Ziarul personal Octavian Andronic
29 Mar 2024 - 00:08
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

''Au auzit de legea care s-a dat în vigoare și le e teamă să se mai întoarcă acasă!''

-- Mamă de căpșunari din Spania

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 

"Ora presei cu Ion Cristoiu" - File din istoria presei românești cu Octavian Andronic
.: Data 08-Iun-2007 :: Accesări: 2074 :: Tipărețte pagina curentă :: Tipărește tot:.

Invitat la „Ora presei cu Ion Cristoiu”, de la Antena 2, jurnalistul Octavian Andronic a vorbit despre „Libertatea”, primul ziar liber al Revoluției, și despre evoluția presei în perioada postdecembristă. Redam integral textul emisiunii difuzate in data de 8 iunie 2007..

 

I.C. Vom discuta despre Libertatea, primul ziar liber al Revoluției.

La ora 12.45, 22 decembrie, Octavian Andronic este deja un stâlp al presei românești post-decembriste, a fost după asta mult timp director, apoi la Tele 7 abc. A fost și o discuție cu Cronica Română. 

O.A. Șefii tăi de la Antenă știu că m-ai invitat?I.C. Eu nu-i întreb. De ce?

O.A. Am crezut că-i întrebi. Pentru că am avut sentimentul, timp de un an de zile, cât am făcut parte din trustul Intact, prin agenția de presă AMOS News, că am un  embargo pe televiziunile trustului. Nu am fost invitat niciodată, la nicio emisiune. I-am exprimat această nedumerire părintelui fondator. Nu te plac oamenii, a fost răspunsul. M-am întrebat atunci care vor fi criteriile pentru care să poți fi plăcut aici, și să poți avea acces.   

I.C. Când au de făcut un talk-show, fetele din echipă,  îți dau o listă redusă în carnețelele lor, de câteva pagini, probabil era o filă cu numele tău care a căzut. O.A. Am pus invitația de astăzi pe seama faptului că exact din această săptămână agenția AMOS News nu mai face parte din trust.

I.C. Nu știam nimic. Discutam cu Mihaela , producătoarea, să discutăm o dată cu Octavian Andronic despre Libertatea. Gata, a ieșit AMOS News din trust?

O.A. Ne-am separat. A fost o asociere care a durat un an și ceva. Nu a mers, pentru că din nefericire, agenția nu a beneficiat de niciun suport din partea grupului. În timp ce la grupul Realitatea s-a promovat NewsIn până peste cap, aici nu s-a întâmplat deloc acest lucru. Nu am o explicație. Și nu mai are acum nicio importanță.

I.C. Și eu m-am mirat că AMOS News nu este inclusă, în sensul să fie folosite știrile. O.A. Ba din contră, erau folosite știrile celorlalte agenții.

I.C. Și cu Cronica Română?O.A. La sfârșitul săptămânii trecute instanta s-a pronunțat la recursul făcut de Standard Media SRL, firma care editează Cronica , recursul a fost respins, sentința a rămas definitivă, în virtutea ei ar trebui să fiu repus în funcție.

I.C. Trebuie explicat, ce a fost acolo? Erai director?O.A. Am fost director executiv la Cronica Română din martie anul trecut. În septembrie am fost „dat afară”. A fost o desfacere de contract de muncă total nelegală, pe care instanța a sancționat-o, și a dispus repunerea mea în funcție și plata drepturilor salariale pe toată perioada care s-a scurs până în acest moment. Se pare că nu mai există acum la Cronica Română nu mai există nici postul de director, nici Horia Alexandrescu nu mai este director executiv, cel care a venit după mine. Cred că a pățit și el același lucru, cred că l-a supărat cumva pe omul din umbră al acestei gazete. Culmea este că această gazetă are un om din umbră, pe Dinu Săraru, eternul Dinu Săraru, profitorul tuturor regimurilor.  

I.C. De ce este omul din umbră?O.A. El este șeful pe linie masonică al proprietarului, Șindilaru, un domn de la Iași, un om dealtfel cumsecade, care nu are treabă nici cu presa, nici cu alte lucruri.

I.C. Este mason?O.A. Domnul Săraru este mason, are chiar un rang înalt. Au fost și comunicate oficiale.

I.C. Câți patroni post-decembriști ai schimbat?O.A. Nu am schimbat prea mulți. Perioada cea mai fastă a fost aceea fără patron, cea de la Libertatea, din 89 până prin 95, când am făcut acea asociere cu grupul Ringier, care a achiziționat pachetul majoritar. L-am avut apoi  patron pe Sârbu, la Pro Tv și la ziarul Informația de prânz, pe care l-am scos acolo, am mai avut un patron la Tele 7abc, Robinson, și pe acest domn Șindilaru, de la Iași.

