cu mari
sacrificii.
Pagina: 1/2
|
|