Invitat la „Ora presei cu Ion Cristoiu”, de la Antena 2, jurnalistul Octavian
Andronic a vorbit despre „Libertatea”, primul ziar liber al Revoluției, și
despre evoluția presei în perioada postdecembristă. Redam integral
textul emisiunii difuzate in data de 8 iunie 2007..
I.C. Vom discuta despre Libertatea, primul ziar liber al Revoluției.
La ora 12.45, 22 decembrie, Octavian Andronic este deja un stâlp al presei
românești post-decembriste, a fost după asta mult timp director, apoi la Tele 7
abc. A fost și o discuție cu Cronica Română.
O.A. Șefii tăi de la Antenă știu că m-ai invitat?I.C. Eu nu-i întreb. De ce?
O.A. Am crezut că-i întrebi. Pentru că am avut sentimentul, timp de un an de
zile, cât am făcut parte din trustul Intact, prin agenția de presă AMOS News, că
am un embargo pe televiziunile trustului. Nu am fost invitat niciodată, la
nicio emisiune. I-am exprimat această nedumerire părintelui fondator. Nu te plac
oamenii, a fost răspunsul. M-am întrebat atunci care vor fi criteriile pentru
care să poți fi plăcut aici, și să poți avea acces.
I.C. Când au de făcut un talk-show, fetele din echipă, îți dau o listă
redusă în carnețelele lor, de câteva pagini, probabil era o filă cu numele tău
care a căzut. O.A. Am pus invitația de astăzi pe seama faptului că exact din
această săptămână agenția AMOS News nu mai face parte din trust.
I.C. Nu știam nimic. Discutam cu Mihaela , producătoarea, să discutăm o dată
cu Octavian Andronic despre Libertatea. Gata, a ieșit AMOS News din trust?
O.A. Ne-am separat. A fost o asociere care a durat un an și ceva. Nu a mers,
pentru că din nefericire, agenția nu a beneficiat de niciun suport din partea
grupului. În timp ce la grupul Realitatea s-a promovat NewsIn până peste cap,
aici nu s-a întâmplat deloc acest lucru. Nu am o explicație. Și nu mai are acum
nicio importanță.
I.C. Și eu m-am mirat că AMOS News nu este inclusă, în sensul să fie folosite
știrile. O.A. Ba din contră, erau folosite știrile celorlalte agenții.
I.C. Și cu Cronica Română?O.A. La sfârșitul săptămânii trecute instanta s-a
pronunțat la recursul făcut de Standard Media SRL, firma care editează Cronica ,
recursul a fost respins, sentința a rămas definitivă, în virtutea ei ar trebui
să fiu repus în funcție.
I.C. Trebuie explicat, ce a fost acolo? Erai director?O.A. Am fost director
executiv la Cronica Română din martie anul trecut. În septembrie am fost „dat
afară”. A fost o desfacere de contract de muncă total nelegală, pe care instanța
a sancționat-o, și a dispus repunerea mea în funcție și plata drepturilor
salariale pe toată perioada care s-a scurs până în acest moment. Se pare că nu
mai există acum la Cronica Română nu mai există nici postul de director, nici
Horia Alexandrescu nu mai este director executiv, cel care a venit după mine.
Cred că a pățit și el același lucru, cred că l-a supărat cumva pe omul din umbră
al acestei gazete. Culmea este că această gazetă are un om din umbră, pe Dinu
Săraru, eternul Dinu Săraru, profitorul tuturor regimurilor.
I.C. De ce este omul din umbră?O.A. El este șeful pe linie masonică al
proprietarului, Șindilaru, un domn de la Iași, un om dealtfel cumsecade, care nu
are treabă nici cu presa, nici cu alte lucruri.
I.C. Este mason?O.A. Domnul Săraru este mason, are chiar un rang înalt. Au
fost și comunicate oficiale.
I.C. Câți patroni post-decembriști ai schimbat?O.A. Nu am schimbat prea mulți.
Perioada cea mai fastă a fost aceea fără patron, cea de la Libertatea, din 89
până prin 95, când am făcut acea asociere cu grupul Ringier, care a achiziționat
pachetul majoritar. L-am avut apoi patron pe Sârbu, la Pro Tv și la ziarul
Informația de prânz, pe care l-am scos acolo, am mai avut un patron la Tele
7abc, Robinson, și pe acest domn Șindilaru, de la Iași.
I.C. Crezi în teoria cu mogulii?O.A. Nu prea cred. Și am să-ți spun de ce.