I.C. Crezi în teoria cu mogulii?O.A. Nu prea cred. Și am să-ți spun de ce. Cunosc cel puțin un caz, foarte bine. Al lui Dan Voiculescu. Nu l-am văzut pe Dan Voiculescu dând indicații. Din contră, dacă ar fi să-i reproșez ceva, ar fi tocmai această lejeritate cu care tratează grupul pe care l-a fondat. Nu cred, nu-l văd nici pe Vântu chemându-l pe Tatulici și spunându-i, "mâine îl bușești pe ăla sau dă-i în cap celuilalt". Vântu e un om pragmatic, am avut prilejul să-l cunosc și pe el, îl interesează să câștige bani dintr-o afacere, știe să și piardă, dar nu-l văd cu o direcție politică. Sârbu este poate singurul manager adevărat de presă pe care îl are țara asta, este un tip deștept, are un talent înnăscut pt a face bani din presă și pentru a face presă de calitate. ProTv a fost cea mai spectaculoasă construcție media din România. Deși este departe de a fi un democrat. E un dictator!

I.C. Crezi că trebuie un talent de manager de presă, sunt și moguli netalentați?O.A. Da, trebuie. Cred că există și moguli care nu au talent, dar nu-mi cere să nominalizez.  I.C. De ce au investit ei în presă?O.A. Există ideea asta, că prin presă poți să-ți ajuți afacerile, poți să-i sensibilizezi pe unii și să-i bușești pe alții și să-ți faci astfel loc în peisaj. După mine unul dintre aceștia, care nu merge pe această linie, deși aparențele sunt împotriva lui,  este Dinu Patriciu. Mi-a mărturisit acum un an, înainte să facă grupul de presă, că-i vine să-și dea palme că nu a intrat în presă, în urmă cu 10-12 ani, când cheltuielile erau mai mici, erau mai ieftine ziarele, dar el spune că prietenii și patronii  lui americani i-au spus să se ocupe de petrol și să lase presa. Și a ajuns să constate că presa devine din ce în ce mai mult o afacere, că aici se învârt bani mulți, el ar fi putut să aibă un avans foarte mare de atunci. Probabil că nu și-a pierdut speranța ca să ia avansul ăsta și de-acum. El a pus pe picioare foarte repede această afacere.

I.C. Dar nu se prea vede.O.A. Nici nu se poate vedea în câteva luni, deja a trecut acea perioadă fastă, când ne strângeam trei oameni, cu econimiile de-acasă, și făceam un ziar și exploda. Tu ai făcut cea mai elocventă experiență de acest gen și nu cred că Evenimentul l-ai început cu mulți bani.

O.A. Nu, nu erau banii mei , erau cei care au ieșit de la Expres Magazin, iar ziarul l-am făcut într-o cameră.

I.C. Cred că ați recunscut acest ziar, care nu mai are nicio legătură ce cel de-acum. Este Libetatea de sâmbătă, 23 decembrie. Chiar nu aveați nimic cu femei goale? O.A. A fost primul ziar care a apărut fără nicio aprobare.

I. C. Și cum, cine a dat aprobare?O.A. Era 22 decembrie 89, elicopterul de pe CC decola, în redacția Informația toată lumea stătea într-un birou și urmărea emisiunea. În dimineața aceea eu îmi dădusem demisia de la ziar. M-am prezentat la fostul meu redactor șef, Dumitru Tîrcob îl chema, vă predau legitimația pentru că nu pot să stau și să nu scriu nimic despre ce s-a întâmplat azi-noapte. El a făcut ochii mari, mai ales că în cabinetul lui era și secretarul cu propaganda de la municipiu, Croitoru.

I.C. Nu era Croitoru chiar așa de...O.A. Nu, nu era. M-am dus acasă, am plecat, convins că urma să vină Securitatea să mă umfle, deși imi dădeam seama că la momentul acela Securitatea nu avea timp de mine. Și pe la prânz am primit un telefon de la colegi, să vin la redacție. Toți stăteau într-un birou și se uitau la televizor și i-am întrebat atunci, "de ce stați, ce faceți, haideți, trebuie să scoatem ziarul". Cineva a întrebat atunci "ce ziar?", Au fost mai multe voci, toți aveau în minte strigătul de „libetate”. Ăsta e, și toți s-au apucat să scrie. Tipografii au fost de  acord fără nicio ezitare. A fost primul ziar, de pânî în 22 decembrie, apărut fără nicio aprobare și fără investitori. Investitorul era încă statul și a fost gratis. Primele 300.000 de exemplare în acea zi care au fost distribuite de oamenii din redacție, fiecare a luat cîte un teanc și s-a dus la casa lui și de mașinile Rodipet-ului, care au mers în toate zonele Bucureștiului.

