Ziarul personal Octavian Andronic
18 Noi 2019 - 23:20
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

O carte bună este ca o mâncărime - nu te poți abține să nu ajungi la ea!

-- Laura Bush

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 

23. Tema emisiunii:Ecuatia liberala si necunoscutele ei

23. Tema emisiunii:Ecuatia liberala si necunoscutele ei
.: Data 03-Sep-2007 :: Accesări: 1452 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Invitat: RaduCÂMPEANU
( 14 martie 1998)


O. Andronic: Bun-găsit, stimați telespectatori la o nouă întâlnire sub semnul clarificărilor pe care le impune regula "punctului pe I". Sunt Octavian Andronic și vă invit astăzi să facem o incursiune în istoria liberalismului post-decembrist, fenomen politic spectaculos plin de contradicții și nerealizări, dar întotdeauna animat de speranța unor clarificări finale.

Reportaj: După ce vreme de o jumătate de secol s-a regăsit doar în cărțile de istorie - edițiile necenzurate - liberalismul a revenit în conștiința politică a românilor, purtat pe umerii slăbiți de pușcării ai celor care s-au încăpățânat uneori fără ca nici ei să știe de ce să-1 păstreze în memorie ca pe un trofeu inutil. A fost șansa doctrinei de a avea în Radu Câmpeanu un exponent carismatic și un luptător tenace decis să reînnoade firul de acolo de unde-1 tăiaseră baionetele alegerilor trucate din '46. Intr-o vreme plină de confuzii, de diversiuni mai mult sau mai puțin inteligente, de spaime generale față de un curs al istoriei care vira prin obstacolele incertitudinilor, Radu Câmpeanu și companionii săi mai vârstnici amestecați cu noii veniți, agresivi și nerăbdători, au reușit să impună Partidului Național-Liberal ca o a doua forță politică după stufosul FSN și înaintea rigidului PNȚ. Doctrina liberală părea să fie alegerea cea mai potrivită pentru o intelectualitate nedispusă să se înroleze într-o altă majoritate și pentru o clasă ce se închipuia deja a fi medie la contactul cu fascinantele reguli ale unei economii de piață, exersate acerb pe seama celei centralizate. Semi-succesul din '90 a fost urmat de un succes evident la localele din '92, obținut pe seama unui exercițiu de stil, intitulat deja Convenția Democratică, a cărei locomotivă PNL-ul s-a considerat pe bună dreptate. Succesul amețitor, dătător de idei de sine stătător a fost urmat de o serie de aventuri scump plătite. Abandonarea Convenției în urma jocului cinic și subtil al lui Coposu și show-ul electoral de laVersoix au scos, surprinzător, din cursa politică un partid care promitea mult. Ca și succesul, eșecul a fost pus în seama celui mai îndreptățit să și-1 asume - Radu Câmpeanu. Politician abil, Radu Câmpeanu a plătit cu propria sa carieră îndrăzneala de a crede într-o normalitatea ce mai avea o cale lungă de parcurs. Schijele detonării de la Brașov se mai plimbă și astăzi în atmosfera liberală, făcând din când în când victime printre cei care continuă să spere, cu fervoarea cu care au crezut în revenirea democrației și în revenirea unității.

O. Andronic: Ați sesizat, stimați telespectatori, probabil și asta nu de azi, de ieri, că numitorul cvasi comun al tuturor tribulațiilor liberale rămâne dl Radu Câmpeanu. Aflat în prim-planul politic, în primii ani de după Revoluție, prezența sa în mass-media a devenit tot mai discretă, pe măsură ce disputele și reglările de conturi inter-liberale s-au întețit. Mă bucur să vă spun că îl avem în studio, ca invitat, chiar pe dl Câmpeanu. Bun-venit, dle Câmpeanu. O să vă rog să-mi permiteți să mă adresez telespectatorilor cu o foarte scurtă prezentare biografică. în acest curicullum vitae pe care l-am alcătuit înainte de emisiune se spun următoarele: născut la 28 februarie 1922 în București, studiile în Științe Juridice și Economice la Universitatea București. Intrarea în politică în 1943 în formațiunea tineretului liberal; a urmat detenția între 1947 și 1956; după detenție, dl Câmpeanu a lucrat în Bărăgan ca muncitor la un șantier de construcții, devenind cu timpul șef de șantier. In 1973 a părăsit țara, stabilindu-se la Paris de unde a revenit pe 5 ianuarie 1990. Președinte al PNL de la 30 martie 1990 până în februarie 1993; vicepreședinte al CPUN, candidat la Președinție în 1990, vicepreședinte al Senatului în 1990-1992. Domnule Câmpeanu, se vorbește mult și aprins pe tema liberalismului. Bănuiesc însă că puțini știu exact cum se definește doctrina. Ați putea să faceți o succintă precizare?