Cunosc cel puțin un caz, foarte bine. Al lui Dan Voiculescu. Nu l-am văzut pe
Dan Voiculescu dând indicații. Din contră, dacă ar fi să-i reproșez ceva, ar fi
tocmai această lejeritate cu care tratează grupul pe care l-a fondat. Nu cred,
nu-l văd nici pe Vântu chemându-l pe Tatulici și spunându-i, "mâine îl bușești
pe ăla sau dă-i în cap celuilalt". Vântu e un om pragmatic, am avut prilejul să-l
cunosc și pe el, îl interesează să câștige bani dintr-o afacere, știe să și
piardă, dar nu-l văd cu o direcție politică. Sârbu este poate singurul manager
adevărat de presă pe care îl are țara asta, este un tip deștept, are un talent
înnăscut pt a face bani din presă și pentru a face presă de calitate. ProTv a
fost cea mai spectaculoasă construcție media din România. Deși este departe de a
fi un democrat. E un dictator!
I.C. Crezi că trebuie un talent de manager de presă, sunt și moguli
netalentați?O.A. Da, trebuie. Cred că există și moguli care nu au talent, dar nu-mi
cere să nominalizez. I.C. De ce au investit ei în presă?O.A. Există ideea asta,
că prin presă poți să-ți ajuți afacerile, poți să-i sensibilizezi pe unii și
să-i bușești pe alții și să-ți faci astfel loc în peisaj. După mine unul dintre
aceștia, care nu merge pe această linie, deși aparențele sunt împotriva lui,
este Dinu Patriciu. Mi-a mărturisit acum un an, înainte să facă grupul de presă,
că-i vine să-și dea palme că nu a intrat în presă, în urmă cu 10-12 ani, când
cheltuielile erau mai mici, erau mai ieftine ziarele, dar el spune că prietenii
și patronii lui americani i-au spus să se ocupe de petrol și să lase presa. Și
a ajuns să constate că presa devine din ce în ce mai mult o afacere, că aici se
învârt bani mulți, el ar fi putut să aibă un avans foarte mare de atunci.
Probabil că nu și-a pierdut speranța ca să ia avansul ăsta și de-acum. El a pus
pe picioare foarte repede această afacere.
I.C. Dar nu se prea vede.O.A. Nici nu se poate vedea în câteva luni, deja a
trecut acea perioadă fastă, când ne strângeam trei oameni, cu econimiile de-acasă,
și făceam un ziar și exploda. Tu ai făcut cea mai elocventă experiență de acest
gen și nu cred că Evenimentul l-ai început cu mulți bani.
O.A. Nu, nu erau banii mei , erau cei care au ieșit de la Expres Magazin, iar
ziarul l-am făcut într-o cameră.
I.C. Cred că ați recunscut acest ziar, care nu mai are nicio legătură ce cel
de-acum. Este Libetatea de sâmbătă, 23 decembrie. Chiar nu aveați nimic cu femei
goale? O.A. A fost primul ziar care a apărut fără nicio aprobare.
I. C. Și cum, cine a dat aprobare?O.A. Era 22 decembrie 89, elicopterul de pe
CC decola, în redacția Informația toată lumea stătea într-un birou și urmărea
emisiunea. În dimineața aceea eu îmi dădusem demisia de la ziar. M-am prezentat
la fostul meu redactor șef, Dumitru Tîrcob îl chema, vă predau legitimația
pentru că nu pot să stau și să nu scriu nimic despre ce s-a întâmplat azi-noapte.
El a făcut ochii mari, mai ales că în cabinetul lui era și secretarul cu
propaganda de la municipiu, Croitoru.
I.C. Nu era Croitoru chiar așa de...O.A. Nu, nu era. M-am dus acasă, am
plecat, convins că urma să vină Securitatea să mă umfle, deși imi dădeam seama
că la momentul acela Securitatea nu avea timp de mine. Și pe la prânz am primit
un telefon de la colegi, să vin la redacție. Toți stăteau într-un birou și se
uitau la televizor și i-am întrebat atunci, "de ce stați, ce faceți, haideți,
trebuie să scoatem ziarul". Cineva a întrebat atunci "ce ziar?", Au fost mai
multe voci, toți aveau în minte strigătul de „libetate”. Ăsta e, și toți s-au
apucat să scrie. Tipografii au fost de acord fără nicio ezitare. A fost primul
ziar, de pânî în 22 decembrie, apărut fără nicio aprobare și fără investitori.
Investitorul era încă statul și a fost gratis. Primele 300.000 de exemplare în
acea zi care au fost distribuite de oamenii din redacție, fiecare a luat cîte un
teanc și s-a dus la casa lui și de mașinile Rodipet-ului, care au mers în toate
zonele Bucureștiului.
