„În materie de politică există niște interese fundamentale perene”


 „În materie de politică există nişte interese fundamentale perene”
INVITAT: Teodor Meleşcanu, Ministrul Afacerilor Externe
DATA: 06 februarie 1996


Octavian Andronic: În relaţiile diplomatice rezidă, cred, o serie de disfuncţionalităţi şi de neclarităţi în subordonări şi competente. V-aş da un singur exemplu sau două: recentul caz Ghinea. Câtă responsabilitate avea ambasadorul din Republica Sud Africană pentru activităţile domnului Ghinea, şi cum şi le-ar fi putut exercita; sau cazul de tristă amintire al expoziţiei de la Roma de acum un an. În ce măsură vă simţiţi dumneavoastră responsabil pentru aceste disfuncţionalităţi,şicum se pot rezolva?

Teodor Meleşcanu: Aş vrea să vă spun că, fără îndoială, ambasadorul României în orice ţară, Ministerul de Externe ca interlocutor al ambasadorului sunt de fapt răspunzători pentru tot ceea ce este legat de activitatea oficială a României în ţara respectivă. Deci, şeful unui oficiu diplomatic este răspunzător absolut pentru tot ceea ce se întâmplă . Dar în interiorul acestei răspunderi care este generală intervine după aceea diviziunea administrativă a activităţii, din acest punct de vedere, pentru că v-aţi referit la cazul Ghinea, aş spune că există o împărţire foarte clară a competenţelor între aşa numitul birou al ataşatului comercial, care este subordonat, dublu, Ministerului de Externe dar şi Ministerului Comerţului şi sarcinile foarte complete, atribuţiile care revin fiecăruia. Aş vrea să vă spun că în ceea ce ne priveşte cred că am ajuns la o bună împărţire a sarcinilor între noi şi Ministerul Comerţului şi cred că în ceea ce ne priveşte am făcut foarte multe lucruri pe plan instituţional pentru a preveni asemenea lucruri, dar aş vrea să vă spun că nici cea mai perfectă împărţire a sarcinilor, nici cea mai perfectă reglementare nu poate să fie întotdeauna, nu poate să constituie totdeauna o siguranţă absolută, că un om sau altul care nu respectă aceste instrucţiuni, sau în pofida acestor instrucţiuni se pretează la un comportament care este nu numai imoral dar chiar intră sub incidenţa legilor penale. Deci, aş vrea să vă spun că există un efort pentru a reglementa lucrurile, pentru a împărţi foarte bine atribuţiile, dar asta nu ne scuteşte în absolut toate cazurile de surprize. Ceea ce este important este ca orice "surpriză" de acest tip să fie captată în mod corespunzător şi atunci când cineva se face vinovat, este dovedit vinovat, să răspundă penal, material după caz pentru faptele lui.

Octavian Andronic: Vorbeaţi la un momentat de sistemul american, sistemul israelian de numire a ambasadorilor. În America, este o chestiune curentă, sunt două categorii de candidaţi la posturile diplomatice, diplomaţii de profesie şi susţinătorii din campania preşedintelui şi chiar prieteni apropiaţi, dacă îmi amintesc bine domnul Green era un prieten al preşedintelui Bush, şi nu avea nici un fel de pregătire diplomatică. Ce se întâmplă la noi din acest punct de vedere, cam în ce fel se cristalizează lucrurile, adică alături de dumneavoastră, ministru, mai impune şi Parlamentul, impune şi Preşedenţia, există nişte cote, există nişte înţelegeri ?

