Ziarul personal Octavian Andronic
28 Mar 2024 - 16:52
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Eu, sincer să fiu, aș vrea să dau postul Tele 7abc lui Ludovic al XIV-lea.

-- col. (m) Virgil Voiculescu, director general Tele 7 abc

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 

Ion Iliescu la 'Starea Națiunii' - România 1 (2 0ctombrie 2003)
.: Data 19-Sep-2007 :: Accesări: 2592 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Horia Gruşcă: Sunt însă unele modificări care au oarecum un caracter abstract pentru omul de rând.
Vorbeaţi de garantarea proprietăţii, spre deosebire de protejarea, ocrotirea de până acum...

Ion Iliescu: ...Nu, era garantarea dreptului de proprietate...

Horia Gruşcă: Ce trebuie să înţeleagă omul?
După intrarea în vigoare a acestei Constituţii, de ce potenţial rău care-l păştea în vechea Constituţie scapă acum?

Ion Iliescu: Este o precizare mai completă a conceptului de proprietate, care, în ultimă instanţă, se concretizează în dreptul de proprietate al cetăţeanului, că altminteri este şi obiectul proprietăţii, fie că are pământ, fie că are o casă, fie că are o maşină, niciodată Constituţia n-o să-i garanteze integritatea maşinii sau casei, deci nu o să-l protejeze din acest punct de vedere Constituţia de un fulger care să-i incendieze casa sau de un accident al maşinii.
Deci, nu în acest sens trebuie înţeles acest lucru, ci pur şi simplu din punct de vedere legal, din punct de vedere juridic, din punct de vedere constituţional, proprietatea privată este nu numai octrotită, protejată ci şi garantată prin Constituţie.
Este elementul asupra căruia a fost o discuţie întreagă în aceşti 12 ani şi s-a ajuns la această formulă care...

Octavian Andronic: ...au fost şi câteva iniţiative în modificarea Constituţiei, legate de această idee.
Domnule preşedinte, am sentimentul că problema care se pune pentru publicul românesc, pentru români în general, nu este dacă aceste modificări sunt bune sau nu.
Problema se pune în legătură cu modul în care ei vor putea fi convinşi ca duminică să lase tihna căminului şi să meargă să voteze.
Este o problemă care se pune cu mult mai multă acuitate şi în perspectiva viitoarei runde electorale.
Care credeţi că vor fi consecinţele neîndeplinirii baremului de votare, deci, trebuie să meargă 50 la sută dintre votanţi.
Cu ce consecinţe s-ar putea solda această nerealizare şi de ce, în această perspectivă, este atât de important ca să se producă acest eveniment?

Horia Gruşcă: ...Oamenii trebuie să ştie că nu există turul doi la refendum

Ion Iliescu: Această procedură este obligatorie, şi fără refendum nu putem să procedăm la acestă îmbunătăţire a Constituţiei.
Şi nu cred că ar fi un lucru benefic ţării şi oamenilor ca să nu ducem la capăt un efort care s-a depus în toată acestă perioadă. Am avut un proces de 13 ani de zile de schimbări fundamentale în structura societăţii româneşti.
Sigur că sunt multe necazuri încă în viaţa oamenilor, ne confruntăm cu greutăţi mari, şi cea mai mare parte a cetăţenilor cu căldură, cu lumină, plata întreţinerii, nu ne ajung banii, nu sunt locuri de muncă, am văzut aceste chestiuni şi în Valea Jiului.
Asta este una, dar nu avem altă cale decât să perseverăm pe aceste două direcţii majore: să consolidăm ceea ce am realizat în aceşti 13 ani de zile ca structură democtratică a societăţii româneşti, ca structură a instituţiilor statului de drept, ca asigurare a cadrului juridic pentru apărarea cetăţeanului, a drepturilor sale, pentru a-l face să fie mai bine reprezentat şi apărat de instituţiile statului.
Deci Constituţia este un instrument în mâna cetăţeanului.
Trebuie să facem să înţeleagă fiecare cetăţean în parte că votul lui este un lucru esenţial pentru a consolida, pentru a confirma acest efort şi această dezbatere democratică ce a avut loc în societate.
Pentru că în acest an n-a fost o discuţie în cerc închis, a comisiei cu reprezentanţii partidelor parlamentare, şi a fost o muncă, din acest punct de vedere, constructivă, în ciuda deosebirilor de opinii s-a lucrat civilizat, făcându-se comparaţii şi venind cu argumente fiecare, dar s-a ajuns până la urmă la opţiunea care întrunea majoritatea necesară pentru a trece prin Parlament. În acelaşi timp a fost şi o discuţie deschisă.
Presa a relatat permanent toate aceste elaborări în comisie, cu societate civilă cu diverse structuri, a venit la rândul său cu o suită de propuneri.
În mass media, şi la televiziuni şi la radio şi în presa scrisă s-a vorbit foarte mult...

Octavian Andronic: ...Chiar în această emisiune s-au discutat de câteva ori aceste probleme...

Ion Iliescu: ...Sunt lucruri care s-au vehiculat, ele au devenit un bun public, şi ar fi păcat să nu-l ducem până la capăt, să nu-l consfinţim prin ceea ce înseamnă această procedură a referendumului naţional.