I.C. De ce nu ai primul număr, că este un număr istoric?O.A. Nu l-am găsit
acum. Am chiar și placa de zinc.
I.C. N-ar trebui să facem un muzeu al jurnalismului?O.A. Ar trebui.
I.C. Nu ești membru înclub. Ce face Clubul Român de presă?O.A. Eu nu sunt
membru în Club. Mi-am dat demisia, în 97.
I.C. Nici eu nu sunt. O.A. Formatul ăsta a fost marea noastră suferință,
vreme de vreo doi ani de zile apăream cinci zile pe săptămână în patru păginuțe,
în timp ce toată presa se lăfăia în formatul mare, pe noi ne făcuseră mici. Atât
de adâncă a fost întipărită în mintea noastră imuabilitatea sistemului, că ne-au
trebuit vreo 4-5 zile să ne dăm seama că putem să-l facem format mare și nu
întreabă nimeni nimic. Și într-adevăr, din al cincilea sau al șaselea număr a
apărut pe format mare.
I.C. Cine dădea banii?O.A. Statul, editura Scânteia.
I.C. "De la etajul 1 al Palatului Victoria al Frontului Salvării Naționale",
semnează Sorin Roșca Stănescu și Horia Tabacu, semnează doi înși? De ce doi?
I.C. Un alt articol din Libertatea, ăsta e reportaj, Octavian
Andronic-"Noaptea în care nu s-a întâmplat nimic", de ce nu s-a întâmplat nimic?
O.A. În seara de 21 spre 22 am fost aproape de Piața Universității, la un
coleg, de unde se putea vedea ce se întâmpla în Piață. Pe la ora 2.30 dimineața,
după ce s-a terminat, când am plecat spre casă, am fost foarte mirat că am
traversat o grămadă de baraje de polițiști, fără să fiu întrebat nimic. Am ajuns
acasă și am început să scriu ce se întâmplase în noaptea aceea. Nu știu de ce.
La ora 5 dimineața când a început radioul am așteptat înnebunit să văd ce s-a
întâmplat. O voce veselă spunea „Bună dimineața!”, deci nu se întâmplase nimic.
La momentul acela, nu știu de ce, dintr-un soi de nebunie, la momentul acela nu
avea nicio utilitate ceea ce scrisesem. Nici prin cap nu-mi trecea că va putea
vreodată fi publicat.
I.C. Pot să citesc aici "Ultima oră"."În timp ce se lucrează la scoaterea
Libertății în Palatul Universul, în turn s-a declanșat un incendiu pus la cale
de elemente criminale. Pompierii se luptă cu flăcările, suntem aici ziariști,
tipografi. Ediția de azi apare sub gloanțele care împroașcă Universul".
O.A. Trăgeau în turn crezând că acolo sunt teroriști și au tras până au dat
foc. Gărzile, soldații.
I.C. Acum te uiți cu ironie, cu nostalgie?O.A. Nu, mi s-ar părea o neghiobie
să faci haz de niște momente în care totul s-a schimbat. Dacă stau să mă gândesc
bine pot să-mi reproșez niște gesturi care pot părea azi teatrale, dar ele
izvorau dintr-un sentiment care ne copleșise.
I.C. Știm de Sorin Roșca Stănescu
I.C. Horia Tabacu este și șef pe la Cancan.
I.C. Eugen Eftimiu?
I.C. Octavin Andronic este și el o personalitate.
I.C. Neli Papuc? O.A. A lucrat mult timp în presă, acum lucrează cred pe la
Primăria sectorului 3.
I.C. Maria Rădulescu mai lucrează?O.A. Nu.
I.C. Romeo Groapă? O.A. Nu mai știu nimic de el.
I.C. Ileana Coman?O.A. A murit.
I.C. Liviu Nistor?O.A. Nu mai știu nimic nici de el.
I.C. Florin Rădulescu Botică? Ce s-a întâmplat cu el? O.A. A avut o carieră
uluitoare, el a fost secretar de partid la Informația, la apoape o lună de la
înființarea Libertății am făcut noi un fel de lustrație naivă și i-am sugerat că
ar fi bine să plece în altă parte. A plecat la Dimineața (Ziarul FSN-ului),
acolo s-a afirmat și a ajuns apoi parlamentar, în două sesiuni, după a doua
trebuia să plece ambasador în Elveția, numai că s-a schimbat regimul. A venit
regimul Constantinescu. Era un gazetar onorabil.