Teodor Meleşcanu: Nu, nu există un algoritm, dacă la acest lucru vă referiţi, de tipul celui care se aplică în Parlament. As spune că una din principalele probleme cu care ne confruntăm este procesul rapid de mărire a Ministerului de Externe. La ora actuală peste jumătate din personalul nostru se compune din oameni care au fost angajaţi în urmă cu 3, 4 maximum 5 ani, care sunt la nivelul de lucru foarte bun, foarte promiţător, dar care nu au ajuns încă la stadiul în care să poată să fie şefi de oficii. Nu au experienţa, şi nu au nici, aş spune, cunoştinţele necesare pentru acest lucru. Din cauză că serviciul nostru diplomatic este confruntat cu problema, să spunem, găsirii unor oameni pentru funcţii mai importante, am făcut de multe ori apel şi vom face şi în continuare la personalităţi politice, deci oameni din Parlament sau alte personalităţi politice, la personalităţi publice din viaţa noastră culturală, ştiinţifică pentru a ne reprezenta în diferite posturi în străinătate. Nu există însă o cotă, un sistem foarte bine reglementat şi pentru că va-ţi referit la americani v-aş spune care este deosebirea mare între noi şi serviciul diplomatic american. Serviciul diplomatic american în orice ţară, chiar într-o ţară foarte mică, este o structură bine organizată deobicei cu un număr important de diplomaţi de profesie şi cu un număr important de colaboratori din ţara de reşedinţă. Este inclusiv cazul României. Este mult mai uşor să pui un om să fie ambasador, chiar dacă nu are o experienţă deosebită în materie, atunci când este servit de un corp profesionist bine constituit cu o bogată experienţă în materie şi care îl ajută întotdeauna foarte bine. V-aţi referit la cazul domnului ambasador Green pe care l-am apucat şi eu, şi vreau să vă spun că dânsul nu a venit niciodată la Ministerul de Externe, la mine la o discuţie sau la un coleg de al meu fără a fi însoţit de cineva, de primul colaborator de obicei şi atenţie fără a avea o hârtie bine elaborată pe care mi-o citea şi care la plecare o lăsa celui cu care a purtat discuţia. Diferenţa este că România, în foarte multe cazuri, cu excepţia a zece ambasade, care ne consumă de altfel peste jumătate din buget, nu este reprezentată de un număr mare de diplomaţi. De multe ori ambasadorul este şeful de misiune cel mai important, de multe ori este şi lucrătorul diplomatic cel mai important sau uneori, singurul. Sunt foarte multe cazuri în care nu ne putem permite luxul să creem un staff de sprijin pentru ambasadori. De aceea avem o combinaţie între oficiile mari unde poţi să imaginezi reprezentarea sub formă politică cu sprijin tehnic foarte serios, iar în multe cazuri avem ambasade, vă spuneam, compuse din doi trei oameni în care ambasadorul trebiue să ştie să facă totul. În primul rând trebuie să aibă mijlocul de comunicare, limba străină, trebuie să aibă măcar minimum de cunoştinţe ale activităţii diplomatice în munca de relaţii, de informare, de influenţă ş.a.m.d., de promovare a intereselor noastre, mai ales a celor economice, deci la noi aş spune că e o combinaţie, ca să scap uşor de dumneavoastră, v-aş spune că este o perioadă de tranziţie şi în acest domeniu.

Octavian Andronic: Perioada asta de tranziţie, îmi dau cu părerea, poate că ar trebui să ţină cont de rigorile austerităţii şi de o anumită investiţie în viitor şi poate nu numai în viitor, m-aş referi la un singur exemplu. Ambasada Ungariei Ia Washington are două sute de lucrători. Noi avem acolo douăzeci de oameni. Este o chestiune că ne vine nouă mai uşor să lucrăm cu americanii şi ungurilor mai greu.

Teodor Meleşcanu: Pot să vă dau un răspuns facil. Sigur, vreau să vă spun ca la ambasada noastră la Washington avem oameni foarte buni, foarte tineri şi foarte bine pregătiţi. Dar sigur că nu asta este explicaţia. Explicaţia este mult mai simplă şi anume că şi noi la Externe ca şi multe alte instituţii din România suntem limitaţi de un anumit buget de cheltuieli. Repet şi revin la ce v-am spus, avem un număr de zece ambasade care consumă peste jumătate din bugetul ministerului. Gândiţi-vă că avem la ora actuală peste o sută de oficii diplomatice. Deci celelalte nouăzeci de oficii îşi împart ceea ce mai rămâne, nouăzeci şi nouă de oficii, deci trebiue să ţinem seama şi de nişte limite materiale în care ne mişcăm.

Octavian Andronic: Cu voia dumneavoastră, o observaţie, şi aş dori să nu vi se pară răutăcioasă. În timp ce aveam puţini oameni la Washington fostul nostru ambasador domnul Aurel Dragoş Munteanu avea o a doua reşedinţă care costa vreo cinci mii de dolari pe lună. Domnul Geoană beneficiază de acelaşi regim?

Teodor Meleşcanu: Domnul Geoană va beneficia de întregul nostru sprijin, pentru că aşa cum spuneaţi şi dumneavoastră, făcând o numită aluzie, relaţia cu Statele Unite este pentru noi o relaţie prioritară . Deci va beneficia de aceeaşi reşedinţă, de acelaşi mijloace, singura noastră speranţă este ca rezultatele activităţii să fie pe măsura investiţiilor pe care le facem, repet, cu mari sacrificii.

Octavian Andronic: Daţi-mi voie să fac şi un complimet. Domnul Geoană reprezintă una dintre investiţiile Ministerului de Externe. De altfel înoirea şi întinerirea aparatului la nivelurile de comandă este spectaculoasă, am impresia că tindeţi deja spre statutul de decan de vârstă.

