Ziarul personal :: Primul ziar electronic de autor

15. Tema emisiunii: "12 ianuarie 1990 - o enigmă ?"
.: Data 03-Sep-2007 :: Accesări: 1945 :: :: :.

Invitat: Dumitru MAZILU
( 17 ianuarie 1998)

O. Andronic: Bun găsit, stimaţi telespectatori. Mă bucur să vă reîntâlnesc într-un alt an - sper mai bun - şi la o altă oră decât cea de până acum. Este o schimbare, cred de bun augur şi nu mă îndoiesc că ne va oferi tuturor şansa de a urmări lucid şi deconectant tabloul controverselor din viaţa noastră publică, acelea care constituie, totodată, materia primă a emisiunii noastre.

Reportaj: Timpul estompează contrastele şi vindecă rănile. Violent contestatar în 1990 şi 1991, dl ambasador este astăzi un personaj bine intrat în pielea de diplomat, prea puţin dornic să mai şocheze, dar sensibil încă la ceea ce ar fi putut să însemne, până la urmă, pentru sine, Revoluţia. O revoluţie furată în 1990, confiscată în 1991, deturnată în 1992 şi aproape uitată în 1998. Cariera politică la vârf a celui care s-a considerat, la un moment dat, păgubit, a durat mai puţin de o lună. După o apariţie fulminantă la balconul C.C.-ului, cu cătuşele purtate ostentativ, ca o decoraţie de pe urma halucinantei excursii până la Alexandria cu Daciile Securităţii şi după ratarea ... a tricoului galben adjudecat de Iliescu în seara de 22 decembrie, Mazilu a deţinut a doua poziţie în Front până când a sosit acel misterios 12 ianuarie, cu a sa comemorare întâmplătoare şi cu halucinantele secvenţe transmise, în direct din Piaţa Victoriei, în care s-a strigat şi "Jos" şi "Sus" şi "Moarte comuniştilor" şi "Ce aţi făcut în ultimii cinci ani?" A fost ora astrală a lui Dumitru Mazilu, în care puţin a lipsit ca vox popullis să nu înfăptuiască o nouă ediţie a Revoluţiei perpetue. Câtă manipulare şi câtă întâmplare în scenele din 12 ianuarie, ne va fi greu să aflăm. Mai uşor ne va fi să înţelegem că entuziasmul poate avea efecte de bumerang şi că marile şanse se joacă o singură dată. Dumitru Mazilu va rămâne ca unul dintre cei care au contribuit la înscrierea unei pagini de istorie. A facut-o, după care i-a stat la îndemână şi a folosit recuzita care îi era familiară. 12 ianuarie 1990 a fost un început. Inceputul unui drum plin de contradicţii, învăluit în ceaţa suspiciunilor pe care ne place să credem că l-am parcurs doar până în 26 septembrie 1991. Drumul violentei ca instrument al democraţiei.

O. Andronic: Domnul Dumitru Mazilu, aici de fată, nu a mai fost în ultimii ani, răsfăţatul mediilor de informare care a fost atunci, în primele zile de după ceea ce ne-a bulversat, pur şi simplu, destinele în decembrie 1989. Este un motiv în plus să-i mulţumesc şi în numele dvs. pentru şansa pe care ne-o oferă de a descifra, direct de la sursă, ceea ce, în termeni de roman foileton, s-ar putea numi "enigmele Revoluţiei". O astfel de enigmă, continuă să rămână şi ceea ce s-a întâmplat în urmă cu opt ani, la 12 ianuarie 1990. Bun-venit în studioul PRO TV, domnule Mazilu. Pomeneam de fatidica zi de 12 ianuarie 1990. Atunci s-a lansat un slogan pe care aş vrea, astăzi, să vi-1 repun într-o altă formulă. Ce ati făcut în ultimii cinci ani?

D. Mazilu: Simplu. începând din aprilie 1993 până în octombrie 1994 am fost ministru consilier, însărcinatul cu afaceri al României în Filipine. Incepând din decembrie 1994, am fost şeful misiunii permanente a României pe lângă oficiul O.N.U. de la Viena. Incepând din ianuarie, anul trecut, sunt ambasador în Ministerul Afacerilor Externe.