O.A. Dacă dai pe prima pagină o să găsești un nume care ți-e cunoscut.
I.C. Da, Stelian Moțiu. O.A. Care a venit la Informația de la Viața
Studențească, izgonit pentru poeziile Anei Blandiana. Era un gazetar talentat.
Păcat că a murit.
I.C. Mircea Popa? Este cel cu agenție, cu Uniunea Sovietică.
I.C. Sorin Roșca lucra la voi atunci?O.A. Da. Lucra de câțiva ani.
Încă un nume. Val Voiculescu?Val Voiculescu a lucrat cu mine la Libertatea,
până în 1998.
O.A. O să-ți spun o poveste interesantă, și ai să vezi de unde mi se trage
chestia cu Cronica Română. În timp ce se pregătea primul număr al ziarului a
venit la mine Dumintru Târcob, fostul redactor șef și mi-a zis: „E Săraru la
mine cu un articol, scapă-mă de el, e cu un articol vrea să-l publice. Avusesem
cu Săraru niște experințe neplăcute. Îi ceruse o dată unui fost redactor-șef al
meu să mă dea afară pentru că l-aș fi vorbit de rău într-o cârciumă. Săraru
scrisese un articol pentru primul număr al Libertății. Mi-am luat inima în dinți
și i-am spus: „nu aveți autoritatea morală și de niciun alt fel să semnați
alături de noi în acest număr”. "Cum, eu, scriitorul Săraru? Nu, dumneavoastră,
nu puteți. Cine spune asta? Eu vă spun". Ne-am mai împăcat noi, dar când a avut
prima ocazie...
I.C. Ce înseamnă „reintegrat prin hotărâre judecătorească”? N-am mai auzit de
un șef reinegrat. O.A. Așa a hotărât instanța, să fiu repus în funcția de
director executiv.
I.C. Înseamnă că te duci cu executorul?O.A. Da, mă voi duce cu executorul
judecătoresc.
I.C. Mai sunt câteva nume interesante aici. Emil Jurcă?O.A. Da, Emil Jurcă a
fost adjunctul meu la Libertatea până în 1995, când am făcut combinația cu
Elveția.
I.C. De ce ați făcut combinația aia? Ați făcut-o SRL la un moment dat. Ați
câștigat suficienți bani?O.A. Nu, i-am câștigat, i-am pierdut, timpurile au fost
mai nefavorabile, iar noi nu aveam experiența managerială. Am avut o ofertă din
partea trustului Ringier, care deschisese în România capitalul, cu un an în urmă,
și am vândut trei sferturi din pachetul de acțiuni. Libertatea ca SRL nu a putut
să facă nicio mișcare pentru că era o cooperativă, eram circa 30 de inși în acea
redacție, toți cu drepturi egale, și toți putând să dea veto la orice decizie.
În mintea tuturor era ideea că orice inițiativă ar duce la un câștig ilicit
pentru cel care o promovează, și o lăsai baltă. Mărturisesc că atunci am avut
mai multe oferte din partea unor „moguli” naționali, însă am considerat că un
editor de meserie cum era Ringier oferă mai bune șanse ziarului, pentru a
rezista.
I.C. Era specificat în contract să rămâi director?O.A. Da, trei ani.
I.C. Știai că au de gând să schimbe?O.A. Nu.
I.C. Libertatea era un ziar serios. O.A. Da, era chiar un ziar serios. Prin
98 a venit o delegație de la Zurich cu un dosar, și au spus că noi vrem ca
ziarul să arate așa. Făcuseră un mic studiu, deci vroiau să arate ca Blick-ul
lor, era un ziar de mare succes, există și acum. Sincer, m-am opus. Credeam că
la noi încă nu merge așa ceva, un ziar de tip mc-paper pentru că cititorul român
era un cititor școlit de-a lungul timpului, nu poți să-i arunci o chestie ca
asta. "Făceți-l, dar eu vă spun la revedere", și am plecat. Din păcate ei au
avut dreptate. Cititorul a înghițit produsul asta ca pe cea mai mare momeală.
Uite că Libertatea este și astăzi ziarul cu cel mai bun tiraj.
I.C. Când venise planul, erau și femeile alea goale?O.A. Era, era totul
prevăzut acolo. Eram convins că nu ține o astfel de formulă, plecând de la ceea
ce făcusei tu cu Evenimentul Zilei. Evenimentul Zilei nu a fost un tabloid, a
fost o mixtură de elemente de tabloid cu cele serioase. Aud că se face bășcălie
acum de găina cu pui vii, dar a fost un brand în presă găina aia. Acum se pare
că e vremea acestor tabloide. A apărut acest Click care este aproape identic cu
Libertatea, este programatic identic.
