TURNEUL ASIATIC: Președintele Ion Iliescu a fost primit cu căldură de către împăratul Akihito


Corespondență de la Tokio de la Octavian Andronic (14 februarie 2002)

Începând de marți seară, președintele Iliescu se află în Japonia. Pentru a doua oară. Prima dată, în noiembrie 1990, a fost invitat să participe la încoronarea lui Akihito, ca împărat al Japoniei, după moartea tatălui său, Hirohito. S-ar putea spune că sunt cunoștințe vechi. Poate că, de aceea, primirea președintelui român, ieri dimineață, a emanat oarece căldură din partea unui împărat înghețat între regulile protocolului. Un protocol extrem de strict, cu o delegație redusă la „sânge", cu doar zece ziariști cărora li s-a permis să asiste, dintr-un țarc, timp de 30 de secunde, la schimbul inițial de amabilități (dintre care am putut reține doar că, la observația dlui Iliescu - „Este o adevărată grădină aici!" - împăratul a răspuns cu: „Dincolo de grădină...!, restul pierzându-se în murmurele asistenței care, conform protocolului, n-avea voie să strige, să miște). Delegația restrânsă - de ziariști - a mai avut privilegiul să vadă, timp de zece secunde, cum înalții oameni încep să mănânce, după care spectacolul s-a încheiat.

Nu însă și vizita. În cursul dimineții, la hotelul Imperial, unde a fost cazat, președintele român i-a primit pe președinții câtorva mari corporații japoneze (cu cifre de afaceri de câteva ori mai mari decât bugetul României) între care Sumitamo, Mitsubishi Heavy Industries, Marubeni, Mitsui, Tomon, a acordat interviuri câtorva mari ziare nipone și a participat la o recepție la Ambasada României, unde gazdele au invitat vreo 300 de persoane deși știau că n-au loc decât vreo sută.

Astăzi, în program figurează vizite și convorbiri la conducerile celor două camere ale Dietei japoneze, și o întrevedere ca premierul Koizumi, la reședința acestuia. În relația sa cu Japonia, care datează, la nivel oficial, încă din 1917, România - și liderii ei - au o problemă: deși după 1990 s-au perindat pe la Tokio președinți, premieri, miniștri și șefi de camere, la București n-a ajuns nici un înalt oficial japonez! Cei mai „mari" au fost un ministru adjunct de la transporturi și un director din Ministerul de Externe. Asta spune multe despre interesul cu care această super-putere economică ne privește și despre capacitatea noastră de a capta acest interes. Volumul investițiilor este încă extrem de redus, chiar dacă beneficiem de diferite forme de asistență și de sprijin. Dacă delegațiile românești care bat lungul drum al Soarelui Răsare nu reușesc să miște nimic din loc, atunci aceste schimburi, cât sunt ele de oficiale, rămân simple excursii, obositoare și costisitoare.



2002 ©  Ziarul personal
http://www.zp.ro/