O. Andronic: Cariera dvs. ante-revoluţionară s-a întrerupt brusc în 1985. Care au fost motivele şi în ce a constat disidenţa dvs. ?

D. Mazilu: In 1985 am fost ales raportor special al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului. Am făcut un Raport privind situaţia drepturilor omului în toate ţările lumii şi din ţara mea. Mi-am îngăduit atunci să includ în Raport violările Drepturilor Omului din România. Şi sfatul celor care conduceau diplomaţia românească a fost să renunţ şi să mă retrag. Eu am hotărât să fac raportul, în continuare, să nu mă retrag. L-am completat, l-am încheiat, prima versiune a fost terminată în mai 1986. Şi în ziua când aveam deja toate documentele de călătorie trimise de Naţiunile Unite şi eram pregătit să plec, am fost oprit şi, din acel moment, am fost pus sub arest la domiciliu. Totuşi raportul a fost trimis prin mijloace asupra cărora nu vreau să mă opresc acum. Cu ajutor special Raportul a fost trimis la Naţiunile Unite şi a fost publicat destul de larg în presă, după ce am făcut o scrisoare specială către secretarul general al Naţiunilor Unite, trimisă la Europa Liberă, scrisoare în care insistam să fie publicat Raportul. Scrisoarea a fost scrisă cu creion chimic, a ajuns la Europa Liberă. O doamnă a scos acest Raport şi prin nişte prieteni dintr-o ţară vecină Raportul a ajuns la Europa Liberă. Aşa a ajuns el să fie publicat.

O. Andronic: Astăzi când stăm comod şi discutăm pot să pară secvenţe dintr-un soi de roman poliţist, dar realitatea aceasta a fost. In cartea "Revoluţia furată", în care faceţi o rememorare a evenimentelor pe care le-aţi parcurs, descrieţi şi ceea ce s-a întâmplat în ziua de 22 decembrie. Acea călătorie spre necunoscut, dvs. spuneţi că vă aşteptaţi să ajungeţi în faţa plutonului de execuţie. Ce credeţi că a schimbat decizia, dacă fusese o decizie de acest fel?

D. Mazilu: In noaptea de 21 spre 22 decembrie, eu, soţia şi copilul am fost ridicaţi de către un comando al fostelor forţe de represiune şi am fost duşi în arestul de la Alexandria. Noi simţeam din interiorul dubei, cu căluş în gură, cu cătuşe la mâini, am ajuns la Alexandria, şi a doua zi au venit câţiva polişişti care ne-au informat că vom fi duşi în alt arest. Dar ne-au suit în maşini, şi ne-au adus la locuinţa din Bucureşti. După aceea s-au retras.

O. Andronic: Dar nu ati încercat să aflaţi, ulterior, ce s-a întâmplat?

D. Mazilu: Există un proces la Curtea Supremă de Justiţie. Cei în cauză au fost arestaţi, judecaţi şi condamnaţi. Nu la cererea mea, la cererea organelor Procuraturii.

O. Andronic: Apariţia dvs. la balconul C.C.ului a fost spectaculoasă. Aţi venit cu cătuşele la mâini ...

D. Mazilu: Asta se spunea şi la început. Am spus că am venit cu cătuşele, dar nu le aveam la mâini....

O. Andronic: Un lucru foarte şocant. Pe dvs. Revoluţia v-a prins cu un document pregătit. Pentru că atunci nimeni nu credea că este atât de aproape sfârşitul regimului.

D. Mazilu: După câte am scris în carte, în momentul în care s-a ridicat Timişoara, convingerea mea a fost că va fi o revoluţie şi că noi vom câştiga. Adică Revoluţia va învinge. Şi, în acel moment, am început să cercetez, am reuşit să trec în revistă Declaraţia de independenţă, scrisă de Benjamin Franklin în Statele Unite, Declaraţia Dreptului şi cetăţeanului din Revoluţia Franceză şi schimbările din ţările din Est. Am făcut o sinteză şi am înscris-o într-un text, pe care, speram să-1 citesc, undeva, într-o piaţă. Nu mi-a trecut prin cap, să pot să-1 citesc de la balconul fostului CC.

Pagina: 1/3

.: Înapoi la subiect PRO TV: "Punctul pe I"