I.C. De ce nu ai primul număr, că este un număr istoric?O.A. Nu l-am găsit acum. Am chiar și placa de zinc.

I.C. N-ar trebui să facem un muzeu al jurnalismului?O.A. Ar trebui.

I.C. Nu ești membru înclub. Ce face Clubul Român de presă?O.A. Eu nu sunt membru în Club. Mi-am dat demisia, în 97. 

I.C. Nici eu nu sunt. O.A. Formatul ăsta a fost marea noastră suferință, vreme de vreo doi ani de zile apăream cinci zile pe săptămână în patru păginuțe, în timp ce toată presa se lăfăia în formatul mare, pe noi ne făcuseră mici. Atât de adâncă a fost întipărită în mintea noastră imuabilitatea sistemului, că ne-au trebuit vreo 4-5 zile să ne dăm seama că putem să-l facem format mare și nu întreabă nimeni nimic. Și într-adevăr, din al cincilea sau al șaselea număr a apărut pe format mare. 

I.C. Cine dădea banii?O.A. Statul, editura Scânteia.

I.C. "De la etajul 1 al Palatului Victoria al Frontului Salvării Naționale", semnează Sorin Roșca Stănescu și Horia Tabacu, semnează doi înși? De ce doi?

I.C. Un alt articol din Libertatea, ăsta e reportaj, Octavian Andronic-"Noaptea în care nu s-a întâmplat nimic", de ce nu s-a întâmplat nimic?

O.A. În seara de 21 spre 22 am fost aproape de Piața Universității, la un coleg, de unde se putea vedea ce se întâmpla în Piață. Pe la ora 2.30 dimineața, după ce s-a terminat, când am plecat spre casă, am fost foarte mirat că am traversat o grămadă de baraje de polițiști, fără să fiu întrebat nimic. Am ajuns acasă și am început să scriu ce se întâmplase în noaptea aceea. Nu știu de ce. La ora 5 dimineața când a început radioul am așteptat înnebunit să văd ce s-a întâmplat. O voce veselă spunea „Bună dimineața!”, deci nu se întâmplase nimic. La momentul acela, nu știu de ce, dintr-un soi de nebunie, la momentul acela nu avea nicio utilitate ceea ce scrisesem. Nici prin cap nu-mi trecea că va putea vreodată fi publicat.  

I.C. Pot să citesc aici "Ultima oră"."În timp ce se lucrează la scoaterea Libertății în Palatul Universul, în turn s-a declanșat un incendiu pus la cale de elemente criminale. Pompierii se luptă cu flăcările, suntem aici ziariști, tipografi. Ediția de azi apare sub gloanțele care împroașcă Universul".

O.A. Trăgeau în turn crezând că acolo sunt teroriști și au tras până au dat foc. Gărzile, soldații.

I.C. Acum te uiți cu ironie, cu nostalgie?O.A. Nu, mi s-ar părea o neghiobie să faci haz de niște momente în care totul s-a schimbat. Dacă stau să mă gândesc bine pot să-mi reproșez niște gesturi care pot părea azi teatrale, dar ele izvorau dintr-un sentiment care ne copleșise.

I.C. Știm de Sorin Roșca Stănescu

I.C. Horia Tabacu este și șef pe la Cancan.

I.C. Eugen Eftimiu?

I.C. Octavin Andronic este și el o personalitate. 

I.C. Neli Papuc? O.A. A lucrat mult timp în presă, acum lucrează cred pe la Primăria sectorului 3.

I.C. Maria Rădulescu mai lucrează?O.A. Nu. 

I.C. Romeo Groapă? O.A. Nu mai știu nimic de el.

I.C. Ileana Coman?O.A. A murit.

I.C. Liviu Nistor?O.A. Nu mai știu nimic nici de el.

I.C. Florin Rădulescu Botică? Ce s-a întâmplat cu el? O.A. A avut o carieră uluitoare, el a fost secretar de partid la Informația, la apoape o lună de la înființarea Libertății am făcut noi un fel de lustrație naivă și i-am sugerat că ar fi bine să plece în altă parte. A plecat la Dimineața (Ziarul FSN-ului), acolo s-a afirmat și a ajuns apoi parlamentar, în două sesiuni, după a doua trebuia să plece ambasador în Elveția, numai că s-a schimbat regimul. A venit regimul Constantinescu. Era un gazetar o­norabil.