Teodor Meleşcanu: La ora actuală, cu o singură excepţie, sunt decan de vârstă în minister şi aş vrea să vă spun altceva. Cazul domnului Geoană, că putem folosi această expresie fericită, nu va fi un caz singular. Există o generaţie de tineri care se ridică şi care deja la cinci - şase ani au un minimum de experienţă şi cred că merită să facem o investiţie şi de încredere dacă vreţi, sunt tineri care dispun de cal, decât să oferim o sinecură în multe cazuri.

Octavian Andronic: Cu toate acestea presa nu încetează să vă găsească nod în papură. Nu mai departe v-aş cita un articol apărut în "ZIUA", care se referă la un număr de patruzeci şi cinci de persoane, diplomaţi care sunt binişor trecuţi de vârsta pensionării.

Teodor Meleşcanu: Nu, lista probabil se bazează, nu-mi dau seama, în ce fel au pornit colegii dumneavoastră de la ziarul "ZIUA" în întocmirea acestei liste, probabil chiar se bazează pe un anuar al corpului diplomatic, şi ca să nu fie coroborată cu Ministerul de Externe, au alt specific de activitate, însă aş vrea să vă spun că jumătate din lista respectivă sunt oameni care au ieşit deja la pensie. Revin la ideea pe care v-am spus-o. Ne confruntăm cu problema de a umple posturile la nivelurile foarte înalte, de aceea uneori am fost siliţi să facem apel şi la oameni care au depăşit vârsta pensionării. Aş vrea să vă spun însă că există o hotărâre foarte fermă la nivelul Executivului de a întineri tot aparatul funcţionăresc inclusiv cel al Ministerului de Externe. Anul trecut au ieşit la pensie, dintre colegii noştri, 62 de oameni şi acest proces va continua. Dacă vă gândiţi că suntem 634 în total, au ieşit 10% la pensie
numai anul trecut.

Octavian Andronic: Este important. Nu pot să nu observ cu o uşoară maliţie, că remanierile guvernamentale se defăşoară, se consfinţesc în salonul ambasadorilor de la Cotroceni. Este o practică, se vorbeşte că domnul Turicu va pleca şi dânsul la un oficiu diplomatic.

Teodor Meleşcanu: Îmi daţi o veste interesantă, vă mulţumesc mult.

Octavian Andronic: Însoţită de compensaţia....?

Teodor Meleşcanu: Nu, nu, însă vreau să vă rog să vă gândiţi şi altfel la acest lucru, şi anume un om care a fost ministru, sau care a ocupat funcţii importante în administraţie câştigă totuşi o experienţă care se poate valorifica în cadrul serviciului diplomatic. Deci nu există, dacă vreţi, un sistem compensatoriu care este creat prin Ministerul de Externe, dar este un interes din partea noastră de a folosi experienţa pe care oamenii au acumulat-o în funcţii importante în Executivul românesc sau în Parlamentul României pentru a promova interesele României pe plan internaţional.

Octavian Andronic: Am o întrebare care vine din experienţa acestei coabitări la putere. Partidul Democraţiei Sociale a format o coaliţie cu care de trei ani ţine frânele puterii. Cum se poate transmite ca algoritm diplomatic acest joc al proporţiilor? Este el un joc improductiv în ceea ce faceţi dumneavoastră. Poate Ministerul de Externe să facă politică 60% PDSR-istă, 15% PRM-istă, 5% PSM-istăşi aşa mai departe ?
Teoddr Meleşcanu: Nu, şi cred că nu se pune problema asta. Ambiţia Ministerului de Externe şi a ministrului de externe actual este ca Ministerul de Externe să facă politică naţională. Deci, ceea ce ne preocupă pe noi este de a identifica, dacă vreţi, acele elemente care se bucură de cel mai înalt sprijin pe plan naţional, indiferent de culoarea politică a exponenţilor respectivi. Vă dau un exemplu, foarte simplu, cel al "Integrării Europene". Şi aş adăuga imediat că atunci când a fost realizată coaliţia guvernamentală ea sa realizat pe baza programului de guvernare aprobat de Parlament. Deci ceea ce se întâmplă atunci când un partid se ataşează coaliţiei este pe deoparte obligaţia lui de a sprijini în general politica guvernului, iar pe un plan foarte concret al politicii externe este obligaţia, dacă vreţi, de a promova, de a sprijini promovarea acestei politici. Deci nu se pune problema de a face o politică foarte nuanţată pentru a ţine seama de algoritmi, se pune problema de a identifica acele aspiraţii care se bucură de cel mai larg sprijin şi de a fixa aceste obiective de politică externă cu un program guvernamental care este sprijinit de toţi cei care participă la guvernare. În cazul în care nu sunt de acord cu aceasta ei trebuie să părăsească practic coaliţia guvernamentală.

