Meandrele concretului
|
Acoliții premierului trebuie să înțeleagă
că spitalele nu au nevoie de medicamente de
discotecă sau de pe vremea lui Tudor
Vladimirescu!
-- Sorin Oprescu, membru PSD
|
|
Invitat: Dinu PATRICIU
( 26 septembrie 1998)
Reportaj: Mineriada din septembrie 1991 a fost ultima și cea mai violentă
manifestare a drumului anarhic spre libertate. Au fost suficienți cei șapte ani
scurși de la desfășurarea ei pentru absolvirea cursului preșcolar de democrație?
Iată o întrebare la care răspunsul ar trebui căutat tot acolo de unde a pornit
valul unui soi de protest original prin care o întreagă categorie profesională
își aroga cu de la sine putere dreptul și obligația de a reduce o societate
buimacă pe un drum presupus a fi cel bun. Pentru că astăzi - în Valea Jiului -
justițiarii de ieri au toate motivele de a se considera victimele unei iluzii
care a păcălit odată întreaga omenire. Că forța poate să primeze în fața
dreptului. Triumfători ieri în fața unei națiuni dezorientate și a unui
simulacru de stat de drept, minerii plătesc astăzi cel mai greu tribut stării pe
care ei înșiși au generat-o. După șapte ani de relativă pace socială, spectrul
violenței din septembrie 1991 mai dă și acum frisoane celor care au crezut că
România poate fi un bun plasament pentru capitalurile în căutare de profit rapid
și sigur. După șapte ani, România continuă să fie considerată o țară de risc
major pentru investițiile străine. Datorită valului aproape nesfârșit de
mineriade de catifea pe care, politicienii, fără lămpașe, dar cu girofar și le
organizează unii altora, după cum și unde ne plasează alegerile sau coalițiile.
Lașitatea proverbială a capitalului este stimulată și justificată de ciomăgeala
verbală, de brutalitățile legislative, de nepăsarea socială. In septembrie 1991,
minerii luau cu asalt palatele Puterii. In septembrie 1998, puterea ia cu asalt
redutele mizeriei indexate riguros de către gestionarii dezastrului.
O. Andronic: Bună-ziua, stimați telespectatori. Pregătind această emisiune am
dat peste o casetă al cărei subiect și ale cărei circumstanțe aproape că le
uitasem. În 1991, la vreo două săptămâni după evenimentele dramatice pe care le
recepționasem departe de țară, întors la București am fost solicitat de către
Adrian Sârbu, pe atunci producător independent să moderez o analiză a
consecințelor Mineriadei asupra situației generale a țării, tot mai izolată de
resursele externe privind coerența politicii sale și răbufnirile perioadei de
violență socială. Era o aventură - relațiile mele cu televiziunea, la acea vreme
fiind sporadice și nu tocmai încurajatoare. Am acceptat convins de temperatura
subiectului, dar mai ales de calitățile și blazonul participanților. Așa încât,
într-o după-amiază ploioasă, în salonul casei lui Ion Tiriac, transformată în
studio tv, am luat loc alături de gazdă, de domnii Ion Rațiu și Dinu Patriciu,
de Eugen Mihăescu într-o trecere grăbită și de Dimitrie Sturdza din Elveția prin
telefon. Interlocutorii mi-au ușurat considerabil sarcina și discuția s-a
derulat firesc; analiza pertinentă a evenimentelor și a consecințelor lor,
transformându-se într-o autentică lecție de politologie. Nu cred că în acel
moment în care televiziunea națională părea mai interesată de starea emoțiilor
publice decât de investigații cauzale, producătorul a fost foarte convins că
acele secvențe vor vedea lumina ecranului. Minunea s-a întâmplat după mai bine
de o lună și într-o selecție grijulie mă bucur să vă pot prezenta astăzi câteva
pasaje inedite pe care am să îl rog pe dl Dinu Patriciu - singurul dintre
protagoniști pe care am reușit să-1 recuperez în direct pentru această emisiune
- să le comenteze din perspectiva prezentului, solicitându-vă, totodată,
dumneavoastră, telespectatorilor, îngăduința pentru ceea ce a reprezentat
veritabilul meu debut în televiziune. Domnule Patriciu, bun-venit în studioul
PRO TV și bun-venit, în general, la televiziune pentru că de o bună perioadă de
timp nu v-am mai văzut la față. Ce se întâmplă?