O.A. Dacă dai pe prima pagină o să găsești un nume care ți-e cunoscut.

I.C. Da, Stelian Moțiu. O.A. Care a venit la Informația de la Viața Studențească, izgonit pentru poeziile Anei Blandiana. Era un gazetar talentat. Păcat că a murit. 

I.C. Mircea Popa? Este cel cu agenție, cu Uniunea Sovietică.

I.C. Sorin Roșca lucra la voi atunci?O.A. Da. Lucra de câțiva ani.

Încă un nume. Val Voiculescu?Val Voiculescu a lucrat cu mine la Libertatea, până în 1998.

O.A. O să-ți spun o poveste interesantă, și ai să vezi de unde mi se trage chestia cu Cronica Română. În timp ce se pregătea primul număr al ziarului a venit la mine Dumintru Târcob, fostul redactor șef și mi-a zis: „E Săraru la mine cu un articol, scapă-mă de el, e cu un articol vrea să-l publice. Avusesem cu Săraru niște experințe neplăcute. Îi ceruse o dată unui fost redactor-șef al meu să mă dea afară pentru că l-aș fi vorbit de rău într-o cârciumă. Săraru scrisese un articol pentru primul număr al Libertății. Mi-am luat inima în dinți și i-am spus: „nu aveți autoritatea morală și de niciun alt fel să semnați alături de noi în acest număr”. "Cum, eu, scriitorul Săraru? Nu, dumneavoastră, nu puteți. Cine spune asta? Eu vă spun". Ne-am mai împăcat noi, dar când a avut prima ocazie...

I.C. Ce înseamnă „reintegrat prin hotărâre judecătorească”? N-am mai auzit de un șef reinegrat. O.A. Așa a hotărât instanța, să fiu repus în funcția de director executiv.

I.C. Înseamnă că te duci cu executorul?O.A. Da, mă voi duce cu executorul judecătoresc.

I.C. Mai sunt câteva nume interesante aici. Emil Jurcă?O.A. Da, Emil Jurcă a fost adjunctul meu la Libertatea până în 1995, când am făcut combinația cu Elveția.

I.C. De ce ați făcut combinația aia? Ați făcut-o SRL la un moment dat. Ați câștigat suficienți bani?O.A. Nu, i-am câștigat, i-am pierdut, timpurile au fost mai nefavorabile, iar noi nu aveam experiența managerială.  Am avut o ofertă din partea trustului Ringier, care deschisese în România capitalul, cu un an în urmă, și am vândut trei sferturi din pachetul de acțiuni. Libertatea ca SRL nu a putut să facă nicio mișcare pentru că era o cooperativă, eram circa 30 de inși în acea redacție, toți cu drepturi egale, și toți putând să dea veto la orice decizie. În mintea tuturor era ideea că orice inițiativă ar duce la un câștig ilicit pentru cel care o promovează, și o lăsai baltă. Mărturisesc că atunci am avut mai multe oferte din partea unor „moguli” naționali, însă am considerat că un editor de meserie cum era Ringier oferă mai bune șanse ziarului, pentru a rezista.

I.C. Era specificat în contract să rămâi director?O.A. Da, trei ani.

I.C. Știai că au de gând să schimbe?O.A. Nu.

I.C. Libertatea era un ziar serios. O.A. Da, era chiar un ziar serios. Prin 98 a venit o delegație de la Zurich cu un dosar, și au spus că noi vrem ca ziarul să arate așa. Făcuseră un mic studiu, deci vroiau să arate ca Blick-ul lor, era un ziar de mare succes, există și acum. Sincer, m-am opus. Credeam că la noi încă nu merge așa ceva, un ziar de tip mc-paper pentru că cititorul român era un cititor școlit de-a lungul timpului, nu poți să-i arunci o chestie ca asta. "Făceți-l, dar eu vă spun la revedere", și am plecat. Din păcate ei au avut dreptate. Cititorul a înghițit produsul asta ca pe cea mai mare momeală. Uite că Libertatea este și astăzi ziarul cu cel mai bun tiraj.