I.C. Se mai poate trăi azi din tiraj? O.A. Nu ca altădată, nu ca pe vremea
celor 600.000 de exemplare ale tale. Se poate trăi și eu cred că e necesar. Să
luăm exemplul Elveției. Acolo sunt doi poli, este Blick-ul cu 300.000 de
exemplare, ceea ce pentru Elveția este o performanță, și Neue Zuricher Zeitung,
care are doar 50.000 de exemplare, dar este considerat la ora actuală cel mai
puternic ziar din Elveția, pentru că face o presă de calitate, atrage o
publicitate de calitate, de valori mari și de-asta rezistă în formula asta. La
noi este o inflație de titluri, sunt prea multe ziare pentru un popor atât de
mic. Puține din ele rezistă pe baze economice naturale, din încasări,
publicitate și vânzare, restul sunt susținute pe alte căi, să servească unor
interese când va fi nevoie de ele, dacă este nevoie de ele.
I.C. Ai fost trecut printre dinozauri? O.A. Cred că da, inevitabil. Cred că
și ăsta a fost un fenomen normal. Pentru că se schimbă un lucru fundamental în
presă, nu mai este vremea vedetelor în presă, ci a gazetarilor mai mult anonimi,
a echipelor. De exemplu la Libertatea, spune-mi un nume de ziarist de-acolo. Nu
sunt, dar echipa a fost și este eficientă împreună.
I.C. Nu prea e bine că nu mai ai nume, semnături.O.A. Nu, dar probabil că
ăsta e cursul, trendul, din ce în ce mai mult ziarul devine o marfă, un produs.
I.C. Așa este. Am văzut și Blick-ul e la fel, și la Praga e o Libertate,
toate sunt la fel. Va fi presa ca un fel de gumă de mestecat?
O.A. Cred că da. Deja locul presei, cotidiane în general, l-a cam luat
televiziunea. Ea face ediții taboide tot mai des și mai multe, cred că e și mai
comod pentru individ, decât să citească ziarul, mai bine stă în fața
televizorului cu o cafea și primește toate impulsurile, fără să facă niciun
efort.
Partea II
I.C. Iată cum arăta numărul 2 al Libertății.O.A. Este prima atestare
documentară a Revoluției, acest ziar.
I.C. Ai lucrat înainte la Informația, cât? Era un ziar bun?O.A. 20 de ani.
Era cel mai bun ziar din vremea aceea. .
I.C. De ce?O.A. Pentru că, după fiecare ședință de sumar, secretarul de
redacție întreba: „Pentru cititor ce dăm astăzi?”
I.C. Da, asta nu știu mulți astăzi.O.A. Informația a avut șansa de a nu fi
obligată precum celelalte ziare să găzduiască toată încărcătura de materile
oficiale, ideologice, și toate cele de genul ăsta. În Informația se mai scria și
pentru cititor. Erau problemele sociale. Eu am lucrat acolo 20 de ani ca
reporter, scriind reportaj economic, anchetă socială, de toate, cu mare plăcere,
fără să simt presiunea ideologică. Iar când era de pus un citat din tovarășul
Ceaușescu în capul unui articol, avea grijă redactorul șef –adjunct sau
secretarul de redacție, nu trebuia să-mi bat capul cu asta. Eu personal am avut
un regim special din cauza faptului că fusesem catalogat că nu am cap politic,
deci nu sunt bun să scriu discursuri, materiale politice, iar asta imi dădea
posibilitatea de a scrie ce-mi plăcea.
I.C. Astă era un noroc până la urmă. O.A. Un noroc, pentru că altfel nu mai
scăpai de conferințe și congrese și asta îmi dădea posibilitatea să scriu exact
ce-mi făcea plăcere. Nu cred că sunt multe lucruri pe care le-am scris de care
să mă jenez.
I.C. Era un ziar de prânz?O.A. Da.
I.C. La cât apărea?O.A. La ora 12, 12.30 trebuia să fie pe piață. Țin minte,
el intrase într-un fel de reflex al cetățeanului. Era, într-un fel, și revanșa
față de presa de dimineață. Toată lumea citea un ziar de dimineață: Scânteia,
Scânteia tineretului, Munca sau România Liberă. Pe-astea le citea mai mult
printre rânduri. Venea Informația, la prânz, în care putea să citească direct
niște lucruri, și cred că asta a fost principala explicație pentru care după
Revoluție, Libertatea nu a mai putut să apară la prânz, foarte multă vreme.
