Ziarul personal :: Primul ziar electronic de autor

23. Tema emisiunii:Ecuatia liberala si necunoscutele ei
.: Data 03-Sep-2007 :: Accesări: 2753 :: :: :.

Invitat: RaduCÂMPEANU
( 14 martie 1998)

O. Andronic: Bun-găsit, stimaţi telespectatori la o nouă întâlnire sub semnul clarificărilor pe care le impune regula "punctului pe I". Sunt Octavian Andronic şi vă invit astăzi să facem o incursiune în istoria liberalismului post-decembrist, fenomen politic spectaculos plin de contradicţii şi nerealizări, dar întotdeauna animat de speranţa unor clarificări finale.

Reportaj: După ce vreme de o jumătate de secol s-a regăsit doar în cărţile de istorie - ediţiile necenzurate - liberalismul a revenit în conştiinţa politică a românilor, purtat pe umerii slăbiţi de puşcării ai celor care s-au încăpăţânat uneori fără ca nici ei să ştie de ce să-1 păstreze în memorie ca pe un trofeu inutil. A fost şansa doctrinei de a avea în Radu Câmpeanu un exponent carismatic şi un luptător tenace decis să reînnoade firul de acolo de unde-1 tăiaseră baionetele alegerilor trucate din '46. Intr-o vreme plină de confuzii, de diversiuni mai mult sau mai puţin inteligente, de spaime generale faţă de un curs al istoriei care vira prin obstacolele incertitudinilor, Radu Câmpeanu şi companionii săi mai vârstnici amestecaţi cu noii veniţi, agresivi şi nerăbdători, au reuşit să impună Partidului Naţional-Liberal ca o a doua forţă politică după stufosul FSN şi înaintea rigidului PNŢ. Doctrina liberală părea să fie alegerea cea mai potrivită pentru o intelectualitate nedispusă să se înroleze într-o altă majoritate şi pentru o clasă ce se închipuia deja a fi medie la contactul cu fascinantele reguli ale unei economii de piaţă, exersate acerb pe seama celei centralizate. Semi-succesul din '90 a fost urmat de un succes evident la localele din '92, obţinut pe seama unui exerciţiu de stil, intitulat deja Convenţia Democratică, a cărei locomotivă PNL-ul s-a considerat pe bună dreptate. Succesul ameţitor, dătător de idei de sine stătător a fost urmat de o serie de aventuri scump plătite. Abandonarea Convenţiei în urma jocului cinic şi subtil al lui Coposu şi show-ul electoral de laVersoix au scos, surprinzător, din cursa politică un partid care promitea mult. Ca şi succesul, eşecul a fost pus în seama celui mai îndreptăţit să şi-1 asume - Radu Câmpeanu. Politician abil, Radu Câmpeanu a plătit cu propria sa carieră îndrăzneala de a crede într-o normalitatea ce mai avea o cale lungă de parcurs. Schijele detonării de la Braşov se mai plimbă şi astăzi în atmosfera liberală, făcând din când în când victime printre cei care continuă să spere, cu fervoarea cu care au crezut în revenirea democraţiei şi în revenirea unităţii.

O. Andronic: Aţi sesizat, stimaţi telespectatori, probabil şi asta nu de azi, de ieri, că numitorul cvasi comun al tuturor tribulaţiilor liberale rămâne dl Radu Câmpeanu. Aflat în prim-planul politic, în primii ani de după Revoluţie, prezenţa sa în mass-media a devenit tot mai discretă, pe măsură ce disputele şi reglările de conturi inter-liberale s-au înteţit. Mă bucur să vă spun că îl avem în studio, ca invitat, chiar pe dl Câmpeanu. Bun-venit, dle Câmpeanu. O să vă rog să-mi permiteţi să mă adresez telespectatorilor cu o foarte scurtă prezentare biografică. în acest curicullum vitae pe care l-am alcătuit înainte de emisiune se spun următoarele: născut la 28 februarie 1922 în Bucureşti, studiile în Ştiinţe Juridice şi Economice la Universitatea Bucureşti. Intrarea în politică în 1943 în formaţiunea tineretului liberal; a urmat detenţia între 1947 şi 1956; după detenţie, dl Câmpeanu a lucrat în Bărăgan ca muncitor la un şantier de construcţii, devenind cu timpul şef de şantier. In 1973 a părăsit ţara, stabilindu-se la Paris de unde a revenit pe 5 ianuarie 1990. Preşedinte al PNL de la 30 martie 1990 până în februarie 1993; vicepreşedinte al CPUN, candidat la Preşedinţie în 1990, vicepreşedinte al Senatului în 1990-1992. Domnule Câmpeanu, se vorbeşte mult şi aprins pe tema liberalismului. Bănuiesc însă că puţini ştiu exact cum se defineşte doctrina. Aţi putea să faceţi o succintă precizare?