I.C. Când venise planul, erau și femeile alea goale?O.A. Era, era totul prevăzut acolo. Eram convins că nu ține o astfel de formulă, plecând de la ceea ce făcusei tu cu Evenimentul Zilei. Evenimentul Zilei nu a fost un tabloid, a fost o mixtură de elemente de tabloid cu cele serioase. Aud că se face bășcălie acum de găina cu pui vii, dar a fost un brand în presă găina aia. Acum se pare că e vremea acestor tabloide. A apărut acest Click care este aproape identic cu Libertatea, este programatic identic.

I.C. Se mai poate trăi azi din tiraj? O.A. Nu ca altădată, nu ca pe vremea celor 600.000 de exemplare ale tale. Se poate trăi și eu cred că e necesar. Să luăm exemplul Elveției. Acolo sunt doi poli, este Blick-ul cu 300.000 de exemplare, ceea ce pentru Elveția este o performanță, și Neue Zuricher Zeitung, care are doar 50.000 de exemplare, dar este considerat la ora actuală cel mai puternic ziar din Elveția, pentru că face o presă de calitate,  atrage o publicitate de calitate, de valori mari  și de-asta rezistă în formula asta. La noi este o inflație de titluri, sunt prea multe ziare pentru un popor atât de mic. Puține din ele rezistă pe baze economice naturale, din încasări, publicitate și vânzare, restul sunt susținute pe alte căi, să servească unor interese când va fi nevoie de ele, dacă este nevoie de ele. 

I.C. Ai fost trecut printre dinozauri?  O.A. Cred că da, inevitabil. Cred că și ăsta a fost un fenomen normal. Pentru că se schimbă un lucru fundamental în presă, nu mai este vremea vedetelor în presă, ci a gazetarilor mai mult anonimi, a echipelor. De exemplu la Libertatea, spune-mi un nume de ziarist de-acolo. Nu sunt, dar echipa a fost și este eficientă împreună.

I.C. Nu prea e bine că nu mai ai nume, semnături.O.A. Nu, dar probabil că ăsta e cursul, trendul, din ce în ce mai mult ziarul devine o marfă, un produs.

I.C. Așa este. Am văzut și Blick-ul e la fel, și la Praga e o Libertate, toate sunt la fel. Va fi presa ca un fel de gumă de mestecat?

O.A. Cred că da. Deja locul presei, cotidiane în general, l-a cam luat televiziunea. Ea face ediții taboide tot mai des și mai multe, cred că e și mai comod pentru individ, decât să citească ziarul, mai bine stă în fața televizorului cu o cafea și primește toate impulsurile, fără să facă niciun efort.      

Partea II

I.C. Iată cum arăta numărul 2 al Libertății.O.A. Este prima atestare documentară a Revoluției, acest ziar.

I.C. Ai lucrat înainte la Informația, cât?  Era un ziar bun?O.A. 20 de ani. Era cel mai bun ziar din vremea aceea. .

I.C. De ce?O.A. Pentru că, după fiecare ședință de sumar, secretarul de redacție întreba: „Pentru cititor ce dăm astăzi?”

I.C. Da, asta nu știu mulți astăzi.O.A. Informația a avut șansa de a nu fi obligată precum celelalte ziare să găzduiască toată încărcătura de materile oficiale, ideologice, și toate cele de genul ăsta. În Informația se mai scria și pentru cititor. Erau problemele sociale. Eu am lucrat acolo 20 de ani ca reporter, scriind reportaj economic, anchetă socială, de toate, cu mare plăcere, fără să simt presiunea ideologică. Iar când era de pus un citat din tovarășul Ceaușescu în capul unui articol, avea grijă redactorul șef –adjunct sau secretarul de redacție, nu trebuia să-mi bat capul cu asta. Eu personal am avut un regim special din cauza faptului că fusesem catalogat că nu am cap politic,  deci nu sunt bun să scriu discursuri, materiale politice, iar asta imi dădea posibilitatea de a scrie ce-mi plăcea.

I.C. Astă era un noroc până la urmă. O.A. Un noroc, pentru că altfel nu mai scăpai de conferințe și congrese și asta îmi dădea posibilitatea să scriu exact ce-mi făcea plăcere. Nu cred că sunt multe lucruri pe care le-am scris de care să mă jenez.

I.C. Era un ziar de prânz?O.A. Da.