D. Patriciu: Este voluntară această retragere pentru că, în primul rând, de doi
ani mă ocup numai de afaceri și am învățat o lecție din ultimii nouă ani că
politica și afacerile nu pot fi concomitente în viața unui om. E o greșeală
foarte mare să încerci să le faci concomitent. Se subminează una pe cealaltă.
Există perioade în care te ocupi de afaceri, dacă microbul politicii te roade,
te întorci. Dar, deocamdată, eu îmi văd de viața mea privată și sunt foarte
fericit cu asta.
O. Andronic: Să cred că veți renunța la politică?
D. Patriciu: Deocamdată la fel cum se întâmplă și prin alte părți. Trec printr-o
perioadă în care îmi văd de construcție - și la propriu și la figurat.
O. Andronic: Dle Patriciu, vă doresc succes, mai ales că ați învățat mult mai
repede această lecție decât alții - a separației puterilor proprii. Vă mai
amintiți de acea emisiune?
D. Patriciu: Da. Mi-am amintit imediat ce mi-ați făcut invitația la această
emisiune și atunci am trăit-o cu plăcere, iar pe urmă mi-am reamintit o mulțime
dm replicile care s-au aruncat acolo pentru că ea a fost o discuție nu între
oameni politici, ci între oameni care înțelegeau politica.
O. Andronic: Nu v-a fost teamă că este doar un joc gratuit în contextul acela?
D. Patriciu: Nu. Tocmai atunci cred că era cazul unor astfel de întâlniri care
erau și destul de rare. Extrem de rar se putea discuta atunci, lipsit de patimă,
lipsit de partizanat și lipsit de desprindere față de realitatea imediată. Mai
ales atunci după cea de a doua mineriadă. Dar, prin calitatea interlocutorilor
cred că discuția s-a desprins de moment și punea atunci probleme legate de
viitorul țării. Multe din lucrurile care s- au spus acolo sunt absolut reale și
valabile astăzi. Mi-aduc aminte că dl Rațiu vorbea despre lașitatea capitalului.
Suna absolut straniu în 1991 în România să se vorbească despre așa ceva. Eu am
folosit pentru a doua oară o vorbă care mi-a rămas, legată de imaginea publică,
cu tăiatul cozii câinelui. Ceea ce numim reformă, tranziție, atunci am spus că
trebuie tăiată coada câinelui dintr-o dată ca să-1 doară mai puțin.
O. Andronic: Haideți să intrăm în atmosfera emisiunii de atunci.
«Dle Rațiu, s-ar putea spune că precedenta vizită a minerilor la București v-a
călit pentru a doua oară. Este o explicație pentru atitudinea dvs. din momentul
penetrării Parlamentului?
Ion Rațiu: E foarte complicată situația și mobilul unei acțiuni umane e greu de
identificat în momente de criză. Eu sunt un om politic, nu ascund acest lucru.
Am luptat toată viața mea pentru anumite idei și este imposibil ca puterea să-și
delege autoritatea prin mâna unui grup de cătățeni, oricare ar fi el. Din moment
ce am reușit să avem un Parlament, un început de democrație este de datoria mea
să apăr această instituție împotriva oricui.
Ion Tiriac: Eu vreau să vă întreb ceva: programul lui Roman când a fost anunțat
anul trecut a fost susținut absolut de toată lumea.
Ion Rațiu: Iertați-mă, dar este o greșeală totală. Eu am luat cuvântul pe 25
octombrie 1990 și eu am fost primul om care am cerut demiterea guvernului în
ultimii 43 de ani în baza nerealizărilor acestui program.»
Pagina: 1/3
|
|