Octavian Andronic: Nu v-am pus întâmplător această întrebare. Evident, o astfel de tratare în procente nu s-a întâlnit, sau cel puţin eu n-am decelat-o în demersurile Ministerului de Externe. Ea este însă vizibilă la anumite organisme internaţionale unde România participă cu delegaţii parlamentare şi de altă natură şi unde destul de des ne trezim în situaţia ca un membru al delegaţiei să susţină un punct de vedere şi alt membru să susţină un alt punct de vedere. Pentru mine a fost reconfortant să constat că la recenta primire în Consiliul Europei delegaţia rusă formată dintr-un evantai foarte divergent, a mers la unison pe ideea care interesa efectiv.

Teodor Meleşcanu: Vreau să vă spun că eu personal fac o diferenţiere între organizaţiile internaţionale guvernamentale, unde este reprezentat guvernul român şi unde cred eu că nu sunt cazuri de poziţii divergente şi unde am avut o atitudine coerentă. Cred că este o obligaţie profesională. Şi organismele, organizaţiile de un alt caracter, fie parlamentare fie neguvernamentale, unde fiecare reprezentant, dacă vreţi, de multe ori exprimă şi păreri proprii, personale pe lângă cele de grup. Cred însă, pornind de la exemplul pe care l-aţi dat, că şi în organismele parlamentare, de exemplu, ar fi foarte util ca delegaţiile naţionale să fie în măsură să-şi identifice interesele fundamentale şi să acţioneze împreună pentru promovarea lor. Cred că este un ideal spre care putem tinde foarte bine şi în alte organisme decât cele strict guvernamentale.

Octavian Andronic: Exact. Domnule ministru, timpul a trecut pe nesimţite, dovadă că dialogul a fost interesant, răspunsurile dumneavoastră au fost interesante.

Teodor Meleşcanu: Întrebările au fost incitante.

Octavian Andronic: Mi-aş permite să vă pun o ultimă întrebare. Credeţi că poate fi asumată numai prin scris o tradiţie diplomatică ce traversează perioada celor cincizeci de ani de totalitarism, sau în 89 ' s-a reluat un fir abandonat în 45?

Teodor Meleşcanu: Da, sunt două lucruri pe care aş vrea să vi le spun. În primul rând cred că în materie de politică externă există nişte interese fundamentale perene ale unei ţări, care sunt determinate de poziţia sa geo-strategică, de interesele naţionale, de tradiţia culturală si istorică, de relaţiile pe care Ie-a avut în istoria sa şi deci, există o continuitate determinată de elemente obiective. Este o jumătate de răspuns la întrebarea dumneavoastră. A doua jumătate de răspuns este o reflecţie mai degrabă personală. Eu fiind jurist de formaţie, ştiu că atunci când preiei o succesiune o preiei si cu parte activă si cu pasivul său. Deci, cum spun juriştii, o preiei sub beneficiu de inventar. Eu cred că atunci când am preluat Ministerul de Externe l-am preluat şi cu partea bună şi cu partea negativă. Deci nu cred că putem nega faptul că au existat lucruri pozitive care s-au întâmplat în aceşti cinzeci de ani şi cred că obligaţia noastră profesională, şi acest lucru am încercat să-l facem, este să menajăm si să dezvoltăm relaţiile bune pe care predecesorii noştri le-au întreţinut si să încercăm să atenuăm elementele negative, să eliminăm unele aspecte legate de o abordare ideologică sau ideologizantă, sau pasională, să deschidem relaţiile cu toată lumea. Deci cred că există o moştenire, cred că în această moştenire avem şi o parte activă, pe care suntem obligaţi, cred eu, să o întreţinem să o promovăm în continuare şi că trebuie să acţionăm pentru atenuarea pasivului, pentru eliminarea acelor elemente care au avut un impact negativ asupra interesului naţional.

Octavian Andronic: Domnule ministru vă mulţumesc, însă înainte de a ne despărţi mi-aş permite să vă pun chiar o ultimă întrebare. După ce veţi pleca de aici, care va fi lucrul care vă va preocupa cel mai intens?

Teodor Meleşcanu: Speranţa că am fost bine recepţionat şi că discuţia noastră de astăzi a contribuit, dacă vreţi, într-un fel la clarificarea imaginii Ministerului de Externe şi aceea ce trebuie să facem şi dorim să facem în ochii opiniei publice.

Octavian Andronic: Vă mulţumesc în numele telespectatorilor. Bună seara.

Teodor Meleşcanu: Si eu vă mulţumesc. Bună seara.



2007 ©  Ziarul personal
http://www.zp.ro/