I.C. La cât apărea?O.A. La ora 12, 12.30 trebuia să fie pe piață. Țin minte, el intrase într-un fel de reflex al cetățeanului. Era, într-un fel, și revanșa față de presa de dimineață. Toată lumea citea un ziar de dimineață: Scânteia, Scânteia tineretului, Munca sau România Liberă. Pe-astea le citea mai mult printre rânduri. Venea Informația, la prânz, în care putea să citească direct niște lucruri, și cred că asta a fost principala explicație pentru care după Revoluție, Libertatea nu a mai putut să apară la prânz, foarte multă vreme. Dealtfel, prin 94 sau 95 s-a mutat de dimineață. Era bătălia prea mare dimineața pe evenimente ca să mai poți veni cu ceva la prânz. Aici am avut o discuție foarte aprinsă, prin 98, cu Sârbu, când am făcut „Informația de prânz”.

I.C. De ce a eșuat ideea? De ce nu a mers?O.A. El a vrut să facă un ziar de prânz. N-a mers pentru că nu mai putea să meargă ideea de prânz. I-am adus și exemple. În Hamburg era un ziar, „Ziarul de prânz”, care apărea dimineața, pentru că nu mai exista nicăieri un ziar de prânz. Nici în Paris. I-am spus că pierdem, pierdem și bani, dacă ne încăpățânăm să apărem la prânz – cu atât mai mult cu cât difuzarea unui singur ziar necesită cheltuieli pre mari. El nu a avut tăria să renunțe atunci la spațiul tipografic, avea tipografie, la spațiul de dimineață, de o oră jumătate, două, ca să scoată Informația de prânz, împingând mai devreme sau mai târziu Ziarul financiar, care a fost dragostea lui totală, și pentru ea a sacrificat aproape tot. A sacrificat practic și toți banii pe care i-a băgat în Informația de prânz.

I.C. Când a apărut?O.A. În 99.

I.C.Cât timp?O.A. A apărut 6 luni.

I.C. De ce nu a mers? De ce nu merg la noi ziarele de prânz? În perioada interbelică erau ziarele de prânz. Era Le Monde în Franța. O.A. Nu s-a vândut. Tocmai pentru că dimineața se dă bătălia, de dimineața până la prânz nu-ți mai rămân multe lucruri pe care să le adaugi și costa prea mult difuzarea.

I.C. Și Le Monde cum apare?O.A. Nu mai apare la prânz, nu mai apare niciun ziar de prânz.

I.C. La un moment dat se discuta la Zig Zag, Octavian Mitu vroia să facă un ziar de seară – „Seara”. O.A. A făcut o lună și ceva, dar nu a mers. Oamenii cumpără ziarele de dimineața, s-a întărit acest reflex. 

I.C. Va supraviețui presa la concurența cu televiziunea?O.A. Trebuie să supraviețuiască, probabil nu la nivelul de acum, însă nu se exclud. Țin minte că a fost o dispută foarte mare în străinătate despre concurența dintre televiziune și cinematograf. Și cinematograful și televiziunea nu cred că sunt genuri care se vor exclude vreodată total, sau cartea. Cartea, bineînțeles că este în suferință, pentru că geneația noastră cel puțin a citit enorm. Stau și mă crucesc cât de puțin am citit după Revoluție, mi-e și jenă de foarte multe ori. Dar asta nu înseamnă că nu există cartea și nu rezistă. Mi-aș fi vândut și sufletul atunci pentru o grămadă de titluri pe care le văd acum pe tarabe, și pe care atunci nu le găseam. Țin minte ce satisfacție era atunci să scotocești prin librărie și găsești o anumită carte. Presa se va restrânge, își va restrânge aria și va deveni mult mai specializată.  Revoluția asta se va produce în detrimentul ziarelor generaliste.

I.C. Spuneai ceva interesant mai înainte că ziarele le fac echipele. Dar nu ai impresia că, cu excepția lui Sorin Roșca Stănescu, nu mai e nicio vedetă-gazetar șef? Hai să-i luăm pe ziariști: etapa asta nu mai există, adică în fruntea gazetei nu mai e ăla, nu mai e ziarul lui Andronic, lui Cristoiu, a dispărut asta?O.A. Nu, a dispărut asta, acum e ziarul proprietarului

I.C. Se scot bani din presă?O.A. Eu cred că 5-6 ziare scot bani din vânzări și publicitate.

I.C. Dar dintre televiziuni?O.A. Și dintre televiziuni, tot atâtea.    