Dealtfel, prin 94 sau 95 s-a mutat de dimineață. Era bătălia prea mare dimineața
pe evenimente ca să mai poți veni cu ceva la prânz. Aici am avut o discuție
foarte aprinsă, prin 98, cu Sârbu, când am făcut „Informația de prânz”.
I.C. De ce a eșuat ideea? De ce nu a mers?O.A. El a vrut să facă un ziar de
prânz. N-a mers pentru că nu mai putea să meargă ideea de prânz. I-am adus și
exemple. În Hamburg era un ziar, „Ziarul de prânz”, care apărea dimineața,
pentru că nu mai exista nicăieri un ziar de prânz. Nici în Paris. I-am spus că
pierdem, pierdem și bani, dacă ne încăpățânăm să apărem la prânz – cu atât mai
mult cu cât difuzarea unui singur ziar necesită cheltuieli pre mari. El nu a
avut tăria să renunțe atunci la spațiul tipografic, avea tipografie, la spațiul
de dimineață, de o oră jumătate, două, ca să scoată Informația de prânz,
împingând mai devreme sau mai târziu Ziarul financiar, care a fost dragostea lui
totală, și pentru ea a sacrificat aproape tot. A sacrificat practic și toți
banii pe care i-a băgat în Informația de prânz.
I.C. Când a apărut?O.A. În 99.
I.C.Cât timp?O.A. A apărut 6 luni.
I.C. De ce nu a mers? De ce nu merg la noi ziarele de prânz? În perioada
interbelică erau ziarele de prânz. Era Le Monde în Franța. O.A. Nu s-a vândut.
Tocmai pentru că dimineața se dă bătălia, de dimineața până la prânz nu-ți mai
rămân multe lucruri pe care să le adaugi și costa prea mult difuzarea.
I.C. Și Le Monde cum apare?O.A. Nu mai apare la prânz, nu mai apare niciun
ziar de prânz.
I.C. La un moment dat se discuta la Zig Zag, Octavian Mitu vroia să facă un
ziar de seară – „Seara”. O.A. A făcut o lună și ceva, dar nu a mers. Oamenii
cumpără ziarele de dimineața, s-a întărit acest reflex.
I.C. Va supraviețui presa la concurența cu televiziunea?O.A. Trebuie să
supraviețuiască, probabil nu la nivelul de acum, însă nu se exclud. Țin minte că
a fost o dispută foarte mare în străinătate despre concurența dintre televiziune
și cinematograf. Și cinematograful și televiziunea nu cred că sunt genuri care
se vor exclude vreodată total, sau cartea. Cartea, bineînțeles că este în
suferință, pentru că geneația noastră cel puțin a citit enorm. Stau și mă
crucesc cât de puțin am citit după Revoluție, mi-e și jenă de foarte multe ori.
Dar asta nu înseamnă că nu există cartea și nu rezistă. Mi-aș fi vândut și
sufletul atunci pentru o grămadă de titluri pe care le văd acum pe tarabe, și pe
care atunci nu le găseam. Țin minte ce satisfacție era atunci să scotocești prin
librărie și găsești o anumită carte. Presa se va restrânge, își va restrânge
aria și va deveni mult mai specializată. Revoluția asta se va produce în
detrimentul ziarelor generaliste.
I.C. Spuneai ceva interesant mai înainte că ziarele le fac echipele. Dar nu
ai impresia că, cu excepția lui Sorin Roșca Stănescu, nu mai e nicio
vedetă-gazetar șef? Hai să-i luăm pe ziariști: etapa asta nu mai există, adică
în fruntea gazetei nu mai e ăla, nu mai e ziarul lui Andronic, lui Cristoiu, a
dispărut asta?O.A. Nu, a dispărut asta, acum e ziarul proprietarului
I.C. Se scot bani din presă?O.A. Eu cred că 5-6 ziare scot bani din vânzări
și publicitate.
I.C. Dar dintre televiziuni?O.A. Și dintre televiziuni, tot atâtea.