R. Câmpeanu: Am să încerc, cu toate că este foarte greu să sintetizezi prea mult o concepție care este și filozofică și economică. Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societății pe baza libertății, a proprietății individuale, a liberei inițiative, a capitalului sprijinit, a libertății de acțiune, de creație. Așa este. Numai că, aceste componente economice esențiale premerg de la o anumită percepție despre om și societate care presează individul pe un anumit postament și pentru asta lui trebuie să i se acorde încredere, respect și libertatea de a-și desăvârși personalitatea. Eu aș adăuga fără să fiu creștin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există și ideea că în om există o scânteie spirituală. Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului. De aici conflictul fundamental între liberalism și marxism. Dacă priviți scena de gândire politică în lume, o să vedeți că, de fapt, se confruntă două mari concepții. Concepția liberală care este individualistă și merge cu toate caracteristicile ei, de creație, de respect reciproc și, pe de altă parte aveți soluția colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate și poate chiar să sugrume individul. Intre aceste două concepții sunt o serie întreagă de încrângături. Dar fundamentul este acesta. Că în țările occidentale o să găsiți partide istorice foarte puternice și care, în fond, sunt tot liberale. O să găsiți social-democrați care și ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care
înțelege democrația și care se încadrează și o respectă, adică respectă regulile ei. Vreau să vă spun așa: sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul și între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală și care vrem să fim moștenitorii unei tradiții este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea. PNL prin Duca, imediat după primul război mondial, a vorbit de armonie socială. Nu s-a temut să o facă, ceea ce noi spunem astăzi, ca un termen banalizat -protecție socială sau o anumită repartiție, liberalismul, în general este cel care crează bogăția. El o crează. Datorită libertății care o are să riște să-și pună la contribuție mintea, toată inteligența, puterea, energia. însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoși, e făcută și din oameni mai slabi care nu pot fi ignorați numai pentru că noi suntem individualiști.

O. Andronic: Noțiunea de liberalism a fost interpretată, nu numai de publicul larg, ci și de personalități care s-au pretins liberale, ca o cale foarte simplă spre îmbogățire fără să te intereseze ce se întâmplă cu ceilalți. Și cred că asta este a fost o chestiune care a grevat asupra liberalismului.

R. Câmpeanu: Sigur, poate că aveți dreptate. In fond, omul care crează bogăție poate se uită în primul rând la ce face el. Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiție, de a echilibra lucrurile și să știți că această preocupare e în toate țările occidentale unde liberalismul trăiește. Cine spune că în SUA nu e așa,
greșește. In Franța o să-1 găsim și înainte cu un guvern de dreapta. In Anglia - conservatorii au făcut același lucru. In Germania - creștin-democrații. Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta. Important este ca să creezi omului, individului posibilitatea să se dezvolte conform personalității și puterii lui de creație.

O. Andronic: Ce nu ați găsit din ceea ce ați fi sperat să găsiți în țară după 16 ani de exil?

R. Câmpeanu: îmi pare rău, nu am regăsit multe lucruri. Și fără să vreau m-am lovit, de o anumită mentalitate a oamenilor care era firească în fond. După 45 de ani în care fiecare trebuia să se apere. Ii era frică. De pildă, noi am crescut la liceu când făceam sportul, am crescut în sprijinul exprimării cu tot curajul a propriilor noastre păreri. Regimul colectivist ți-a interzis această posibilitate de exprimare și, a provocat duplicitatea, minciuna ca să te ferești, să trăiești, aproape o dedublare de personalitate. Cu asta m-am lovit, la început nu am înțeles bine, cu toate că asta nu am înțeles de la început. Dar, știți ce m-a frapat? Când am coborât din avion, la 5 ianuarie 1990 și era ger mare, erau -18 grade, mă întrebam cu nevastă-mea cum o să ajungem la București pe gerul ăsta? Am rămas surprins să văd că mă așteptau peste 30 de persoane. Nu știam că Europa Liberă anunțase că eu am să vin. N-am știut asta. Am plecat și am ieșit și eu pe stradă foarte curios. Am rămas surprins, în mod neplăcut. A fost un soi de tristețe în privirile oamenilor. Eu îi lăsasem încă mai voioși înainte de a pleca. Erau ceva mai voioși. Acum erau de parcă aveau niște greutăți pe spinarea lor. Acesta este sentimentul pe care mi 1-au dat la început. Și eu cred că în acești opt ani lumea a evoluat.

O. Andronic: Dle Câmpeanu, am solicitat pentru emisiunea de astăzi, opiniile câtorva dintre colegii dvs. de doctrină pe care am să vă rog să le ascultăm și să le comentăm după aceea. Pentru prima intervenție, 1-am invitat pe dl senator Dan Amedeo Lăzărescu - vechi prieten și coleg.


Pagina: 1/3 pagina următoare >>

.: Înapoi la subiect PRO TV: "Punctul pe I"