I.C. De ce a eșuat tele 7abc?O.A. Tele 7 a avut o istorie foarte interesantă, nu a eșuat, s-a târât spre dispariție. Tele7 a fost prima televiziune alternativă, de reușită. E drept că atunci, patronul, Marcel Avram, a băgat bani și a beneficiat de personal specializat din TVR, a fost primul loc unde s-a deversat excesul de personalul specializat din televiziunea, numai că acestă chestiune nu a durat din cauza fricțiunilor interne, din cauz faptului că intervenise în management răposatul Opriș, care nu era foarte talentat și care avea o nevastă care-l cenzura foarte mult, și oamenii s-au împrăștiat. Odată cu oamenii a căzut și postul. Țin minte că Tele 7 a fost al doilea post de televiziune. După el a explodat Pro Tv-ul, iar pe bătălia dintre ProTv și Tele 7 a apărut Antena 1. Momentul de vârf al Antenei 1, când a sărit în audiență, a fost alegerile din 96, când Antena a găzduit „Turneul candidaților”. Atunci a fost singura oară când un post de televiziune a beneficiat de prezența tuturor candidaților, a tuturor formațiunilor, a reușit să adune toate forțele politice, ba mai mult, toată presa a cooperat, majoritatea ziarelor au contribuit la acest turneu al candidaților. Așa ceva nu s-a mai întâmplat de atunci. Atunci tu făceai introducerile zilnice, în care făceai un comentariu. Era primul tău comentariu de televiziune.

I.C. Cum moare un post de televiziune? De ce nu ia nimeni Tele 7 abc?O.A. Pentru că este plin de datorii. Domnul Robinson a sperat, când l-a luat de la Marcel Avram, că va putea face ceva. A jucat totul pe Florin Călinescu. Mai ții minte, cu mega  emisiunea aceea, cu premiul de 1 milion care nu mai venea niciodată. Deci nu a reușit decât să mai piardă, tot vreun milion.

I.C. Ar fi un brand?O.A. Eu cred că ar fi. Când l-am întrebat pe Tatulici de ce l-au numit așa, nu a știut să-mi dea o explicație.  Așa i-a venit la vremea respectivă.

I.C. Deci el acum există? Mai are licență?O.A. Nu mai emite. Nu cred că mai are nici licență. De un an și ceva. Dar are datoriile, un munte de datorii, în special pe asigurări sociale, oamenii de acolo plecau, nu li se închideau cărțile e muncă.

I.C. Ai fost și moderator la Senso? Mai există?O.A. Senso există, însă a avut un mare ghinion. Doamna Anca Vlad s-a luat la trântă dreaptă cu Anderson, patronul de la UPC. Avea un contract nu foarte clar, l-a amenințat că-l dă în judecată și îi cere despăgubiri enorme, iar atunci doamnul respectiv a scos-o din grila de cablu.

I.C. De ce nu mai faci talk-show?O.A. În primul rând pentru că agenția mi-a captat în foarte mare măsură atenția și forțele. Are deja 5 ani. Am creat-o plecând de la nimic. În momentul de față, deși nu cred că pot fi comparate, dar Mediafax este o agenție foarte bună, dar are o vechime, nu pot să uit că am fost primul abonat al lui Sârbu, NewsIn, s-au băgat acolo o grămadă de bani, gurile rele spun că ar fi vreo 2 milioane de euro până acum. Este foarte bine susținută.

I.C. Dar nu a spart  avioane.O.A. N-a spart, probabil că o agenție nici nu reușește să spargă. 

I.C. E greu să concurezi cu Mediafax. O.A. Este foarte greu și din punct de vedere al structurii, al organizării. Dar, vreau să spun că AMOS News este prima dintre agențiile de presă în clasamentul pe care-l face Traffic, de pe Internet. Avem în jur de 8000-9000 de cititori unici zilnic. Mai mulți decât multe ziare cu pretenții.

I.C. Aveți un contract cu Kappa?O.A. Nu. Ei monitorizează intrările pe site-uri.

I.C. Editorialul pe care-l publici în fiecare zi, în Azi, este pe site?O.A. Nu este în site-ul agenției.

I.C. Îl dai doar la Azi sau și la alte gazete?O.A. Apare în 5 sau 6 gazete: în Agenda la Timișoara, la Brașov, la Vaslui, la Curtea de Argeș.

I.C. E bun, eu îl citesc. Nu pentru că este la „Azi”, ziar care îmi place, ci pentru că este pe ultima pagină, pentru că e scriitură, chiar dacă spui că viitorul presei va fi al roboților, adică îl citesc cu plăcere. Suntem amândoi de acord că nu suntem împotriva celor care laudă, dar  ei nu laudă argumentat. După primele fraze știi despre ce e vorba.

I.C. Te surprind aceste laude aduse lui Traian Băsescu sau în general președinților?O.A. Mă surprinde faptul că după 17 ani, de când am ieșit din sistemul ăla, se mai poate practica o astfel de gazetărie, devoțiunea asta de tip stalinist, numai Stalin mai era iubit  în halul ăsta, necondiționat.