I.C. De ce a eșuat tele 7abc?O.A. Tele 7 a avut o istorie foarte interesantă,
nu a eșuat, s-a târât spre dispariție. Tele7 a fost prima televiziune
alternativă, de reușită. E drept că atunci, patronul, Marcel Avram, a băgat bani
și a beneficiat de personal specializat din TVR, a fost primul loc unde s-a
deversat excesul de personalul specializat din televiziunea, numai că acestă
chestiune nu a durat din cauza fricțiunilor interne, din cauz faptului că
intervenise în management răposatul Opriș, care nu era foarte talentat și care
avea o nevastă care-l cenzura foarte mult, și oamenii s-au împrăștiat. Odată cu
oamenii a căzut și postul. Țin minte că Tele 7 a fost al doilea post de
televiziune. După el a explodat Pro Tv-ul, iar pe bătălia dintre ProTv și Tele 7
a apărut Antena 1. Momentul de vârf al Antenei 1, când a sărit în audiență, a
fost alegerile din 96, când Antena a găzduit „Turneul candidaților”. Atunci a
fost singura oară când un post de televiziune a beneficiat de prezența tuturor
candidaților, a tuturor formațiunilor, a reușit să adune toate forțele politice,
ba mai mult, toată presa a cooperat, majoritatea ziarelor au contribuit la acest
turneu al candidaților. Așa ceva nu s-a mai întâmplat de atunci. Atunci tu
făceai introducerile zilnice, în care făceai un comentariu. Era primul tău
comentariu de televiziune.
I.C. Cum moare un post de televiziune? De ce nu ia nimeni Tele 7 abc?O.A.
Pentru că este plin de datorii. Domnul Robinson a sperat, când l-a luat de la
Marcel Avram, că va putea face ceva. A jucat totul pe Florin Călinescu. Mai ții
minte, cu mega emisiunea aceea, cu premiul de 1 milion care nu mai venea
niciodată. Deci nu a reușit decât să mai piardă, tot vreun milion.
I.C. Ar fi un brand?O.A. Eu cred că ar fi. Când l-am întrebat pe Tatulici de
ce l-au numit așa, nu a știut să-mi dea o explicație. Așa i-a venit la vremea
respectivă.
I.C. Deci el acum există? Mai are licență?O.A. Nu mai emite. Nu cred că mai
are nici licență. De un an și ceva. Dar are datoriile, un munte de datorii, în
special pe asigurări sociale, oamenii de acolo plecau, nu li se închideau
cărțile e muncă.
I.C. Ai fost și moderator la Senso? Mai există?O.A. Senso există, însă a avut
un mare ghinion. Doamna Anca Vlad s-a luat la trântă dreaptă cu Anderson,
patronul de la UPC. Avea un contract nu foarte clar, l-a amenințat că-l dă în
judecată și îi cere despăgubiri enorme, iar atunci doamnul respectiv a scos-o
din grila de cablu.
I.C. De ce nu mai faci talk-show?O.A. În primul rând pentru că agenția mi-a
captat în foarte mare măsură atenția și forțele. Are deja 5 ani. Am creat-o
plecând de la nimic. În momentul de față, deși nu cred că pot fi comparate, dar
Mediafax este o agenție foarte bună, dar are o vechime, nu pot să uit că am fost
primul abonat al lui Sârbu, NewsIn, s-au băgat acolo o grămadă de bani, gurile
rele spun că ar fi vreo 2 milioane de euro până acum. Este foarte bine susținută.
I.C. Dar nu a spart avioane.O.A. N-a spart, probabil că o agenție nici nu
reușește să spargă.
I.C. E greu să concurezi cu Mediafax. O.A. Este foarte greu și din punct de
vedere al structurii, al organizării. Dar, vreau să spun că AMOS News este prima
dintre agențiile de presă în clasamentul pe care-l face Traffic, de pe Internet.
Avem în jur de 8000-9000 de cititori unici zilnic. Mai mulți decât multe ziare
cu pretenții.
I.C. Aveți un contract cu Kappa?O.A. Nu. Ei monitorizează intrările pe site-uri.
I.C. Editorialul pe care-l publici în fiecare zi, în Azi, este pe site?O.A.
Nu este în site-ul agenției.
I.C. Îl dai doar la Azi sau și la alte gazete?O.A. Apare în 5 sau 6 gazete:
în Agenda la Timișoara, la Brașov, la Vaslui, la Curtea de Argeș.
I.C. E bun, eu îl citesc. Nu pentru că este la „Azi”, ziar care îmi place, ci
pentru că este pe ultima pagină, pentru că e scriitură, chiar dacă spui că
viitorul presei va fi al roboților, adică îl citesc cu plăcere. Suntem amândoi
de acord că nu suntem împotriva celor care laudă, dar ei nu laudă argumentat.
După primele fraze știi despre ce e vorba.
I.C. Te surprind aceste laude aduse lui Traian Băsescu sau în general
președinților?O.A. Mă surprinde faptul că după 17 ani, de când am ieșit din
sistemul ăla, se mai poate practica o astfel de gazetărie, devoțiunea asta de
tip stalinist, numai Stalin mai era iubit în halul ăsta, necondiționat.