R. Câmpeanu: Am să încerc, cu toate că este foarte greu să sintetizezi prea mult o concepţie care este şi filozofică şi economică. Lumea vede în liberalism numai organizarea economică a societăţii pe baza libertăţii, a proprietăţii individuale, a liberei iniţiative, a capitalului sprijinit, a libertăţii de acţiune, de creaţie. Aşa este. Numai că, aceste componente economice esenţiale premerg de la o anumită percepţie despre om şi societate care presează individul pe un anumit postament şi pentru asta lui trebuie să i se acorde încredere, respect şi libertatea de a-şi desăvârşi personalitatea. Eu aş adăuga fără să fiu creştin-democrat că undeva în fondul acestui respect pentru personalitatea omului există şi ideea că în om există o scânteie spirituală. Liberalismul filosofic nu poate exista fără convingerea că există o spiritualitate umană superioară materialismului. De aici conflictul fundamental între liberalism şi marxism. Dacă priviţi scena de gândire politică în lume, o să vedeţi că, de fapt, se confruntă două mari concepţii. Concepţia liberală care este individualistă şi merge cu toate caracteristicile ei, de creaţie, de respect reciproc şi, pe de altă parte aveţi soluţia colectivistă. Acolo unde grupul social, societatea are întâietate şi poate chiar să sugrume individul. Intre aceste două concepţii sunt o serie întreagă de încrângături. Dar fundamentul este acesta. Că în ţările occidentale o să găsiţi partide istorice foarte puternice şi care, în fond, sunt tot liberale. O să găsiţi social-democraţi care şi ei sunt tot o încrângătură a elementului, a colectivismului de stânga, dar un colectivism mai agrementat, care
înţelege democraţia şi care se încadrează şi o respectă, adică respectă regulile ei. Vreau să vă spun aşa: sunt doi poli în gândirea politică liberală. Intre individ, adică liberalismul şi între grupul social. Problema mare a noastră, a celor care vrem să facem politică liberală şi care vrem să fim moştenitorii unei tradiţii este să putem, respectând întocmai regulile care privesc pe individ, să nu uităm societatea. PNL prin Duca, imediat după primul război mondial, a vorbit de armonie socială. Nu s-a temut să o facă, ceea ce noi spunem astăzi, ca un termen banalizat -protecţie socială sau o anumită repartiţie, liberalismul, în general este cel care crează bogăţia. El o crează. Datorită libertăţii care o are să rişte să-şi pună la contribuţie mintea, toată inteligenţa, puterea, energia. însă, societatea umană nu e făcută numai din oameni puternici, norocoşi, e făcută şi din oameni mai slabi care nu pot fi ignoraţi numai pentru că noi suntem individualişti.

O. Andronic: Noţiunea de liberalism a fost interpretată, nu numai de publicul larg, ci şi de personalităţi care s-au pretins liberale, ca o cale foarte simplă spre îmbogăţire fără să te intereseze ce se întâmplă cu ceilalţi. Şi cred că asta este a fost o chestiune care a grevat asupra liberalismului.

R. Câmpeanu: Sigur, poate că aveţi dreptate. In fond, omul care crează bogăţie poate se uită în primul rând la ce face el. Statul are dreptul numai aici să intervină. El trebuie să găsească o posibilitate de repartiţie, de a echilibra lucrurile şi să ştiţi că această preocupare e în toate ţările occidentale unde liberalismul trăieşte. Cine spune că în SUA nu e aşa,
greşeşte. In Franţa o să-1 găsim şi înainte cu un guvern de dreapta. In Anglia - conservatorii au făcut acelaşi lucru. In Germania - creştin-democraţii. Nu se poate guverna fără să ai grijă să faci o echilibrare, o armonie socială, nu se poate fără asta. Important este ca să creezi omului, individului posibilitatea să se dezvolte conform personalităţii şi puterii lui de creaţie.

O. Andronic: Ce nu aţi găsit din ceea ce aţi fi sperat să găsiţi în ţară după 16 ani de exil?

R. Câmpeanu: îmi pare rău, nu am regăsit multe lucruri. Şi fără să vreau m-am lovit, de o anumită mentalitate a oamenilor care era firească în fond. După 45 de ani în care fiecare trebuia să se apere. Ii era frică. De pildă, noi am crescut la liceu când făceam sportul, am crescut în sprijinul exprimării cu tot curajul a propriilor noastre păreri. Regimul colectivist ţi-a interzis această posibilitate de exprimare şi, a provocat duplicitatea, minciuna ca să te fereşti, să trăieşti, aproape o dedublare de personalitate. Cu asta m-am lovit, la început nu am înţeles bine, cu toate că asta nu am înţeles de la început. Dar, ştiţi ce m-a frapat? Când am coborât din avion, la 5 ianuarie 1990 şi era ger mare, erau -18 grade, mă întrebam cu nevastă-mea cum o să ajungem la Bucureşti pe gerul ăsta? Am rămas surprins să văd că mă aşteptau peste 30 de persoane. Nu ştiam că Europa Liberă anunţase că eu am să vin. N-am ştiut asta. Am plecat şi am ieşit şi eu pe stradă foarte curios. Am rămas surprins, în mod neplăcut. A fost un soi de tristeţe în privirile oamenilor. Eu îi lăsasem încă mai voioşi înainte de a pleca. Erau ceva mai voioşi. Acum erau de parcă aveau nişte greutăţi pe spinarea lor. Acesta este sentimentul pe care mi 1-au dat la început. Şi eu cred că în aceşti opt ani lumea a evoluat.

O. Andronic: Dle Câmpeanu, am solicitat pentru emisiunea de astăzi, opiniile câtorva dintre colegii dvs. de doctrină pe care am să vă rog să le ascultăm şi să le comentăm după aceea. Pentru prima intervenţie, 1-am invitat pe dl senator Dan Amedeo Lăzărescu - vechi prieten şi coleg.

Pagina: 1/3

.: Înapoi la subiect PRO TV: "Punctul pe I"