I.C. Dar chiar e iubit?O.A. Probabil că da, n-am niciun motiv să cred că Traian Ungureanu nu e sincer, că face jocul cuiva. Cred că e foarte sincer.

I.C.  Am citit că ai scris ieri un editorial despre Năstase. Parcă la un moment dat nu-l simpatizai?O.A. Nu, cred că el nu mă simpatiza prea tare. Era alimentat foarte des de Dorina Mihăilescu, știu sigur, care reușise să-i bage în cap că eu sunt unul din inamicii lui, datorită faptului că aș fi un apropiat al lui Iliescu. Eu îl stimez foarte mult pe Iliescu și cred că e un politician eminent, poate singurul „animal” politic din galeria care a defilat până acum. Dar asta nu mi-a adus niciun beneficiu și nu am avut nicio obligație față de domnia sa, cu atât mai puțin mă face să am o rezervă nefirească față de Năstase. Am scris și l-am criticat când am crezut că face boacăne.

I.C. Dar spuneai că acum ai încredere. Mi-a plăcut. Cred că ești al doilea om, alături de mine, care pariezi pe el. De ce?O.A. Îi simt lipsa. A lăsat un gol. Nimeni n-a reușit să-i ocupe locul. După mine este cel mai bun produs politic de după Revoluție. Iliescu vine de dinainte. El a fost o emblemă și cred că s-a schimbat și percepția publică despre el, toate boacănele astea cu termopane, cu aiureli au reușit să întoarcă, pentru că aroganța lui și faptul că pierduse la un moment dat contactul cu realitatea, i-au creat o rezervă.

I.C. Ai fost la lansarea cărții lui?O.A. Da, am fost.

I.C. Nu te-a surprins că erau mulți politicieni? Te așteptai să vină atâția?O.A. Ba da, m-a surprins.  Mulți au venit cred din curiozitate. Să-l vadă, să simtă ce  se mai întâmplă, alții pentru că țin la el în mod efectiv, alții cred în el. Cred în revenirea lui. Și eu cred că va reveni, este nevoie de el. Și cred că a învățat ceva, a devenit mai realist și poate mai uman.

I.C. Mai faci caricaturi? Unde apar?O.A. Da, sigur că da. Apar tot în ziarele de care am amintit. Am înțelegeri cu mai multe publicații din țară și din București, și le public în fiecare zi.

I.C. Dacă aș face un cotidian ți-aș da caricatura în centrul paginii întîi, pentru că în perioada interbelică acolo era. O.A. S-ar putea să se revină. Din păcate caricatura a suferit un declin datorită faptului că până în 89 caricatura servea unui tip de comunicare, complice. Nimeni nu putea să garanteze că ceea ce spui tu în desenul ăla e chiar așa și nu ceea ce interpretează cineva. Aluzia era gustată sau mișcarea a doua, planul doi, unde putea să ducă chestiunea asta.  Saloanele de umor, cele anuale, erau adevărate evenimente. Lumea venea tocmai ca să vadă, să mai guste ce mai „pișcă” ăștia. Acum când poți să spui totul în gura mare totul, nu mai e nevoie de aluzii, a pierdut din capacitatea de comunicare pe care o avea.

I.C. Ai făcut vreodată vreo emisiune cu Traian Băsescu? Când?O.A. Da, am făcut mai multe. Am făcut la Antena 1 prima emisiune cu el după ce și-a dat demisia din Parlament, în 95, și s-a pus la dispoziția Parchetului. Atunci a putut să-și spună pentru prima dată părerea, era boicotat de celelalte televiziuni. Apoi am făcut și la ProTv.

I.C. S-a perfecționat?El a fost întotdeauna un excelent actor de televiziune. Făceai rating cu el, indiferent despre ce era vorba. Ultima emisiune am făcut-o la Tele 7 când se pregătea să-l dea jos pe Roman. Știu că i-am spus înainte de emisiune că vreau să-l întreb și chestia asta și m-a rugat să nu spun că nu se știe încă și e foarte delicată chestia asta.

I.C. Te-ai mai întâlnit cu el? O.A. Nu.

I.C. Ai face o emisiune acum cu el?O.A. Aș face.  

I.C. Ai curaj?O.A. Da, deși este redutabil, este interlocutor care te poate călca în picioare, dacă nu ești atent.

I.C. A fost Octavian Andronic, deja un maestru al presei românești.

.: Înapoi la subiect Emisiuni TV - 2007