I.C. Dar chiar e iubit?O.A. Probabil că da, n-am niciun motiv să cred că
Traian Ungureanu nu e sincer, că face jocul cuiva. Cred că e foarte sincer.
I.C. Am citit că ai scris ieri un editorial despre Năstase. Parcă la un
moment dat nu-l simpatizai?O.A. Nu, cred că el nu mă simpatiza prea tare. Era
alimentat foarte des de Dorina Mihăilescu, știu sigur, care reușise să-i bage în
cap că eu sunt unul din inamicii lui, datorită faptului că aș fi un apropiat al
lui Iliescu. Eu îl stimez foarte mult pe Iliescu și cred că e un politician
eminent, poate singurul „animal” politic din galeria care a defilat până acum.
Dar asta nu mi-a adus niciun beneficiu și nu am avut nicio obligație față de
domnia sa, cu atât mai puțin mă face să am o rezervă nefirească față de Năstase.
Am scris și l-am criticat când am crezut că face boacăne.
I.C. Dar spuneai că acum ai încredere. Mi-a plăcut. Cred că ești al doilea om,
alături de mine, care pariezi pe el. De ce?O.A. Îi simt lipsa. A lăsat un gol.
Nimeni n-a reușit să-i ocupe locul. După mine este cel mai bun produs politic de
după Revoluție. Iliescu vine de dinainte. El a fost o emblemă și cred că s-a
schimbat și percepția publică despre el, toate boacănele astea cu termopane, cu
aiureli au reușit să întoarcă, pentru că aroganța lui și faptul că pierduse la
un moment dat contactul cu realitatea, i-au creat o rezervă.
I.C. Ai fost la lansarea cărții lui?O.A. Da, am fost.
I.C. Nu te-a surprins că erau mulți politicieni? Te așteptai să vină
atâția?O.A. Ba da, m-a surprins. Mulți au venit cred din curiozitate. Să-l vadă,
să simtă ce se mai întâmplă, alții pentru că țin la el în mod efectiv, alții
cred în el. Cred în revenirea lui. Și eu cred că va reveni, este nevoie de el.
Și cred că a învățat ceva, a devenit mai realist și poate mai uman.
I.C. Mai faci caricaturi? Unde apar?O.A. Da, sigur că da. Apar tot în ziarele
de care am amintit. Am înțelegeri cu mai multe publicații din țară și din
București, și le public în fiecare zi.
I.C. Dacă aș face un cotidian ți-aș da caricatura în centrul paginii întîi,
pentru că în perioada interbelică acolo era. O.A. S-ar putea să se revină. Din
păcate caricatura a suferit un declin datorită faptului că până în 89 caricatura
servea unui tip de comunicare, complice. Nimeni nu putea să garanteze că ceea ce
spui tu în desenul ăla e chiar așa și nu ceea ce interpretează cineva. Aluzia
era gustată sau mișcarea a doua, planul doi, unde putea să ducă chestiunea asta.
Saloanele de umor, cele anuale, erau adevărate evenimente. Lumea venea tocmai ca
să vadă, să mai guste ce mai „pișcă” ăștia. Acum când poți să spui totul în gura
mare totul, nu mai e nevoie de aluzii, a pierdut din capacitatea de comunicare
pe care o avea.
I.C. Ai făcut vreodată vreo emisiune cu Traian Băsescu? Când?O.A. Da, am
făcut mai multe. Am făcut la Antena 1 prima emisiune cu el după ce și-a dat
demisia din Parlament, în 95, și s-a pus la dispoziția Parchetului. Atunci a
putut să-și spună pentru prima dată părerea, era boicotat de celelalte
televiziuni. Apoi am făcut și la ProTv.
I.C. S-a perfecționat?El a fost întotdeauna un excelent actor de televiziune.
Făceai rating cu el, indiferent despre ce era vorba. Ultima emisiune am făcut-o
la Tele 7 când se pregătea să-l dea jos pe Roman. Știu că i-am spus înainte de
emisiune că vreau să-l întreb și chestia asta și m-a rugat să nu spun că nu se
știe încă și e foarte delicată chestia asta.
I.C. Te-ai mai întâlnit cu el? O.A. Nu.
I.C. Ai face o emisiune acum cu el?O.A. Aș face.
I.C. Ai curaj?O.A. Da, deși este redutabil, este interlocutor care te poate
călca în picioare, dacă nu ești atent.
I.C. A fost Octavian Andronic, deja un maestru al presei românești.