Octavian Andronic: Există opinia, domnule preşedinte, că oricum după aderarea noastră la Uniunea Europeană, care, să dea Dumnezeu să fie în 2007, va fi necesară o nouă revizuire.

Ion Iliescu: Nu, noi acum am realizat acele prevederi care să ne facă compatibili şi cu NATO şi cu Uniunea Europeană.
Doar după adoptarea unei Constituţii europene s-ar putea să mai apară unele lucruri care să comporte nişte revizuiri viitoare, dar altminteri, noi în aceste modificări, inclusiv pentru UE, am prevăzut asemenea lucruri în Constituţie, care să ne facă compatibili.
După intrarea României în Uniunea Europeană vor prevala acele prevederi dacă cumva se intră în divergenţă cu unele texte constituţionale care vor comporta apoi modificări la Constituţie.

Octavian Andronic: Puteţi să daţi un pronostic pentru 19 octombrie?

Ion Iliescu: Eu sper să fie un pronostic pozitiv, adică pronosticul meu să reflecte o realitate pozitivă.
Eu aş face apel în primul rând la partidele politice, pentru că acum tot s-a declanşat campania electorală şi a început disputa aceasta politică, sigur, cu argumente verbale foarte dure.
Eu aş face un apel pe această perioadă, până la 19 octombrie, să finalizăm un efort comun, al tuturor partidelor parlamentare, să ne abţinem, să adoptăm un fel de moratoriu în ceea ce priveşte disputa politică şi să ne concentrăm cu toţii, că este munca comună, este efortul comun, este interesul comun, al tuturor forţelor politice şi al societăţii româneşti.
Şi, deci, toate partidele politice să fie factori activi în pregătirea refendumului şi a cetăţenilor pentru a ieşi la referendum, societatea civilă, şi sindicatele şi organizaţiile profesionale să fie participanţi activi alături de factorii cu responsabilitate, administrativi, care pregătesc propriu zis logistica şi tehnica votării. Nu este nici un fel de campanie electorală.
Mă surprinde acest punct de vedere, al unei luări de poziţie... Constituţia... Nu e constituţia cuiva, a unei persoane, a unui grup de persoane, a unui partid!
Este Constituţia ţării, este costituţia cetăţenilor României.
Pe de altă parte, adoptarea Constituţiei cu aceste prevederi este o premisă necesară, în vederea negocierilor pe care le avem pentru compatibilizarea noastră cu structurile în care ne integrăm.
Deci, nu vom putea avansa, dacă nu adoptăm acum constituţia, cu aceste modificări.
Altfel, această procedură va trebui s-o reluăm. Când? O să vedem...
Dar, va fi obligatoriu să facem acest lucru.

Octavian Andronic: Asta va fi cea mai gravă consecinţă!

Ion Iliescu: Da. Deci eu cred că acest lucru, trebuie să-l facem înţeles de către toţi cetăţenii!
Trebuie să înteleagă că este, nu un efort, dar o datorie elementară, cetăţenească, să fie dus la capăt, finalizat, printr-un efort comun. Este o Constituţie Europeană a României, pentru că tot ceea ce s-a realizat, tot ceea ce s-a introdus în noile prevederi, ne aliniază din acest punct de vedere Europei. Sunt prevederi pentru cetăţean, sunt reflectări ale unor norme general-europene, realizate pe bani interni, pentru ca instituţiile noastre să fie în consonanţă cu instituţiile europene.
Deci va fi ‚Constituţia Europeană a României.
Legat de ceea ce spunea corespondentul dumneavoastră, eu n-am nimic împotrivă să ajutăm cetăţenii să înţeleagă în ce constau aceste modificări şi să se facă dezbateri active în toată această perioadă.
Ar fi bine ca mass-media, care a contribuit în acest timp la popularizarea acestor probleme, să facă acum o muncă stăruitoare pentru a descifra toate noile prevederi.

Horia Gruşcă: Spuneţi că este o Constituţie europeană...
Poate ar fi bine să facem, totuşi, unele precizări: sunt anumite prevederi în noua Constituţie, sau în constituţia revizuită, care trebuie corelate cu intrarea noastră în Uniunea Europeană, cu momentul intrării.
Mă refer la faptul că cetăţenii străini vor putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor din România, în condiţiile rezultate din aderarea la Uniunea Europeană.
Acest lucru nu se va întâmpla începând de la anul, pentru că există şi această spaimă.

Ion Iliescu: Este nevoie să adăgăm ceva la ceea ce aţi apus.  

Horia Gruşcă: E vorba de reciprocitate!

Ion Iliescu: ...Reciprocitate!
În momentul în care vom deveni membri ai Uniunii Europene, apar nişte extensiuni ale drepturilor cetăţeneşti, dincolo de graniţele ţării...

Horia Gruşcă: Ceea ce înseamnă că românii, la rândul lor, vor putea cumpăra castele în Spania.

Ion Iliescu: Românii, la rândul lor, vor putea să folosească aceste facilităţi.



<< pagina anterioară Pagina: 2/4 pagina următoare >>

.: Înapoi la subiect TVR - "Starea Națiunii"